vineri

19 aprilie, 2024

14 octombrie, 2015

victor pontaGuvernul a adoptat miercuri ordonanţa de urgenţă potrivit căreia contribuabilii care își vor achita până la 31 martie 2016 obligațiile de plată principale datorate bugetului general consolidat, restante la 30 septembrie 2015 și administrate de ANAF, vor beneficia de anularea penalităților de întârziere aferente acestora şi de o parte a dobânzilor aferente, dacă îndeplinesc o serie de condiții.

De aceste facilități fiscale vor putea beneficia, dacă îndeplinesc condițiile legale, contribuabilii persoane fizice, persoane juridice sau entități fără personalitate juridică.

AmCham a transmis guvernului că măsura ar trebui însoţită de decizii care să stimuleze plata la timp a impozitelor şi taxelor.

(Citiţi şi:” AmCham transmite guvernului: contribuabilii care plătesc taxele la timp trebuie stimulaţi, dacă tot sunt amnistiați rău-platnicii”)

Condiţiile cumulative pentru amnistie


Potrivit Ordonanței de Urgență, pentru a beneficia de anularea penalităților de întârziere și a cotei de 54,2% din dobândă, contribuabilii trebuie să depună o cerere în acest sens la organul fiscal și să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  • Toate obligațiile de plată principale restante la 30 septembrie 2015, inclusiv, administrate de ANAF, se sting până la data de 31 martie 2016, inclusiv
  • Până la termenul de plată prevăzut de Codul de procedură fiscală, se stinge cota de 45,8%  din eventualele dobânzi calculate până la data stingerii obligațiilor de plată principale
  • Până la data la care contribuabilul depune cererea de anulare a penalităţilor de întârziere și cotei din dobândă (a accesoriilor), sunt stinse toate obligațiile de plată principale curente, cu termene de plată cuprinse între 1 octombrie 2015 şi 31 martie 2016
  • Contribuabilul să aibă depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data înregistrării cererii de anulare a accesoriilor, al cărei termen maxim este 30 iunie 2016

Începând cu 1 ianuarie 2016, prin intrarea în vigoare a noului Cod de procedură fiscală, dobânzile de întârziere la plata se reduc de la 0,03% pe zi, cât sunt în prezent, la 0,02% pe zi, iar penalitățile de întârziere la plată se reduc de la 0,02% pe zi, cât sunt în prezent, la 0,01 % pe zi.  Măsura a fost luată în scopul reducerii sarcinii totale a accesoriilor pentru contribuabilii care declară toate obligațiile fiscale, dar plătesc cu întârziere.

Actul normativ emis miercuri include dispoziții și condiții privind anularea penalităților de întârziere, precum și a cotei de 54,2% din dobânzi, aferente obligațiilor de plată principale cu termene de plată anterioare datei de 30 septembrie, în situații specifice:

  • Anularea penalităților de întârziere și a cotei din dobânzi aferente diferențelor de obligații de plată declarate suplimentar de contribuabili prin declarație rectificativă prin care se corectează obligațiile de plată principale cu scadențe anterioare datei de 30 septembrie inclusiv
  • Anularea penalităților de întârziere și a cotei de dobânzi pentru sumele datorate și stinse la data de 30 septembrie 2015, inclusiv, aferente obligațiilor de plată principale cu termene de plată până la această dată și stinse până la 30 septembrie, inclusiv
  • Anularea penalităților de întârziere și a cotei de dobânzi aferente obligațiilor de plată principale cu termene de plată până la 30 septembrie 2015, inclusiv, și individualizate în decizii de impunere emise ca urmare a unei inspecții fiscale începute anterior intrării în vigoare a actului normativ aprobat astăzi

Potrivit ordonanţei, contribuabilii cărora le-au fost instituite popriri asiguratorii sau executorii la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă au posibilitatea de a efectua plăţi din sumele indisponibilizate ca efect al popririi.


Măsura se aplică temporar pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a ordonanţei şi 30 iunie 2016. Totodată, măsura se va aplica şi pentru popririle înfiinţate ulterior intrării în vigoare a actului normativ, dar nu mai târziu de 30 iunie 2016.

Contribuabilii aflați în insolvență sau reorganizare pot beneficia de aceste facilități fiscale dacă îndeplinesc condițiile impuse de Ordonanța de Urgență adoptată astăzi.

În cazul unităţilor administrativ-teritoriale, facilitatea prevăzută de ordonanța de urgenţă se acordă dacă organul deliberativ local, respectiv consiliul local, emite o hotărâre în acest scop. În acest caz, facilitatea vizează anularea până la 73,3% din majorările de întârziere ce reprezintă componenta de penalitate de întârziere.

De asemenea, contribuabilii care la data de 30 septembrie 2015 beneficiază de eșalonarea la plată pot beneficia și de anularea unei cote de 54,2% din dobânzile eșalonate la plată și nestinse la 30 septembrie 2015 dacă eșalonarea la plată se finalizează până la 31 martie 2016.

În acest caz, cota de 54,2% din dobânda achitată odată cu plata ratei de eșalonare se restituie potrivit Codului de procedură fiscală. 

Potrivit unui comunicat emis de guvern, nivelul de 54,2% avut în vedere la anularea dobânzilor a fost stabilit astfel:

  • S-a calculat mai întâi pentru fiecare an din perioada 2010-2015 diferența dintre dobânda anuală prevăzută de Codul de procedură fiscală și dobânda medie pe total portofoliu de titluri de stat pe piața internă și externă; De exemplu, în 2014, dobânda anuală prevăzută în Codul de procedură fiscală a fost de 11,56%, iar dobânda medie pe titluri de stat a fost de 5,3%. Diferența dintre cele două valori procentuale este de 6,26%. Calculul a fost făcut pentru fiecare dintre anii 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015
  • S-a calculat apoi ponderea acestei diferențe în nivelul dobânzii anuale prevăzută de Codul de procedură fiscală; În 2014, ponderea acesteia a fost de 54,2%, cea mai scăzută din întreaga perioada 2010-2015. În 2010 aceasta a fost 60,8%, în 2011 – 56,2%, în 2012 – 60,3%, în 2013 – 62,3%, în 2015 – 54,3%. Din acest calcul a rezultat pentru fiecare an din cuprinsul perioadei o valoare anuală a dobânzii susceptibilă a fi anulată
  • Având în vedere dificultatea operării cu nivele de dobândă diferite în condițiile în care deciziile de stabilire a dobânzii se pot referi la diverse perioade, iar volumul dobânzilor corespunzătoare fiecarei perioade nu poate fi determinat, s-a apreciat că alegerea nivelului minim dintre valorile menționate mai sus este cea care ar trebuie adoptată din considerente prudențiale

Procedura de aplicare a ordonanţei de urgenţă se va aproba în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ, prin ordin al ministrului finanţelor publice, în cazul creanţelor administrate de către organul fiscal central sau prin ordin al conducătorului instituţiei sau autorităţii publice, în cazul obligaţiilor de plată individualizate în titluri executorii transmise spre recuperare organului fiscal central.

Potrivit guvernului, actul normativ are scopul acordării unor facilități fiscale, pe de o parte, în sensul sprijinirii contribuabililor aflați în dificultate, iar pe de altă parte, în sensul stimulării achitării obligațiilor de plată restante la buget și majorării încasărilor bugetare.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: