vineri

19 aprilie, 2024

24 august, 2018

Ministerul Finanţelor Publice vrea să controleze modul în care ONG- urile cheltuie fondurilor publice acordate de la bugetul general consolidat pentru finanţarea asociaţiilor şi fundaţiilor non-profit.

Potrivit unui proiect de ordonanță publicat pe site-ul instituției, Ministerul Finanțelor Publice va verifica nu doar alocările bugetare către ONG-uri, ci și modul de cheltuire a sumelor primite ca sponzorizare sau mecenat.

Scopul declarat este acela de a elimina posibilitatea cheltuirii banilor primiți de ONG-uri în alte scopuri decât cele pentru care s-au înfiinţat.


De precizat: potrivit proiectului, acțiunile de control vor viza și perioada anterioară intrării în vigoare a proiectului de ordonanță, până la limita termenului de prescripție.

Ministerul afirmă că a realizat acest proiect ca urmare a unei decizii a Curții de Conturi a României, care a constatat că la nivelul MFP şi al instituţiilor subordonate acesteia nu se cunosc beneficiarii acţiunilor de mecenat şi/sau sponsorizare.

Conform expunerii de motive, Curtea a văzut că legislaţia permite sponsorizarea/mecenatul cu deducerea din suma cuvenită bugetului de stat, dar nu obligă contribuabilii să înştiinţeze instituţiile statului în legătură cu beneficiarii acţiunilor acestora”.

Pentru suma de 696.378.270 lei încasată de fundaţii şi asociaţii non-profit din impozitul pe profit redirecţionat în anul 2015, nu există certitudinea privind legalitatea cheltuirii acesteia conform scopului declarat, afirmă MFP că a descoperit Curtea de Conturi.


Proiectul mai spune că legislația specifică ONG nu reglementează mecanisme și proceduri prin care Statul Român să se asigure de buna utilizare a fondurilor publice acordate de la bugetul general consolidat pentru finanţarea asociaţiilor şi fundaţiilor non-profit.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: