vineri

29 martie, 2024

15 ianuarie, 2019

Sursa foto: pandurul.ro

Sute de angajaţi de la carierele din cadrul Complexului Energetic Oltenia au întrerupt lucrul şi marţi, cerând în continuare majorarea salariilor. Manu Tomescu, vicepreşedinte Sindicatul Energia Rovinari, din Termocentala Rovinari, a intrat în greva foamei, transmite Mediafax.

Minerii de la Cariera Roșiuța stau pe calea ferată, ei împiedicând marți o locomotivă să preia vagoane încărcate cu cărbune pe care să îl ducă la termocentrala Ișalnița, potrivit ziarului Pandurul.

„Am fost la minister. M-am certat cu ei, m-au ameninţat, că la puşcărie, că eu am cerut 100% şi am instigat oamenii. La Lupoaia nu au intrat la lucru, le-am spus care e situaţia, ce am obţinut, nu sunt mulţumiţi, oamenii vor concret, 45%, să fie document în care să îşi asume toţi. Altfel nu vor. Eu, Bunoaica, le-am spus <domnilor, e o problemă că suntem în ilegalitate>, nu este greva mea, este un gest spontan. De la Lupoaia nimeni nu a intrat la lucru. Am înţeles că şi la Roşiuţa. Decizia e a lor. Nici eu nu pot să spun să oprească munca. Oamenii nu mai acceptă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Nicu Bunoaica, liderul Sindicatului Solidaritatea 2013, care face parte din Federaţia Energetica.


Manu Tomescu, vicepreşedinte Sindicatul Energia Rovinari, din Termocentala Rovinari, a intrat, marţi, în greva foamei, solicitând, pe lângă majorarea salariilor, ca angajaţii care au protestat să nu fie sancţionaţi.

Mai mult, acesta solicită ca ministrul Energiei, Anton Anton şi prim-ministrul Viorica Dănilă să vină în faţa sediului CEO, unde protestează.

Managerul Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că vor fi purtate, din nou, discuţii cu liderii de sindicat, de această dată la sediul companiei, din Târgu-Jiu.

”Ne întâlnim din nou, în această dimineaţă, cu partenerii sociali. Noi aseară, când ne-am întors de la Bucureşti, am avut o altă şedinţă, la 12.00 noaptea, cu toţi directorii de cariere şi directorii de termocentrale. Vom avea din nou întâlnire la ora 12.00, astfel încât să încercăm să dezamorsăm acest lucru pentru că este foarte important pentru activitatea Complexului Energetic Oltenia. Am înţeles că ar fi în greva foamei Manu Tomescu, acum am trimis directorul de resurse umane să vorbească şi să îl aducă să vorbesc cu el, să înţeleg şi eu care este motivul, că nu ştiu care este motivul”, a declarat Sorin Boza, managerul CEO.

Răzvan Nicolescu: Dacă nu se introducea taxa de 2%, salariile puteau fi mărite


Fost Ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu a descris marți, pe Facebook, situația de la CE Oltenia, spunând că la această companie este nevoie, rapid, de schimbări fundamentale.

”Nu cred ca greva spontana de la Complextul Energetic Oltenia (CEO) va dura mult din motive de natura juridica.

Este adevarat ca oamenii de la CEO muncesc in conditii foarte grele pe salarii de 2.500 RON, in timp ce unii soferi din administratie au salarii marite la peste 4.000 RON. Nu prea este echitabil, iar oamenii vorbesc unii cu altii.

Conducerea societatii a anuntat ca ar putea creste anumite salariile cu 10-12%. Ce nu a spus nimeni este ca, daca OUG 114/2018 nu introducea taxa de 2% pe cifra de afaceri (aprox 65 mil RON impact anual pentru CEO), salariile puteau fi marite cu peste 20%, in conditiile in care fondul total de salarii al CEO este de aprox. 700 mil RON anual.

Unii angajati ai CEO sunt suparati ca banii platiti pentru aceasta noua taxa vor intra in conturile ANRE, in conditiile in care cadrul de reglementare din Romania sufera ca nu exista o piata de capacitate. O astfel de piata promisa de multi ani de reglementator si operatorul de transport ajuta foarte mult producatorii pe carbune in tari ca Polonia, fiind compatibila cu legislatia UE.

Cred ca la CEO prioritara ar trebui sa fie pastrarea unui numar cat mai mare din cele 15000 de locuri de munca existente. Fara modernizarea instalatiilor necesara atingerii standardelor de mediu si achizitia de certificate de CO2, inchiderea completa, rapida si fara solutii alternative a CEO reprezinta un risc semnificativ.

Unele lucruri chiar nu mai pot fi amanate in energie! Este nevoie de transformari fundamentale care se produc intr-un ritm rapid in multe alte tari.”

Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: