luni

22 aprilie, 2024

24 august, 2016

nytimesFBI suspectează că serviciile secrete rusești se află în spatele unor recente atacuri cibernetice asupra publicației New York Times și investighează în prezent această ipoteză, scrie miercuri Associated Press.

Potrivit agenției, atacurile au vizat reporteri ai publicației americane, iar investigatorii nu cred că întreaga rețea a publicației ar fi fost afectată. ”Nu am găsit probe care să indice faptul că rețeaua internă, inclusiv sistemul biroului nostru din Moscova, ar fi fost penetrată sau compromisă”, a declarat un purtător de cuvânt al publicației.

CNN a fost primul canal media care a anunțat atacurile cibernetice împotriva NYTimes, anunțând că acestea au început de câteva luni de zile. Presa americană nu are încă o explicație a acestor acțiuni și nu cunoaște câți reporteri au fost ținte ale acestor atacuri cibernetice.


Potrivit ABC News, există suspiciunea că aceeași hackeri care recent au spart rețeaua informatică a Partidului Democrat sunt responsabili de acțiunea derulată împotriva NYTimes.

În luna iunie 2016, hackeri au spart rețesaua de computere a Comitetului Național al Partidului Democrat și au dat publicității emailuri potrivit cărora liderii democraților americani favorizau nominalizarea candidatului Hillary Clinton în dauna rivalului acesteia, Bernie Sanders. La vremea respectivă, oficiali americani afirmau că agenții rusești se află în spatele atacului cibernetic. Rusia a negat aceste afirmații, investigațiile FBI nu sunt finalizate.

Candidatul republican la președinția Statelor Unite, Donald Trump, a stârnit indignare după ce a cerut hackerilor ruși să găsească și să publice corespondența electronică a fostlui secretar de stat Hillary Clinton. Ulterior, Trump a anunțat public că nu a vorbit serios, ci a vrut să fie sarcastic.

Trump a făcut referire la emailurile pe care Hillary Clinton nu le-a pus la dispoziția FBI atunci când conținutul corespondenței sale private din perioada în care a îndeplinit funcția de secretar de stat a fost cercetată.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: