joi

28 martie, 2024

29 septembrie, 2017

Peter Altmaier (foto), șeful de cabinet al cancelarului german Angela Merkel, urmează să devină ministru interimar al Finanțelor după ce Wolfgang Schaeuble va părăsi postul, anunță Sueddeutsche Zeitung.

Actualul ministru german al Finanțelor, Wolfgang Schäuble, va fi nominalizat ca viitor președinte al Bundestag, anunța miercuri Bild, în cadrul primei reuniuni a parlamentului ce va avea loc pe 17 octombrie.

Angela Merkel tatonează în prezent partidele parlamentare pentru a construi o coaliție de guvernare. Discuțiile exploratorii vor debuta însă oficial după alegerile locale din 15 octombrie, din landul Saxonia Ingerioară unde la putere se află SPD și Verzii.


Cutuma în Germania este că, în cazul în care nicio formațiune nu obține majoritatea, partidul care obține cele mai multe voturi în alegeri dă cancelarul, iar formațiunea din coaliție care are al doilea rezultat oferă a doua cea mai importantă poziție în guvernul german- ministrul de Finanțe.

Cele mai mari șanse pentru Angela Merkel sunt ca CDU/CSU să formeze o coaliție cu FDP și cu Verzii, în condițiile în care SPD, care a obținut al doilea procent la alegeri, a anunțat că trece în opoziție.

În cazul în care se ajunge la formarea unei coaliții, FPD ar ocupa postul de ministru al Finanțelor, iar Verzii- partenerul-junior-  pe cel de ministru al Afacerilor Externe.

Aproximativ 59% dintre germani susțin o asemenea coaliție tripartită, potrivit unui sondaj difuzat de ZDF.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: