luni

15 aprilie, 2024

8 decembrie, 2017

Partidul Social-Democrat german (SPD) începe miercuri discuțiile exploratorii cu conservatorii cancelarului Angela Merkel cu privire la formarea unei coaliții, a anunțat vineri Andrea Nahles, șefa grupului social-democrat din Bundestag, transmite Reuters.

Decizia a fost luată după ce congresul SPD a aprobat joi seară deschiderea de discuții cu blocul Uniunea Creștin-Democrată/Uniunea Creștin-Socială (CDU/CSU), ceea ce ar putea pune capăt impasului politic de la Berlin.

Andrea Nahles a precizat însă că rezultatul viitoarelor negocieri rămâne deschis. ‘”Este vorba, nici mai mult, nici mai puțin, despre a avea discuții în acest moment’”, a declarat ea.


Delegații la congresul SPD au votat joi seară pentru începerea de negocierii cu conservatorii, după ce liderul formațiunii, Martin Schulz, a prezentat condițiile colaborări la guvernare, ocazie cu care a lansat și o pledoarie pentru transformarea UE, până în 2025, în ”Statele Unite ale Europei”.

În urma discuțiilor exploratorii se va stabili dacă se va intra în faza negocierilor depline pentru o coaliție.

După eșecul negocierilor cu liberalii și Verzii, cancelarul Merkel speră că SPD va fi de acord cu reeditarea ”marii coaliții” care a guvernat Germania în ultimii patru ani.

Atât conservatorii, cât și social-democrații au înregistrat pierderi electorale fără precedent în alegerile din septembrie, o situație care a complicat aritmetica formării unei noi coaliții.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: