vineri

29 martie, 2024

2 octombrie, 2015

imprumuturi studentiAgenţia de Credite și Burse ar putea acorda în 2016, adică la șapte ani de la înființare, primele împrumuturi pentru studii.

Promisiunea acestui debut foarte întârziat a fost făcută joi, de către ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la ceremonia pentru deschiderea anului universitar de la Universitatea Politehnică București:

„În ceea ce privește Agenția de Credite pentru Studenți, avem în plan un proiect de 50 de milioane de euro, pe o perioadă de șapte ani. Asta înseamnă 7 milioane de euro pe an. Asta înseamnă că putem oferi credite de studii în valoare medie de 10.000 de euro (pe toată perioada studii – n. red.) pentru un număr de 700 de studenți din România. Prima condiție ar fi aceea de a studia în România. În proiect sunt incluse rambursarea cu o perioadă de grație și cu dobânzi preferențiale. Studenții vor putea lua credite de anul universitar viitor”, a explicat ministrul, citat de Agerpres.


Banii provin din fonduri europene, nu de la bugetul de stat, iar detaliile nu se cunosc încă, deoarece scenariul abia a fost configurat, a declarat pentru cursdeguvernare.ro directorul general al Agenției, Maria Jianu.

De altfel, Agenția nu are încă nici măcar norme metodologice de constituire a fondului de creditare sau metodologia privind cuantumul și condițiile de acordare și rambursare a creditelor și celelalte reglementări necesare organizării și funcționării sistemului stabilit prin actul de înființare – H.G. nr. 1402 din 11.11.2009.

Maria Jianu a explicat că normele “au fost construite, într-un fel sau altul”, “dar dacă a fost criza, nu am avut bani…”

Ce s-a întâmplat în cei șase ani de la înființare

“Nu am stat degeaba. Am discutat cu Ministerul Finanțelor, cu băncile, cu Institutul de Statistică, cu Banca Națională, cu asociațiile studențești”, ne-a declarat directorul general al agenției de Credite și Burse.


Legea le permite să intermedieze legătura cu instituițiile bancare, dar Agenția a abandonat din start o astfel de idee: “Băncile doresc să acorde împrumuturi, dar au așteptat să se implice statul, să garanteze statul, iar statul nu a avut bani.

Pe lângă asta, la bancă trebuie să o duci pe mama să arate veniturile, să depui garanție, dar ei (studenții – n. red.) provin din familii vulnerabile, nu aveau cum să facă asta (…)

Nu puteam să-i trimitem pe copii la bănci, pentru că ar fi însemnat să nu avem grijă de viitorul lor și să-i angajăm într-o cheltuială pe care ei să nu o poată duce”, a explicat Maria Jianu.

Condițiile

În principiu, vor exista trei condiții pentru a accesa astfel de credite:

  • Să provină din familii cu venituri reduse
  • Să studieze în România (cei mai mulți dintre cei care solicită credite vor să studieze în străinătate)
  • Să încheie studiile (dacă nu, intervine o procedură de returnare înainte de termen, procedură care încă nu se cunoaște)

Returnarea împrumutului

Nici acest lucru nu s-a stabilit încă. S-au schițat doar niște formule.

  • Prima, cea prezentată de ministrul Cîmpeanu – dobândă prferențială și perioadă de grație
  • A doua – introducerea lor în categoria creditelor nerambursabile

“Mecanismul de returnare este gândit acum. Să fie un împrumut returnat după terminarea facultății, cu perioadă de grație, sau să transformăm creditele în granturi, ca să nu dea banii înapoi… Să vedem cum am putea veni în ajutorul lor și, după aceea, ei să nu tragă 10 ani de un împrumut când sunt la debut în carieră și își fac o familie. Sunt formule gândite acum. Că, e ușor să-i îndatorezi pe viață. De aceea, analizăm diverse formule”, a declarat Maria Jianu, director general Agenția pentru Credite și Burse.

În ce condiții acordă băncile credite de studii

BRD

  • Credite pe 10 ani, fără garanții, și pe 20 de ani, cu garanție imobiliară
  • Finanțare de până la 15.000 de euro (fără garanții) și până la 100.000 de euro (cu garanție imobiliară
  • Perioadă de grație parțială de până la 6 luni (în care se plătesc prima de asigurare, dobânda și comisioanele).
  • La un credit pentru studii de 30.000 de lei de la BRD, acordat pe cinci ani, dobânda anuală efectivă (DAE) este de 12,2% pe an, iar rata lunară, de 683 de lei. Costul total al creditului va fi de 39.270 de lei.

CEC Bank

  • Oferă doar credite pentru studii postuniversitare (MBA, studii de perfectionare, recalificare, doctorat, a doua facultate etc.)
  • Nivelul maxim al creditului: 65.000 lei, inclusiv
  • Condiție pentru eigibiliate – vechime la actualul loc de munca de minimum 3 ani
  • Perioada maxima de creditare: 7 ani
  • Fara perioada de gratie, pentru creditele acordate pe termen scurt
  • Perioadă de grație de 2 ani pentru creditele acordate pe termen mediu si lung, dar nu mai mult de perioada in care se desfasoara studiile.
  • Dobânda variabilă – 5,33% (ROBOR 3M + 4 p.p.)
  • Comision de analiza dosar: 100 lei și comision de administrare credit: 0,3% aplicat lunar la soldul curent al creditului

Banca Transilvania – Creditele Gaudeamus

  • Împrumuturi de până la 150.000 euro,  pe o perioada de 10 sau 20 de ani.
  • Pentru creditele garantate cu ipoteca mobiliara – maxim 20.000 de euro
  • Pentru creditele cu garantie de ipoteca imobiliara -maxim 150.000 de euro
  • Creditele cu ipoteca mobiliara pana in 5 ani acordate in lei ai dobanda fixa de 10,5%
  • Pentru creditele cu ipoteca mobiliara pana in 10 ani, dobânda variabilă de 9,120%* (ROBOR6M + 7,45 pp) pentru cele în lei, și de 9,029%* (EURIBOR6M + 9 pp) pentru cele în euro.
  • Pentru creditele cu ipoteca imobiliara pana in 20 de ani – pentru creditele in lei, dobanda variabila este de 4,870%* (ROBOR6M + 3,20 pp) pe intreaga perioada de creditare, iar pentru creditele in euro, dobanda variabila este de 6,529%* (EURIBOR6M + 6,5 pp)
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: