miercuri

27 martie, 2024

27 noiembrie, 2012

Guvernul a decis, marţi, prin două hotărâri corecţii finnaciare de peste 25,7 milioane de euro care vor fi aplicate în Programul Operaţional Regional (POR) şi Programul Operaţional Sectorial Mediu. Printr-un memorandum, Guvernul a discutat posibilitatea aplicării de corecţii financiare mult mai mari în cadrul Programului Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU): 198 de milioane de euro.

Prin HG privind aplicarea corecțiilor financiare solicitate de Comisia Europeană asupra cheltuielilor finanțate prin POR, Guvernul propune CE ca României să i se aplice corecţii financiare de 10% în acest program de fonduri structurale şi de coeziune.

Astfel, Autoritatea de Certificare și Plată din cadrul Ministerului Finanțelor Publice va decertifica, prin reducerea din sumele declarate în prima declarație de cheltuieli transmisă la Comisia Europeană, un total de aproape 15 milioane de euro numai din POR, pe trei axe, astfel:

  • 302.065,75 euro pentru Axa Prioritară 1
  • 12.391.650,98 euro pentru Axa Prioritară 3
  • 2.239.102,32 euro pentru Axa Prioritară 5.

Printr-o a doua HG, Guvernul a luat măsuri similare şi în cadrul POS Mediu, corecţiile financiare de 10% însemnând peste 10,86 milioane de euro.

Corecţiile financiare sunt aferente contractelor de achiziție publică pentru care procedurile de atribuire au fost lansate înainte de 1 octombrie 2011 de către autoritățile contractante (beneficiarii).

Cele două HG aprobă aplicarea procentului de 10% utilizat pentru stabilirea sumelor pentru care se aplică decertificarea definitivă și deducerea procentuală definitivă pentru cheltuielile care se vor declara Comisiei Europene, pentru perioada de programare 2007-2013.

Vine valul corecţiilor POSDRU

Separat, Guvernul a adoptat marţi şi un memorandum care pregăteşte aplicarea de corecții financiare de 25% în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).


Documentul propune corecţii financiare estimate la peste 198 de milioane de euro astfel:

Pentru cererile de rambursare care nu au fost verificate în conformitate noile proceduri şi acte normative europene, va trebui aplicată o corecție de 25% (suma estimată este de 75.002.000 euro)

Pentru cererile de rambursare care au fost și vor fi verificate conform procedurilor europene modificate, se va aplica o corecție temporară de 25% sau neincluderea în declarațiile de cheltuieli transmise către Comisia Europeană a sumelor aferente acestor cheltuieli de rambursare până la misiunea de audit a CE, programată în martie-aprilie 2013 (suma estimată este de 123.000.000 euro).

Memorandumul a fost întocmit de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale prin care, în urma celor discutate la închiderea misiunii de audit și pentru a putea permite ridicarea presuspendării POSDRU, Autoritatea de Management POSDRU.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: