joi

18 aprilie, 2024

10 aprilie, 2013

Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene

Guvernul va desființa autoritățile de management pentru fondurile structurale de la 4 ministere, activitatea acestora urmând să fie preluată de Ministerul Fondurilor Europene (MFE), însă măsura va fi luată pentru perioada de programare 2014-2020.

Astfel, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, ar urma să preia controlul direct al absorbției celei mai mari părți din fondurilor de pe politica de coeziune destinate României, care în următoarea perioadă de programare vor crește de la 19,2 miliarde de euro la 21,8 miliarde de euro.

Conform unui memorandum adoptat miercuri de Guvern, privind discuțiile cu Comisia Europeană pentru cadrul financiar multianual 2014-2020, vor fi desființate AM-urile de la ministerele Transporturilor (POS Transport), Mediului (POS Mediu), Economiei (POS Creșterea Competitivității Economice), Muncii (POSDRU), activitatea acestora urmând să fie preluată de MFE, care are în prezent în subordine și AM pentru programul de asistență tehnică.


”Principiul care a fost urmărit aici se referă la micşorarea numărului de instituţii, ministere care gestionează programe operaţionale, micşorarea numărului de autorităţi de management. Practic, respectăm ceea ce am spus în campania electorală, şi anume să fie un singur minister integrator, Ministerul Fondurilor Europene, care să aibă autoritatea de management pentru programele operaţionale”, a declarat ministrul dezvoltării regionale, Liviu Dragnea.

De asemenea, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice va păstra, în plus față de celelalte 4, încă un an sau doi autoritatea de management pentru Programul Operațional Regional (POR), până când vor fi operaținalizată regionalizarea, iar AM POR va trece la regiuni.

”Singurul minister care încă va mai rămâne autoritate de management pentru o perioadă de tranziţie, probabil un an, maxim doi, va fi Ministerul Dezvoltării Regionale, până când regiunile administrative pe care le vom înfiinţa vor căpăta acreditare, iar în acel moment, gradual, competenţele şi atribuţiile autorităţii de management centrale vor fi transferate către regiuni”, a mai spus Liviu Dragnea.

În prezent MDRAP are în subordine două autorități de management: AM POR și AM PO Dezvoltarea Capacității Administrative.


Totodată, Ministerul Agriculturii va păstra managementul pentru fondurile din acest domeniu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: