joi

25 aprilie, 2024

18 mai, 2017

Franța și Germania se opun planului formulat de Statele Unite pentru o implicare mai activă a NATO în lupta împotriva Statului Islamic din Siria și Iraq, așa cum solicită președintele Donald Trump.

Potrivit Reuters, care citează surse din cadrul statelor aliate, o parte a membrilor NATO doreau ca planul să fie aprobat marțea viitoare la Bruxelles, atunci când Donald Trump va participa la primul său summit NATO, dar Franța și Germania au obiecții.

Printre acestea: NATO ar putea fi atras într-un alt conflict costisitor, așa cum s-a întâmplat în Afghanistan, existând suplimentar riscul unor confruntări directe cu Rusia în acest teatru de război și riscul ostilizării unor state arabe din zonă.


”Nu acceptă așa ceva”, afirmă un înalt diplomat european la NATO, care a precizat că există și alte state membre ale Alianței care ezită în acest moment, printre care s-ar afla Italia și Grecia

”Vor să știe care ar fi diferența,  care ar fi câștigul, din moment de toți cei 28 de aliați NATO sunt parte a acestui efort”, afirmă sursa Reuters, care face referire la coaliția de 68 de state condusă de SUA care luptă împotriva Statului Islamic.

Oficiali francezi și germani au refuzat să comenteze informația obținută de Reuters, dar cancelarul Angela Merkel, la întâlnirea de săptămâna trecută cu Jens Stoltenberg, nu a dezmințit că NATO, ca instituție, ar putea adera la coaliția anti-ISIS, chiar dacă ambii au exclus ipoteza ca NATO să joace un rol combatant în Siria sau în Iraq.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va avea un dejun cu președintele Donald Trump înaintea reuniunii NATO de la Bruxelles.


Statul Islamic se află în fața unei iminente pierderi a Mosul și se pregătește de un asalt asupra capitalei de-facto, Raqqa, însă oficialii americani se tem că teritoriile lăsate libere ar putea deveni scena unor confruntări ale milițiilor arabe pentru controlul zonelor părăsite de militanții Statului Islamic.

SUA spun că NATO ar putea contribui cu echipamente, expertiză și antrenarea membrilor unei  coaliții locale, iar comandantul militar al Alianței, generalul Petr Pavel, fiind favorabil acestui plan.

În opoziție, Germania, Franța și alți aliați consideră că Moscova, aliat al regimului Assad, ar putea privi implicarea NATO ca pe o nouă provocare.

De precizat, o serie de analiști americani consideră că Rusia nu dorește cu adevărat soluționarea conflictului sirian din motive strategice: Vladimir Putin mizează pe imaginea construită în jurul acțiunilor din Orientul Mijlociu și din Ucraina, publicul rus fiind preocupat de evoluțiile externe și acceptând deocamdată mesajele oficiale care pun pe seama implicării externe situația economică din țară.

În plus, președintele rus are și interesul să-i lase să iasă din țară pe cei care vor să se implice în conflictul din Siria și Iraq, diminuând astfel pericolul ca aceștia să plănuiască acțiuni în interiorul graniței.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: