joi

18 aprilie, 2024

12 aprilie, 2012

Ministrul Muncii, Claudia Boghicevici, și premierul Ungureanu

Guvernul va analiza o eventuală revenire la forma iniţială a indemnizaţiei de creştere a copilului odată cu discuţiile privind recuperarea salarială pentru bugetari, decizii care depind de evoluţia economiei, a declarat, miercuri, la Guvern, ministrul Muncii, Claudia Boghicevici.

„Revenirea la forma iniţială a indemnizaţiei pentru creşterea copilului sunt convinsă că va fi discutată odată cu revenirea salariilor, pentru că este o măsură care a fost luată împreună cu reducerea salariilor. Sunt convinsă că indicatorii economici pe luna aprilie vor prezenta dacă acest lucru este posibil sau nu. Analiza pe luna aprilie a indicatorilor macroeconomici va stabili clar dacă acest lucru este posibil sa nu, iar dacă acest lucru va fi posibil, cu siguranţă va avea loc şi revenirea salariilor, şi reîntregirea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, în funcţie de ce economia reală poate să susţină”, a spus Boghicevici, citată de Mediafax.

Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a participat, miercuri, la reuniunea Comisiei Naţionale pentru Populaţie şi Dezvoltare, prilej cu care șeful Executivului a constatat că populația României scade, și odată cu ea se micșorează și economia.


”Pierdere de 2 milioane de locuitori, scăderea natalităţii, diminuarea tinerilor de la 15,6 procente în 2005 la 15,1 în 2010, evident, corelat cu creşterea ponderii populaţiei vârstnice. Iată concluzia îngrijorătoare în cazul în care procesul ar continua în aceleaşi date dinamice: în condiţiile menţinerii constante a nivelului actual al fertilităţii, mortalităţii şi migraţiei externe, în perspectiva anului 2050 populaţia în vârstă de muncă se va reduce cu 33,1%, ajungând la aproximativ 10 milioane comparativ cu aproape 15 milioane în 2010. Iar ţara nu se micşorează, ţara rămâne la fel de mare. Oferta economică creşte, nu scade. Nu o să mai aibă cine să o lucreze, de fapt”, a spus Ungureanu.

În 2010, odată cu tăierea salariilor bugetarilor, cuantumul indemnizaţiei de maternitate a fost redus cu 15%, diminuare aplicată la suma rezultată din calculul a 85% din media salariilor pe ultimele 12 luni, stabilindu-se totodată ca acesta să nu depăşească valoarea de 3.400 lei.

Ulterior, Guvernul a decis să introducă o nouă formulă de acordare a indemnizaţiei pentru copiii născuţi începând cu 1 ianuarie 2011, prin care rămâne la latitudinea părinţilor decizia de a opta între două variante, una activă şi alta pasivă pentru creşterea copilului.

Astfel, conform noului sistem, în cazul în care părintele optează pentru un concediu pe o perioadă de 1 an pentru creşterea copilului, acesta primeşte o indemnizaţie lunară de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni (nu mai puţin de 600 lei şi nu mai mult de 3.400 lei) şi un stimulent de revenire pe piaţa muncii în cuantum lunar de 500 de lei.


Dacă părintele alege perioada maximă de doi ani pentru creşterea copilului, se menţine cuantumul de 75% pentru indemnizaţia lunară primită, însă indemnizaţia nu poate depăşi plafonul de 1.200 lei şi nu mai este acordat niciun stimulent pentru revenirea la muncă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: