vineri

19 aprilie, 2024

15 martie, 2017

Generalul în rezervă Gabriel Stătescu, demis din SRI la începutul lunii martie, va fi consilier de stat pe IT și cybersecurity, a explicat miercuri premierul Sorin Grindeanu. Mai precis, se va ocupa de interconectarea bazelor de date ale instituțiilor de stat.

„Nu este consilierul de stat pe siguranţă naţională, apărare sau securitate naţională.

Eu cred că în perioada imediat următoare una din provocările pe care le vom avea e cea legată de sistemul IT şi arhitectura guvernamentală în acest domeniu.


Avem foarte multe lucruri de făcut. De prea multe ori acest domeniu s-a dezvoltat insular, fiecare instituţie în parte şi-a dezvoltat propriul concept în acest domeniu astfel încât interoperabilitatea dintre instituţii să nu fie cea dorită.

E nevoie de un om care să aibă această viziune pe domeniu IT, pe cibersecurity, pentru că este o provocare care zi de zi este tot mai mare pentru noi şi de aceea am ales un specialist care are viziunea în acest domeniu – consilier de stat pe IT, cybersecurity”, a declarat premierul Sorin Grindeanu.

Generalul de brigadă cu o stea Gabriel Stătescu a fost numit luni consilier de stat în cadrul aparatul propriu de lucru al prim-ministrului, după ce Eduard Hellvig l-a demis în urmă cu o săptămână din structura SRI.

Gabriel Stătescu a fost șeful Directorului comunicații din SRI și s-ar fi ocupat de monitorizarea online, potrivit luju.ro


De asemenea, generalul ar fi fost unul dintre apropiații lui Florian Coldea, fostul prim adjunct care și-a dat demisia din SRI din cauza scandalului dezvăluirilor lui Sebastian Ghiță.

Sorin Grindeanu și Gabriel Stătescu au colaborat în perioada în care premierul a fost ministru al Comunicaţiilor şi societăţii informaţionale (decembrie 2014 – 17 noiembrie 2015).

Reamintim că actualul premier a fost membru al Comisiei comune permanente pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, în timpul mandatului său de deputat (2012 – 2016).

Stătescu a fost trecut în rezervă pe 8 martie, la cererea directorului SRI, Eduard Hellvig, nu la cerere:

SRI își retrage oamenii din instituții, premierul Grindeanu îi recuperează

Mutarea lui Stătescu a avut loc într-un context în care SRI desfășoară distanțare de instituții:

  • a început retragerea ofițerilor SRI care activau în cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din ANAF din anul 2014.
  • a decis denunţarea tuturor protocoalelor încheiate între SRI cu alte instituţii, inclusiv din domeniul justiţiei.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: