joi

28 martie, 2024

5 decembrie, 2017

Fostul președinte georgian Mihail Saakashvili a fost reținut marți de autoritățile ucrainene sub acuzația de ajutor acordat unei organizații criminale, potrivit unui anunț al SBU, serviciul de securitate național, acuzație în baza căreia poate fi condamnat la maximum 5 ani închisoare.

Ofițeri mascați l-au scos pe Saakashvili din apartamentul său din Kiev, forțele de poliție confruntându-se în stadă cu susținătorii acestuia care încercau să blocheze plecarea mașinii care trebuia să îl transporte pe fostul președinte georgian în arest.

Potrivit Reuters, manifestanții au reușit să îl scoată din mașină pe cel arestat, Mihail Saakașvili îndreptându-se apoi către clădirea Parlamentului însoțit de simpatizanții săi.


Din cauza mulțimii compacte de oameni care a înconjurat furgoneta poliției, nu a fost posibil să se afle dacă eliberarea fostului șef al statului georgian a fost rezultatul unei acțiuni în forță a susținătorilor lui sau dacă poliția a cedat în fața acestora.

”Le solicit tuturor să meargă în fața parlamentului ucrainean pentru a cere demisia președintelui” Petro Poroșenko, a spus Mihail Saakașvili.

Fostul președinte al Georgiei, opozant declarat al lui Poroșenko după ce acesta i-a retras cetățenia ucraineană, fusese reținut marți dimineață, în cadrul unei anchete penale despre care Saakașvili susține că este o înscenare făcută la ordinul președintelui ucrainean.

Mihail Saakașvili este bănuit că a vrut să ”preia puterea prin forță” în timpul manifestațiilor contra corupției, a indicat procurorul general al Ucrainei, Iuri Luțenko, care l-a acuzat pe Saakașvili că este finanțat de fostul președinte ucrainean prorus Viktor Ianukovici, înlăturat de la putere în 2014 în urma manifestațiilor proeuropene de la Kiev.


Mihail Saakaşvili, în vârstă de 49 de ani, a revenit în Ucraina în septembrie, din Polonia, în pofida faptului că a fost privat de cetăţenia ucraineană, fiind în prezent apatrid.

Saakaşvili a fost preşedintele Georgiei din ianuarie 2000 în noiembrie 2013. În timpul preşedinţiei sale a avut loc Războiul de cinci zile cu Rusia, dezastruos pentru Georgia, în august 2008.

La solicitarea președintelui Petro Poroșenko a fost guvernator al Odessei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: