vineri

19 aprilie, 2024

1 noiembrie, 2017

Guvernul a aprobat miercuri, printr-un memorandum, demararea procedurilor necesare pentru construirea a cinci spitale regionale în Timişoara, Târgu-Mureş, Constanţa, Brăila-Galaţi şi Braşov.

Comunicatul emis de guvern se referă la alte spitale regionale decât cele care au deja finanțare aprobată de Bruxelles, la Iași, Cluj și Craiova. Anul trecut, Comisia Europeană își exprima îngrijorarea față de întârzierile înregistrate în aceste proiecte, iar până în prezent niciun comunicat al executivului european nu semnalează că situația s-ar fi schimbat.

Potrivit guvernului, pentru celelalte 5 spitale ”vor fi inițiate demersuri pentru identificarea soluțiilor de finanțare pentru construirea celor cinci spitale regionale, cu încadrarea în țintele anuale de deficit, şi în cazul în care va fi necesară contractarea unor împrumuturi la nivel guvernamental aceasta se va face cu respectarea legislației privind datoria publică”.


De asemenea, transmite guvernul, ”vor fi demarate consultările cu autoritățile administrației publice locale pentru identificarea terenurilor care să permită funcționarea în condiții optime și la standarde de calitate atât din punct de vedere al respectării circuitelor funcționale, cât și al asigurării tuturor utilităților”.

Conform Programului de guvernare, Ministerul Sănătății este responsabil de pregătirea proiectelor privind construcția a opt spitale regionale, dintre care trei au ca sursă de finanțare fonduri europene, iar un număr de cinci spitale ar urma să fie construite prin Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI).

Fondul Suveran nu este încă constituit.

Revenind la spitalele care sunt prinse în planul de investiții european, prin hotărâri ale guvernului, s-a creat cadrul legal pentru trecerea în administrarea Ministerului Sănătății a suprafețelor de teren necesare construirii spitalelor din Iași, Cluj și Craiova. Finanțarea europeană este de 150 milioane euru, câte 50 de milioane pentru fiecare.


În mai 2016, comisarul Corina Crețu atrăgea atenția că nu există hărți ale serviciilor medicale pentru aceste regiuni, condiție pentru demararea investițiilor. Vicepremierul de la acea dată, Vasile Dîncu, a promis că aceste hărți vor fi gata în octombrie 2016. Anterior, Vasile Dîncu spunea în guvern că aceste hărți vor fi finalizate în mai 2016.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: