luni

22 aprilie, 2024

17 martie, 2016

fedRezerva Federală a amânat miercuri pentru a doua oară consecutiv decizia de majorare a dobânzilor, după ce la finele lui 2015, banca centrală din SUA anunța începerea ciclului de normalizare a politicii monetare.

Fed și-a ajustat prognoza cu privire la majorarea dobânzii cheie din acest an, la două creșteri consecutive de câte 0,25 punct procentuale, până la nivelul de 0,875% pe an, în linie cu așteptările pieței.

Comitetul pentru politică monetară al Fed a subliniat persistența riscurilor economice și financiare de la nivel global, transmite Financial Times.


Abordarea prudentă a băncii centrale din SUA este acum mai puțin desincronizată de cea a altor bănci centrale mari din lume care folosesc măsuri ample de relaxare monetară pentru a crește inflația și a redresa creșterea economică.

“Tonul comunicatului Fed şi estimările economice prezentate sunt de politică relaxată”, a explicat economistul Neil Dutta, citat de Bloomberg. Referința la riscurile globale ”împing Rezerva Federală în rolul de bancă centrală a lumii. În acest rol, Fed trebuie să lase inflaţia din SUA să accelereze, pentru a compensa dezinflaţia din restul lumii”, a arătat el.

Janet Yellen, președintele Fed, a precizat în conferința de presă de după ședința boardului că o abordare mai prudentă le va permite ”să verifice dacă piața forței de muncă continuă să se întărească în ciuda riscurilor din afară”.

”O astfel de prudență este adecvată având în vedere că randamentele pe termen scurt sunt în continuare aproape de zero, ceea ce înseamnă că politica monetară are o mai mare marjă de manevră pentru a răspunde unor schimbări în sus a perspectivei”, a declarat Yellen.


Rezerva Federală a menținut în ședința de miercuri dobânda cheie de politică monetară în intervalul 0,25%-0,5% pe an, fiind a doua ședință consecutivă în care nu s-a operat nicio schimbare după ședința din decembrie când Fed a majorat dobânzile pentru prima dată în șapte ani.

Alți analiști sunt de părere că decizia Fed reflectă o schimbare de poziție a băncii centrale americane. ”Dă un semnal negativ pentru investitori și este cu mult mai prudentă (poziția Fed, n.r.) decât mă așteptam. Este o schimbare nu foarte subtilă a modului lor de gândire”, a precizat Gregory Peters, manager al unui fond de bonduri.

Randamentele obligațiunilor americane pe doi ani au scăzut de la 0,98% la 0,87% ca urmare a deciziei Fed, în vreme ce indicele S&P 500 a recuperat pierderea din acea zi și a închis pe +5%. De altfel, piețele americane au recuperat deja pierderile înregistrate în urma turbulențelor din primele două luni ale anului.

Fed anticipează pentru acest an o inflaţie de 1,2%, sub ritmul de 1,6% prognozat anterior. De asemenea, banca estimează că inflația va atinge 1,9% în 2017 şi 2% în 2018.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: