joi

28 martie, 2024

3 ianuarie, 2019

Ministerul Finanţelor (MFP) a pus în dezbatere publică un proiect golit de conţinut de hotărâre de guvern pentru înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI).

MFP s-a grăbit să pună în dezbatere documentul, care nu face decât să reia prevederile ordonanţei de urgenţă emisă în noiembrie, pentru a rezolva problema de neconstituţionalitate (tehnică) a proiectului FSDI, care nu trebuia înfiinţat prin lege.


Două lucruri esențiale atrag atenția asupra documentului:

1. Din proiect lipsește anexa esențială cu lista companiilor pe care le va include în portofoliu – una din sursele celor mai puternice controverse. 

2. Proiectul de HG de înfiinţare a FSDI este populat cu „puncte … puncte”,  ori de câte ori vine vorba de capitalul social al fondului, asupra căruia planează incertitudinea.

Nepăsare sau nesiguranţă?

Abia după înființare, FSDI ar urma să contracteze serviciile unor evaluatori care „analizează corelaţia dintre valoarea activelor aduse aport la capitalul social al FSDI şi valoarea capitalului social al FSDI” – spune proiectul de HG.


Diferenţa pozitivă ar urma să intre în contul de „alte rezerve”, iar dacă este negativă – în capitalul social susbscris şi nevărsat – prevedere care lasă să se întrevadă nesiguranţa iniţiatorului privind portofoliul FSDI.

Fosta lege de înfiinţare, declarată neconstituţională, includea în portofoliul FSDI toate perlele economiei naţionale controlate încă de stat.

(Citiţi şi: S-a votat Fondul Suveran: Mecanismul de scoatere a ”perlelor statului” de sub controlul public)

Ambiguități, ”șopârle”, confuzii

Dileme mai sofisticate sunt provocate de acelaşi proiect de HG în privinţa strategiei de investiţii care va guverna funcţionarea fondului suveran (FSDI), dincolo de prevederile generoase care îi permit să facă plasamente în aproape orice se poate.

În articolul 5 al proiectului de HG, se spune, pe de o parte, că:

  • „Strategia FSDI este corelată cu un set de indicatori de performanță pe termen mediu și lung”.
  • Dar pe de altă parte şi că: „Strategia se elaborează pe o perioadă de 3 ani și se revizuiește ori de câte ori condițiile de piață și/sau necesitățile de finanțare ale FSDI o impune.

Altfel spus, termenul „mediu și lung”, care oricum poate dura numai 3 ani, poate fi scurtat și mai mult ori de câte ori necesitățile „o impune” (SIC!).

În fine, fondul suveran pe nume FSDI „va funcționa complementar Băncii Naționale de Dezvoltare a României”, potrivit notei de fundamentare a proiectului de HG.

Banca Națională de Dezvoltare a României urmează să fie creată cu scopul: „adresarea directă a ineficienței piețelor prin proiecte ale beneficiarilor eligibili, care au un profil de risc mai ridicat, dar cu potențial mare de a crea valoare adăugată și locuri de muncă, și față de care sectorul privat manifestă un apetit redus de asigurare a finanțării”.

Cum o bancă de dezvoltare are ca scop tocmai finanţarea unor proiecte strategice, cărora le este destinat şi FSDI, complementaritatea acestuia faţă de bancă s-ar putea explica doar printr-un profil de risc mult mai ridicat.

Politizarea radicală a conducerii Fondului

Proiectul de HG a preluat din ordonanţa din noiembrie şi modul de conducere al FSDI, care este – formal, dualist, dar care lasă un loc generos politizării numirilor.

Consiliul de Supraveghere este format din 9 membri, din care doi reprezentanți din cadrul Ministerului Finanțelor Publice (MFP).

Membrii Consiliului de Supraveghere sunt desemnaţi de adunarea generală a acţionarilor, care este de fapt formată doar din MFP.

Ministrul Finanţelor va fi cel care îi va desemna, prin ordin, pe primii membri ai Consiliului de Supraveghere, pentru 18 luni, perioadă prea mare ca să fie reclamată doar de mandatul său oficial, de organizare a FSDI.

Consiliul de Supraveghere va numi Directoratul, care va elabora prima strategie a FSDI şi va şi începe aplicarea acesteia, din moment ce are un orizont de timp de numai 3 ani, perioadă în care trebuie realizate deja primele măsuri de atragere a resurselor de finanţare, ca şi primele plasamente.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: