miercuri

24 aprilie, 2024

10 august, 2011

Banca centrală a Statelor Unite ale Americii, Fed, a anunţat marţi că-şi va menţine rata dobânzii aproape de zero „cel puţin până la jumătatea anului 2013” şi că vizează o serie de noi măsuri pentru relansarea economiei, transmit agenţiile de presă.

Fed a anunţat într-un comunicat publicat după o reuniune a comitetului său de politică monetară că rata dobânzii, menţinută între 0% şi 0,25% din decembrie 2008, va rămâne la acest nivel pentru cel puţin încă doi ani.

Este pentru prima oară când banca centrală americană îşi ia un angajament atât de clar. Din cei 10 membri ai comitetului de politică monetară cu drept de vot, trei s-au opus acestei măsuri.


Bursele asiatice au încheiat şedinţa de miercuri în creştere, după revenirea înregistrată marţi de bursele americane în urma anunţului Fed, transmite Reuters.

Bursa de la Tokyo a crescut cu 1,05%, indicele Nikkei 225 a revenit deasupra pragului de 9.000 de puncte, bursa de la Hong Kong a crescut cu 3,04% iar cea de la Shanghai a înregistrat o creştere de 1,53%. De asemenea, bursa de la Mumbai a crescut cu 1,83% iar cea de a la Seul a terminat în creştere cu 0,27%.

‘Este posibil ca punctul minim să fi fost atins însă este prea devreme să spunem acest lucru’, a declarat Albert Hung, director de investiţii la Alleron Investment Management. ‘În mod normal, când vezi acest gen de mişcări ai nevoie de alte două săptămâni pentru a fi sigur că a fost atins nivelul minim’, a adăugat Albert Hung.

Bursele europene au revenit pe creştere în deschiderea şedinţei de tranzactionare de miercuri, investitorii primind cu optimism măsurile luate de către banca centrala a SUA pentru a sprijini economia. Bursa locală a urmat trendul pieţelor europene şi crestea cu peste 5% după primele 30 de minute ale şedinţei.


Şi monedele euro şi francul elveţian au reacţionat la anunţul Băncii Centrale a SUA.

Moneda euro a scăzut puţin miercuri dimineaţa după ce marti se apreciase semnificativ.

In jurul orei 06:00 GMT (09:00 la Bucureşti), moneda europeană a fost cotată la valoarea de 1,4352 dolari, faţă de 1,4374 dolari, marţi seara.

Francul elveţian s-a depreciat faţă de euro la 1,0455 unităţi pentru un euro, dar şi faţă de dolar la 0,7285 franci elveţieni.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: