vineri

19 aprilie, 2024

18 iulie, 2013

Guvernul si-a îmbogățit structura cu două noi ”Departamente” care, potrivit documentelor oficiale, au atribuțiile și funcționează exact ca două ministere. Cele două Departamente au și fost scoase, oficial, în ultimele săptămâni, din structura de funcționare a Ministerului Economiei, de unde, practic, s-au rupt. Dacă ar fi fost denumite drept ceea ce sunt, ele ar fi trebuit să treacă prin votul Parlamentului.

Este vorba de așa numitele ”Departament al Energiei” și de ”Departamentul pentru IMM-uri și Turism” – entități care sunt pregătite, de luni bune, să fie transformate în ministere.

Reașezarea structurii guvernului e un proces la care s-a lucrat mai multe luni, și care a avut etape intermediare necesare să evite trecerea acestor modificări prin Parlament, așa cum pevede legea. Ea a început în luna martie, prin amendarea în Parlament a Ordonanței de reorganizare a Ministerului Economiei și înființarea celor două departamente. Al doilea pas a fost consfințit prin Hotărârea de guvern din 26 iunie, care le omite cele două departamente din structura de funcționare a ministerului (v. imaginea de mai jos).

Tehnica înființării celor două ministere și modul de evitare a Legii de organizare a guvernului


Pe data de 26 iunie, trei hotăriri de guvern consfințeau trei lucruri distincte :

Înființarea și funcționarea ”Departamentului pentru Energie”, înființarea și funcționarea ”Departamentului pentru IMM-uri, mediul de Afaceri și Turism” și cea privind ”Organizarea și funcționarea Ministerului Economiei”.

Cele trei hotărâri de guvern au fost publicate în Monitorul Oficial din 10 iulie 2013. Iar prin atribuțiile, modul de funcționare și prerogativele conducătorilor celor două ”Departamente”, ele se pliază perfect pe structura instituțională a unui minister ; a unui minister care n-a trecut votul Parlamentului :

  • – au personalitate juridică
  • -sunt conduse de  Constantin Niță și Maria Grapini – miniștrii delegați de până acum
  • – miniștrii delagați au putere de semnătură proprie fără semnătura ministrului titular Varujan Vosganian, drept consfințit printr-o lege din luna martie 2013, care aproba Ordonanța care rupea efectiv pe miniștrii delegați de ministrul titular.
  • – De la Oficiul pentru Participațiile Statului în Industrie (OSPSI) a fost trecute, prin aceeași lege, la ”Departamentul Energiei”, firmele care țin de energie, formându-se acolo un portofoliu separat.

Prin condițiile de mai sus, miniștrii delegați Constantin Niță și Maruia Grapini sunt, practic, miniștri plini. Iar prin caracteristicile lor, Departamentele Energie și IMM-uri sunt portofolii în toată regula, cu atât mai mult cu cât au fost scoase din schema de organizare a Ministerului Economiei.


Există o singură prevedere prin care guvernul încearcă să acopere propria lege de funcționare în privința divizării ministerului Economiei în trei entități cu atribuții similare: atât Hotărârea privind departamentul pentru IMM-uri și turism, cât și cea privind departamentul pentru Energie, au specificat în text că ”Departamentul … funcționează în cadrul Ministerului Economiei”.

În realitate, prevederea este dezmințită de o noutate pe care HG-urile din iunie o aduc în ruperea Energiei și IMM-urilor de Ministerul Economiei : Structura organizatorică a ministerului Economiei, de unde au dispărut miniștrii delegați. Singurul departament care există în noua strucură e Departamentul pentru comerț.

Vă prezentăm mai jos structura organizatorică veche, și strutura organizatorică adoptată în iunie 2013, așa cum este publicată aceasta din urmă în Monitorul Oficial :

Vechea structură organizatorică a Ministerului Economiei: cu miniștri delegați. (Click pentru mărire)
Noua structură organizatorică a Ministerului Economiei: deși HG-urile spun că Departamentul Energiei și cel al IMM-urilor funcționează aici, ele nu figurează ca atare. Nici nu ar avea de ce. Și au dispărut miniștrii delegați (Click pentru mărire)

De ce ”Departamente” și nu Ministere

Deși Departamentul Energiei și departamentul pentru IMM-uri și turism funcționează ca două ministere cu miniștri titulari (drept de semnătură fără condiționare din partea titularului de la Ministerul Economiei), ele au fost denumite astfel pentru ca guvernul să nu încalce propria sa lege de funcționare:

Legea 90/2001, privind organizarea și funcționarea guvernului României, stipulează la Art. 35: ”Ministerele si ministrii se aproba de catre Parlament, prin acordarea votului de incredere asupra Programului de guvernare si intregii liste a Guvernului, la investitura. ”

Iar la Articolul 36: ”Primul-ministru poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului prin infiintarea, desfiintarea sau, dupa caz, divizarea ori comasarea unor ministere. In astfel de situatii prevederile art. 36 se aplica in mod corespunzator. ”

Iar Constituția României prevede, la Art. 117: ”Ministerele se înfiinteaza, se organizeaza si functioneaza potrivit legii. ”

Practic, prin acest șir de pași mărunți, guvernul ocolește Parlamentul și în privința schimbării structurii executivului, și în privința votului pentru cei doi miniștri.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

6 răspunsuri

    1. Linkul și legea la care faceți vorbire au fost primul pas – cu și stă scris în text.

      Articolul de față îl prezintă pe ultimul: HG-urile din iunie care, potrivit imaginilor cu structura de funționare, au fost scoase din structura Ministerului Economiei ; în ciuda faptului că HG-urile stipulează că sunt în acest minister.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

6 răspunsuri

    1. Linkul și legea la care faceți vorbire au fost primul pas – cu și stă scris în text.

      Articolul de față îl prezintă pe ultimul: HG-urile din iunie care, potrivit imaginilor cu structura de funționare, au fost scoase din structura Ministerului Economiei ; în ciuda faptului că HG-urile stipulează că sunt în acest minister.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: