miercuri

27 martie, 2024

13 iunie, 2014

„Unele chestiuni rămân nerezolvate” se spune într-un comunicat FMI referitor la discuţiile purtate cu reprezentanţii României, comunicat ce nu precizează data când va reveni la Bucureşti  misiunea Fondului.

„Economia a continuat să-şi revină şi este aşteptată acum să crească cu 2,8% în acest an. Dezechilibrele fiscale au fost reduse şi deficitul de cont curent a rămas scăzut. În perspectivă, echipele (FMI şi Comisiei Europene, n.r.) au avut discuţii constructive cu autorităţile române despre cum să asigure continuarea progreselor şi au ajuns la acord asupra unor politici importante în această privinţă. Totuşi, unele chestiuni rămân nerezolvate. Discuţiile cu autorităţile române vor continua de la sedii”, se arată în comunicatul Fondului.

Premierul Victor Ponta a anunţat că CAS-urile vor fi reduse, la angajator, cu 5 puncte procentuale, începând cu 1 octombrie anul acesta, fără a fi nevoie de nicio nouă taxă şi fără creşterea deficitului bugetar pe 2014, a declarat Victor Ponta joi seara, după întâlnirea cu reprezentanții FMI.


Diminuarea contribuţiilor se face fără acordul FMI.

Delegația FMI-CE-BM a insistat în ultimul an pe amânarea reducerii CAS pentru anul 2015, din cauza lipsei resurselor bugetare care să compenseze măsura. Premierul Ponta contează, însă, potrivit propriilor declarații, pe creșterea încasărilor la buget.  Ministrul Finanțelor, însă, a declarat că se va apela la bufferele prevăzute în buget, în cazul că vor exista găuri bugetare ce nu vor putea fi completate de o creștere a încasărilor.

E și motivul pentru care Guvernul se va îngriji, în acest caz, să aibă girul Legislativului:  va elabora un proiect de lege ce va fi trimis săptămâna viitoare Parlamentului, pentru ca toate partidele să-şi dea acordul pe această reglementare – potrivit premierului Ponta.

Impactul pe cele trei luni din acest an este de  850 milioane lei şi există resurse la buget pentru această reducere, a mai declarat premierul. Potrivit ministrului Finanțelor, Ioana Petrescu, sursa bugetară de acoperire a ultimelor trei luni din anul 2014 vor fi bufferele prevăzute în buget, dacă va fi nevoie.


Data de 1 octombrie este prima zi a campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale.

Întrebat însă dacă reducerea CAS din octombrie are acordul FMI, premierul a răspuns că “nu există nici acord, nici dezacord”, deoarece Fondul solicită doar respectarea ţintelor macroeconomice.

“Acordul cu FMI rămâne funcţional, nu se întrerupe, reziliază sau denunţă”, a spus premierul Ponta.

Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: