Europa

Economia României – cele mai nefavorabile perspective din ECE, din cauza lipsei investițiilor și a reformelor structurale

Contribuția precară a investițiilor, cea negativă a exportului net și creșterea costului muncii sunt argumentele cele mai puternice ale reducerii creșterii economice a României, în… Mai mult

16.09.2018

Europa

Summitul celor 3 Mări: 12 state semnează la București scrisoarea de intenție peuntru înființarea unui Fond comun de Investiții

Nouă șefi de stat, doi preşedinţi de parlamente naţionale, un premier şi un ministru al Afacerilor Externe, alături de Jean Claude Juncker, se vor afla… Mai mult

15.09.2018

Chestiunea

Calitatea creșterii economice? Să privim la productivitatea resurselor

România a urcat anul trecut pe penultimul loc între statele membre UE la productivitatea resurselor în economie, după Bulgaria, potrivit datelor comunicate de Eurostat. Scorul… Mai mult

12.09.2018

Chestiunea

Ce (nu) s-a schimbat în cei 10 ani de la declanşarea marii crize financiare globale. În lume şi în România

Analiştii din lumea întreagă şi, în România, numai cei responsabili, compară pericolele prezente cu care se confruntă economiile, cu cele care, acum 10 ani,  au… Mai mult

11.09.2018

Guvernul discută prima rectificare bugetară pe 2018

de Razvan Diaconu , 30.7.2018

Discuţii cu privire la rectificarea bugetară au loc, luni, la Palatul Victoria, potrivit unor surse guvernamentale citate de Agerpres.

Deși o ordonanță de urgență în acest sens ar putea fi adoptată în ședința de joi a Executivului, Ministerul Finanțelor Publice nu a pus în dezbatere, până la această oră, proiectul de act normativ.

La discuţiile de la Palatul Victoria participă premierul Viorica Dăncilă și mai mulţi miniştri ai cabinetului.

Discuţiile au loc în contextul în care rectificarea bugetară ar urma să fie aprobată de guvern cel mai probabil joi, au mai spus sursele citate.

La începutul lunii iulie, ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, declara că, în ultima săptămână a lunii iulie, va avea loc prima rectificare bugetară din acest an.

„Nu este problemă în asigurarea cheltuielilor în derulare sau la nivel local, sau de funcţionare. Aceasta este prima concluzie la care am ajuns cu structurile la nivel central sau local. Nu s-a pus problema să nu existe bani de salarii”, arăta Teodorovici.

În 2017, prima rectificare bugetară a fost operată de guvern în septembrie, iar a doua în noiembrie.

Potrivit datelor Ministerului de Finanțe, bugetul general consolidat a înregistrat la finele semestrului I din 2018 un deficit de aprope 15 miliarde de lei, sumă echivalentă cu 1,61% din PIB estimat pentru anul în curs.

Rezultatul a fost cu circa 8,7 miliarde lei mai slab decât în prima jumătate a lui 2017, când deficitul bugetar s-a situat la doar 0,73% din PIB. Adică mai puţin de jumătate din cifra pe 2018.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 30.7.2018

Lăsați un comentariu


Stiri

Anunț al PSD: Fostul judecător CCR Toni Greblă va deveni secretarul general al Guvernului

Vladimir Ionescu

Fostul judecător al Curții Constituționale a României (CCR), Toni Greblă, va fi numit în funcţia de secretar general al Guvernului , a declarat secretarul general… Mai mult

Stiri

Curtea de Apel București a respins prima solicitare de anulare a protocoalelor secrete

Vladimir Ionescu

Curtea de Apel București a respins prima solicitare de anulare a protocoalelor secrete dintre Parchetul General și SRI, formulată de Flore Mircea Călin şi Benyatov Vadim… Mai mult

Stiri

WSJ: China repetă la coordonate moderne ”imperialismul” care a dus la conflictele secolului 20

Iulian Soare

Încercarea Chinei de exportare a excedentului de producţie pentru a evita blocarea sistemului economic intern este similară expansiunii imperialiste din secolele 19 și 20 și… Mai mult

Stiri

Primăria Capitalei finanțează cu 348 mil. lei achizițiile a 3 dintre controversatele companii municipale

Vladimir Ionescu

Majorarea de capital social a trei dintre companiile municipale ale Primăriei Bucureștiului, cu 348 de milioane de lei,  urmează să fie supuse aprobării în şedinţa din 26… Mai mult

Stiri

Decizie majoritară a CEx PSD: Liviu Dragnea a primit votul de încredere. Tabăra contestatarilor a adunat 10 voturi și o abținere

Victor Bratu

Comitetului Executiv al PSD de vineri s-a încheiat cu un vot de încredere pentru Liviu Dragnea, scrutin la care majoritatea a votat pentru susţinerea preşedintelui… Mai mult

Stiri

CEx PSD / Liviu Dragnea, pe cale să câștige bătălia internă cu contestatarii

Razvan Diaconu

De la anunțul deciziei de convocare a CEx și până la data organizării acestuia, Liviu Dragnea a negociat ”cu funcțiile pe masă” cu unii dintre… Mai mult

Stiri

Ritmul creșterii salariului minim brut încetinește față de programul de guvernare: câte 150 de lei, anual, până în 2022

Mariana Bechir

Salariul minim garantat pe economie va crește anul viitor cu 150 de lei, până la 2.050 de lei, a anunțat joi premierul Viorica Dăncilă, la… Mai mult