joi

25 aprilie, 2024

3 ianuarie, 2012

Germania şi Franţa au trimis din ianuarie doi oficiali guvernamentali importanţi în consiliul director al Băncii Centrale Europene (BCE), Joerg Asmussen şi Benoit Coeure, declanşând competiţia pentru postul de economist-şef al BCE, transmite Bloomberg, citat de MEDIAFAX.

Asmussen şi Coeure devin membri ai consiliului director într-o perioadă de criză a uniunii monetare, înlocuindu-i pe germanul Juergen Stark şi italianul Lorenzo Bini Smaghi, care şi-au încheiat mandatele înainte de termen. Asmussen, în vârstă de 44 de ani, a fost secretar de stat în Ministerul de Finanţe german, iar Coeure, 42, a ocupat a doua poziţie ca importanţă în Trezoreria franceză.

Stark a ocupat postul de economistăşef al BCE şi a demisionat din cauza opiniilor diferite de restul conducerii, în timp ce Smaghi a fost nevoit să renunţe la post în urma înţelegerii dintre Franţa şi Italia pentru preluarea postului de preşedinte al BCE de către italianul Mario Draghi. Smaghi a fost nevoit să lase loc unui francez în conducerea băncii.


Asmussen şi Coeure vor concura postul de economist-şef lăsat liber de Stark, după ce germanul s-a retras la doi ani şi jumătate după ce BCE a început să cumpere obligaţiuni guvernamentale, măsură căreia i s-a opus.

În comparaţie cu Stark, Coeure a indicat în timpul unor discuţii în Parlamentul European că ar putea susţine noi achiziţii de obligaţiuni.

Chiar dacă statutul BCE interzice implicarea politicului, cele mai mari patru economii din zona euro, Germania, Franţa, Italia şi Spania au, neoficial, pretenţia de a fi reprezentate în consiliul director.

“Reprezintă sânge proaspăt la masă şi ar putea aduce o abordare diferită. Deoarece vin din interiorul guvernelor, există riscul ca situaţia să pară prea politizată, dar mă îndoiesc că BCE va tolera ceva ce pare o ameninţare la adresa independenţei sale”, a spus economistul şef pentru Europa la banca britanică RBS, Jacques Cailloux.

(Citește mai departe pe cronicaeuropeană.ro)


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: