vineri

19 aprilie, 2024

13 ianuarie, 2017

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Florin Jianu a prezentat spre analiză, în ședința de guvern de joi, principiile și mecanismul de funcționare care vor sta la baza proiectului unei viitoare  Legi a prevenției.

Scopul acestei inițiative este obligarea autorităților cu atribuții de control să procedeze, în primul rând, la educarea și perfecționarea antreprenorilor, la prevenirea greșelilor și abia apoi la aplicarea de sancțiuni.

Aceste principii au fost enunțate în premieră în vara anului 2016 când, în procesul de modernizare al ANAF, șeful acestei instituții și oficiali din Finanțe au anunțat pus accent pe rolul de ”sfătuitor” pe care Fiscul trebuie să și-l asume în relația cu mediul de afaceri.

Principiile viitoarei Legi a prevenției


Potrivit unui comunicat al ministerului, după intrarea în vigoare a Legii prevenției, un agent economic nu va mai putea fi sancționat dacă nu a fost în prealabil îndrumat și prevenit asupra greșelilor comise.

Mecanismul de funcționare va fi următorul:

  • Agentul constatator nu va putea aplica sancțiunea contravențională la prima constatare a unei fapte care constituie contravenție;
  • Acesta va încheia un proces-verbal de constatare a neregulilor și va redacta planul de conformare, care va cuprinde aspecte ce trebuie remediate, precum și termenul de conformare pentru fiecare faptă;
  • Termenul de conformare nu poate fi mai mic de 7 zile lucrătoare;
  • După expirarea termenului de conformare, organul de control are dreptul să reia controlul;
  • În situația în care se constată că nu au fost respectate obligațiile stabilite în planul de conformare, în termenul acordat, organul de control aplică sancțiunile prevăzute de actele normative;

Contribuabilul beneficiază de măsurile de prevenție o singură dată pentru fiecare faptă care constituie contravenție, într-un termen de 5 ani.

Viitoarea Lege a prevenției se va aplica pentru sancțiunile prevăzute de:

  • Codul fiscal
  • Codul de procedură fiscală
  • Legea securității și sănătății în muncă
  • Codul muncii
  • Legea privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă
  • Legea contabilității
  • Legea dialogului social
  • Legea privind înființarea și dezvoltarea IMM-urilor
  • Legea privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri
  • Legea privind ucenicia la locul de muncă
  • Hotărârea de guvern privind registrul general de evidență a salariaților.

Aceste domenii, asigură ministerul, vor fi completate în cadrul procesului interministerial de consultare cu noi acte normative pentru care Legea prevenției va putea fi aplicată.

Proiectul conține și excepții de aplicare a legii, în cazurile în care:

  • Există un pericol pentru constatarea situației fiscale;
  • Există un pericol grav și iminent de accidentare pentru salariați;
  • Se utilizează munca nedeclarată sau a minorilor

Legea prevenției nu se aplică, de exemplu, pentru sancțiunile prevăzute pentru munca la negru, respectiv pentru primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, sancțiunea fiind amendă de la 10.000 la 20.000 de lei pentru fiecare persoană identificată. În acest caz nu va fi admis sistemul prevenției deoarece s-ar ajunge la încurajarea muncii nedeclarate, prin nesancționarea acestei fapte.

Termenul estimat pentru redactarea formei finale a acestui proiect de lege, avizarea interministerială și adoptarea în ședința de guvern este 23 februarie 2017.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: