sâmbătă

20 aprilie, 2024

4 august, 2018

Ungaria ”trebuie să înțeleagă importanța exploatărilor de gaz de la Marea Neagră și să acționeze constructiv, evitând acțiuni sau mesaje incorecte care pot genera confuzii nocive pentru întregul proiect”, a declarat ambasadatorul României în SUA, George Maior, în cadrul unei discuții cu secretarul american al energiei, Rick Perry.

Oficialul român a cerut Ungariei să își respecte angajamentele asumate la nivel guvernamental, în faţa partenerilor şi a Uniunii Europene, mai precizează un comunicat al Ambasadei României în SUA.


”Am arătat faptul că Ungaria trebuie să înțeleagă importanța exploatărilor de gaz de la Marea Neagra și să acționeze constructiv, evitând acțiuni sau mesaje incorecte care pot genera confuzii nocive pentru întregul proiect”.

În plus, Maior a precizat că România are potențialul istoric, geografic, economic și strategic de a deveni un hub regional în domeniul energiei.

În ceea ce privește cadrul legislativ din România privind noile exploatări de gaz natural, fostul șef SRI și-a exprimat convingerea că procesul urmează un curs firesc, echilibrat și constituțional, în interesul României.

”În cadrul discuțiilor avute cu secretarul american al energiei mi-am exprimat convingerea că va fi un proiect de succes care va aduce beneficii multiple României și va avea un impact major asupra creșterii nivelului securității energetice a țării noastre și a regiunii”, a mai spus Maior.


Secretarul energiei a confirmat interesul de a participa la Summit-ul la nivel înalt al Iniţiativei celor Trei Mări, care va avea loc la Bucureşti, în perioada 17-18 septembrie 2018.

Reamintim că Ungaria a decis unilateral să oprească BRUA pe teritoriul său, să nu mai investească pentru interconectarea cu Austria, așa cum prevedea proiectul inițial, și să redirecționeze gazele către alte state din jur.

În urma unei licitații organizate în decembrie, capacitatea de transport al gazelor prin BRUA a fost rezervată de către două companii din Ungaria, până în anul 2037.

Comisarul european responsabil pentru Politicie Climatice și Energie Miguel Arias Canete a spus în iunie că speră „ca problemele cu Ungaria să se rezolve pentru că este esențial să ducem acest proiect la bun sfârșit”.

Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a acuzat România, la sfîrșitul lunii iunie, de încălcarea angajamentelor internaționale în privința interconectării conductelor de gaze și asigurării reversibilității fluxurilor de gaz. A sosit timpul pentru se exercita presiuni internaţionale sporite asupra ţărilor din regiune care îşi încalcă astfel de angajament, a mai spus acesta, menționând România și Croația.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: