vineri

29 martie, 2024

30 martie, 2012

Ordonanţa de urgenţă privind majorarea redevenţelor la minereuri feroase şi neferoase, aur, platină şi argint transportul şi tranzitul petrolului a fost lecturată de guvern la finele anului trecut, dar nu şi publicată în Monitorul Oficial, urmând să fie din nou prezentată în şedinţă de guvern.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat, vineri, că actul normativ nu a fost trimis la Monitor din „motive administrative” şi nu a produs astfel efecte juridice, iar actualul Executiv, pentru a evita neclarităţi, a decis ca documentul să fie reintrodus în circuitul de avizare şi semnat de noii miniştri, urmând să fie din nou prezentat Cabinetului.

Surse oficiale au declarat agenţiei MEDIAFAX că ordonanţa nu a fost semnată de premierul de atunci, Emil Boc.

La finalul anului trecut, Guvernul a a anunţat că a decis prin ordonanţă de urgenţă, dublarea redevenţei pentru aur, platină şi argint, de la 4% la 8% din valoarea producţiei, şi majorarea redevenţei de la 4% la 6% pentru celelalte produse miniere, precum cărbunele şi apele minerale, o cotă de 20% din taxe urmând să fie cedată autorităţilor locale.

Actul normativ prevede creşterea redevenţelor la 6% pentru producţia de cărbuni, minereuri feroase, neferoase, de aluminiu şi roci aluminifere, metale radioactive, pământuri rare, pietre preţioase şi semipreţioase, dar şi pentru ape minerale terapeutice, ape termoninerale, ape geotermale şi gazele care le însoţesc, gaze necombustibile, nămoluri şi turbe terapeutice şi la 8% din valoarea producţiei pentru minereuri de metale nobile.

Din categoria minereurilor metale nobile fac parte argintul, aurul, mercurul şi metalele platinice (ruteniu, osmiu, rodiu, iridiu, paladiu şi platina).

Redevenţa minieră cuvenită bugetului de stat pentru ape minerale naturale se stabileşte la sursă, în echivalentul a 6 euro/1.000 litri, la cursul BNR de la data plăţii, se arată în ordonanţă.

În acelaşi timp, redevenţele pentru veniturile brute realizate din transportul şi tranzitul petrolului vor creşte de la 10 la 15%, iar cele pentru înmagazinarea subterană a gazelor de la 3% la 5%.

Pentru substanţe nemetalifere, roci magnetice, calcar industrial, dolomită, gresie, argilă, marnă, nisip, piatră ponce, cretă, redevenţa va reprezenta echivalentul în lei a 0,80 euro pe unitatea de producţie minieră, iar pentru bazalt ornamental, marmură, travertin va fi aplicată o redevenţă echivalentă în lei a 3,50 euro pe unitatea de producţie.

Pentru săruri haloide, redevenţa va reprezenta echivalentul în lei a 1 euro pe unitatea de producţie.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. La 22 de ani,ing. Anghel Saligny, a fost insarcinat sa execute un control din partea Statului asupra modului cum decurg lucrarile pe santierul liniei ferate Ploiesti- Predeal, concesionate firmei Crawley.Ing.englezi si-au dat seama de capacitatea tanarului roman care venea tot timpul pe santier,studia dosarele,mergea pe traseu unde punea intrebari care demonstrau o pricepere superioara in ale tehnicii.Saligny a sesizat neincrederea in posibilitatile creatoare ale poprului roman si mai ales la cei din conducerea Statului care semnau orice hartie pe care o primeau.„Ce pretentii sa avem de la straini, daca stapanirea gandeste la fel?”Pentru ca a sesizat cheltuielile exagerate,si a refuzat sa lucreze in interesul englezilor,a fost mutat pe alt santier.
    Numele marelui ing. constructor de poduri a fost recunoscut in toata lumea, dar din pacate noi azi nu stim ca numele lui a fost omis din documentul comemorativ, editat la inaugurarea podului de la Cernavoda in 1995, unde 5 ani au lucrat alaturi de Anghel Saligny, tehnicieni romani dar si fii de tarani veniti de la sapa care aici manuiau pentru intaia oara uneltele unor mestesuguri a caror cunoastere nu o mostenisera de la parintii si mosii lor.”
    Sa cunoastem adevaratele modele care ne fac cinste,iar la viitoarele alegeri nu vom mai pierde timpul cu cei care vorbesc numai de procente, aliante, strategii de a ajunge la putere si vorbesc despre proiecte de dezvoltare economica,si nu se bazeaza pe contractele de vanzare a resurselor naturale ale tarii.
    „Reversul medaliei acelei zile festive nu a scapat clarviziunii si bunului simt al unora dintre contemporani, ziarele vremii sunt pline de relatari, apte nu sa intunece prestigiul lui Anghel Saligny si al operei sale pentru urmasi, ci, dimpotriva, sa lumineze fara crutare micimea si arbitrariul care le inconjoara.”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: