vineri

29 martie, 2024

12 ianuarie, 2018

Blocul conservator al cancelarului Angela Merkel şi Partidul Social-Democrat (SPD) au decis, vineri, să înceapă negocieri oficiale pentru formarea unei „mari coaliţii” guvernamentale la Berlin, transmite Reuters, citând surse din formaţiunile politice implicate în tratative.

Anunțul neoficial a fost făcut la capătul a 24 de ore de negocieri, în urma cărora CDU, CSU și SPD au căzut de acord asupra calendarului de formare a noului guvern.

O coaliţie formată din conservatori şi social-democraţi cu Angela Merkel deținând un al patrulea mandat de cancelar sunt singura soluție de evitare a alegerilor anticipate, după ce eforturile conservatorilor de a forma un guvern alături de Verzi şi de Liberali au eşuat în noiembrie anul trecut.


Potrivit legislaţiei germane, dacă o majoritate parlamentară nu este formată, preşedintele va nominaliza un cancelar, care trebuie să treacă de votul parlamentului. Dacă acest lucru nu se va întâmpla după trei runde de vot, şeful statului este obligat de Constituţie să organizeze alegeri anticipate.

„Ce ne îngrijorează e puterea obţinută de AfD. Odată cu ei, pentru prima dată, va fi un partid de extremă dreapta în Bundestag. E o situaţie de criză. Desigur, acceptarea unui milion de migranţi era aproape destinată să dezbine ţara noastră, a fost o povară prea mare. Gestul umanitar de acceptare a fost prost interpretat de aceşti oameni, iar noi nu am fost capabili să-i convingem că Germania este destul de puternică pentru a face faţă acestei provocări”, spunea în septembrie, imediat după închiderea urnelor, liderul socialiştilor, Martin Schulz, învins de Angela Merkel în alegeri.


Articole recomandate:

Etichete: , , , , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: