Consecinţele unei prăbuşiri a zonei euro sau chiar ale renunţării la moneda unică ar fi catastrofale pentru Germania, avertizează Der Spiegel, într-o analiză publicată în ediţia de limbă engleză. Printre acestea, costuri estimate la cel puţin 250 de miliarde de euro în primul an, dar şi o scădere drastică a profiturilor obţinute din exporturi.
Iar speculaţiile şi semnalele care indică un posibil colaps se înmulţesc pe zi ce trece – organismul britanic de supraveghere a pieţei bancare a transmis instrucţiuni băncilor să se pregătească pentru o astfel de situaţie, iar traderul CLS Bank face deja teste de stres pentru a fi pregătit în eventualitatea prăbuşirii zonei euro. Iar ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, a lansat un apel dramatic luni, cerând Germaniei să intervină pentru a preveni colapsul.
În acelaşi timp, investitorii germani renunţă la derivate pe scară largă, deoarece şi-au pierdut încrederea în aceste instrumente. Şi, aparent pentru prima dată, europenii iau în considerare cu adevărat posibilitatea prăbuşirii euro.
Scenariile de dezintegrare a zonei euro, mai vechi decât moneda însăşi
În realitate, scenariile care prevăd colapsul monedei unice sunt mai vechi decât moneda în sine. La sfârşitul anului 1998, profesorul Hal Scott de la Harvard Law School a publicat un document intitulat “Când euro se prăbuşeşte”, apreciind la circa 10 la sută riscul colapsului. Acum, economistul-şef al ING Bank Mark Cliffe spune că “până şi cel mai înfocat admirator al euro trebuie să recunoască faptul că probabilitatea ca unele ţări să se retragă din zona euro sau ca zona euro să se destrame nu mai este zero”. Iar economistul Nourile Roubini, cunoscut drept “Dr. Doom” pentru că a prezis criza financiară din 2008, a apreciat la 45 la sută riscul colapsului.
Dincolo de estimările abstracte, Der Spiegel face şi o evaluare a consecinţelor concrete şi a costurilor unui astfel de scenariu pentru Germania şi pentru Europa.
Teoretic, dezintegrarea zonei euro este posibilă, iar Scott a citat mai mulţi factori care ar putea permite revenirea ţărilor membre la monedele naţionale -monedele euro sunt imprimate cu simboluri naţionale, sistemele naţionale de plăţi şi băncile naţionale, dar şi emisiunile de obligaţiuni naţionale au fost păstrate, iar comasarea rezervelor de valute străine ale statelor membre a fost limitată.
Totuşi, revenirea la monedele naţionale nu ar fi un proces simplu, deoarece tratatele europene nu prevăd posibilitatea ca un stat să se retragă din zona euro, rămânând însă membru al UE. O astfel de retragere ar fi un proces de durată, iar investitorii ar putea folosi timpul pentru a-şi retrage capitalul, avertizează economistul Karsten Junius de la DekaBank. Şi nu este clar nici ce s-ar întâmpla cu datoria suverană a unei ţări care părăseşte zona euro. În momentul introducerii euro, datoriile naţionale au fost convertite în euro, iar în multe cazuri conversia a fost inclusă în contracte care nu conţin şi clauze de revenire la vechea monedă.
Iar sumele împrumutate de ţările din zona euro în baza legislaţiei internaţionale diferă foarte mult – Germania a emis obligaţiuni pentru numai 0.2 la sută din datorie, în timp ce procentul pentru Olanda ajunge până la aproape 40 la sută, iar pentru Portugalia, la 60 la sută. Obligaţiunile riscă să devină subiect de dispute legale, care pot afecta pe termen lung încrederea investitorilor.
Prăbuşirea uniunilor monetare, însoţită de mişcări sociale
Dar prăbuşirea unei uniuni monetare se soldează întotdeauna şi cu victime – de multe ori, simpli cetăţeni ale căror economii devin dintr-o dată lipsite de orice valoare. Iar istoria arată că astfel de situaţii pot fi însoţite de mişcări sociale sau chiar războaie civile. Iar economistul-şef de la UBS Stephane Deo crede că este “practic imposibil de imaginat o prăbuşire fără consecinţe sociale severe”.
În cazul dezintegrării zonei euro, UE ar suferi imediat o pierdere de influenţă în lume, iar eforturile de a elabora politici externe şi de securitate comune ar deveni inutile. Economistul american Barry Eichengreen consideră că dispariţia euro ar avea consecinţe atât de grave, încât acestea vor descuraja ţările membre să permită prăbuşirea monedei.
Germanii sunt printre cei mai sceptici europeni în legătură cu moneda euro, în primul rând pentru că trebuie să suporte cea mai mare parte a pachetelor de ajutor pentru ţările aflate în dificultate. Der Spiegel apreciază însă că această poziţie este şi absurdă, ţinând cont de faptul că Germania a avut mult de profitat în urma introducerii monedei unice. Circa 40 la sută din exporturile germane merg către zona euro, iar marţi a fost publicată o estimare potrivit căreia exporturile Germaniei vor depăşi pentru prima dată nivelul de 1.000 de miliarde de euro. Iar companiile germane sunt obişnuite să poată exporta la cele mai scăzute şi stabile preţuri, în mare parte datorită monedei euro, care a eliminat fluctuaţiile în zona euro şi a menţinut preţurile competitive.
Conform unei estimări a băncii de investiţii KfW, numai în ultimii doi ani, beneficiile realizate de Germania ca urmare a adoptării monedei euro se cifrează la 50 – 60 de miliarde de euro. Dacă ar ieşi din zona euro, acest avantaj ar dispărea brusc, cu atât mai mult cu cât marca germană s-ar aprecia rapid faţă de euro, exporturile devenind imediat mult mai scumpe.
Situaţia ar fi însă diferită în cazul în care o ţară grav afectată de criză ar părăsi zona euro, unii economişti apreciind că, dacă Grecia ar face acest lucru, şi-ar putea recâştiga competitivitatea prin devalorizarea drahmei. Totuşi, ar avea în continuare de plătit o mare parte din datorii, ceea ce ar deveni dificil în condiţiile devalorizării monedei. Iar eventuala ieşire a Greciei din zona euro ar afecta şi băncile germane şi franceze, care au un grad mare de expunere la datoria elenă.
Cât ar costa ieşirea Germaniei din zona euro?
Întrebarea decisivă este însă cea legată de evaluarea costurilor ieşirii Germaniei din zona euro. Economistul Dirk Meyer a elaborat un scenariu în care costurile totale s-ar situa între 250 şi 340 de miliarde de euro, echivalent cu 10 – 14 la sută din PIB-ul Germaniei. Econimistul-şef al UBS a mers mai departe şi estimează la 20 – 25 la sută din PIB în primul an, ceea ce ar reprezenta un cost per capita de 6.000 – 8.000 de euro şi costuri de 3.500 – 4.500 de euro în anii următori. Şi calculele făcute de economistul-şef de la ING sunt la fel de pesimiste şi includ şi riscul scăderii preţurilor acţiunilor, necesitatea finanţării suplimentare a băncilor şi o scădere drastică a ratei de schimb a euro.
