joi

28 martie, 2024

22 februarie, 2018

Guvernul a adoptat, joi, ordonanța de urgență prin care rectifică regimul plății contribuțiilor sociale pentru concediile maternale şi medicale, astfel încât nivelul să fie plafonat, iar veniturile persoanelor în concediu medical sau maternal să nu scadă de la 1 ianuarie 2018.

Prin derogare de reglementările adoptate anul trecut, stagiul minim de asigurare pentru acordarea concediilor medicale și indemnizațiilor de asigurări sociale, inclusiv indemnizații maternale și de îngrijire a copilului bolnav, va fi de 1 lună în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical sau indemnizația.

Astfel, cuantumul contribuției nu va putea depăși nivelul aferent sumei reprezentând 10,5%, aplicat la 35% din câștigul salarial mediu brut pentru 2017, corespunzător zilelor de concediu, în cazul persoanelor care, până la 1 iulie, se află sau intră în concediu medical, sau care, până la 1 octombrie 2018, se află sau intră în concediu maternal, până la finalul acestora.


Ordonanța emisă joi plafonează contribuţiile datorate de către mame şi persoanele aflate în concediu medical, astfel încât indemnizaţiile acestora să nu scadă în comparaţie cu cele plătite până la 1 ianuarie 2018, măsurile fiind tranzitorii şi urmând a fi aplicate până la 30 iunie 2018, iar cele privind indemnizaţiile pentru mame până la 30 septembrie 2018.

Modificarea operată anul trecut de guvern prevedea că baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat este suma reprezentând indemnizația de asigurări sociale de sănătate de care beneficiază conform prevederilor legale, pe perioada în care șomerii beneficiază de concedii medicale și de indemnizații de asigurări sociale de sănătate, cu excepția cazurilor de accident de muncă sau boală profesională.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: