Scăparea din mână a cheltuielilor statului pe final de an, motivul demiterii conducerii Institutului Național de Statistică, cauza structurală a deficitului bugetului general consolidat și necesitatea indexării taxelor locale pot fi explicate relativ ușor din datele prezentate de Ministerul Finanțelor privind execuția bugetară pe anul trecut.
Se poate observa ușor cum deficitul bugetului general consolidat a crescut vertiginos în ultimele două luni ale anului, după ce se plafonase sub 1,2% în precedentele șase luni. Schimbarea de ministru s-a conjugat cu alegerile și cu tradiția de final de an, per total rezultând contraperformanța de a ne înneca ”precum țiganul la mal”.
Cu un rezultat de 2,52%, România a depășit astfel deficitul convenit cu FMI și a ratat un parametru important pentru evaluarea acordului aflat în derulare.
De fapt, aici avem și o altă explicație a demiterii conducerii INS. Cele 14,77 miliarde lei deficit efectiv înregistrat ar fi prins oarecum plafonul de 14,66 miliarde lei, doar că cele 2,2% din PIB acceptate (după mari insistențe) de FMI s-au dovedit a fi 2,4% ulterior ( PIB de 607 miliarde lei estimați inițial a scăzut la 585 miliarde lei, estimarea curentă după revizuirea datelor INS).
Cât despre explicația neajunsurilor cronice din sectoarele asigurărilor sociale ( în principal pensii), sănătate și asigurărilor pentru șomaj, ea se vede clar din gradul de acoperire a cheltuielilor efectuate în aceste domenii prin sumele colectate drept taxe și impozite cu destinație precizată aferente lor. Acest grad de acoperire se află, în toate cazurile menționate, undeva la trei sferturi din necesar.
Gradul de acoperire a cheltuielilor cu venituri la principalele bugete sociale:
Restul banilor au trebuit să vină de la bugetul de stat sub forma subvențiilor care să asigure diferența necesară. Suma în cauză se ridică la 15.877,4 miliarde lei, adică 2,71% din PIB, peste deficitul general de 2,52%, ceea ce arată că, în absența acestor subvenții ( dacă s-ar fi acoperit cheltuielile pentru pensii din banii strânși pentru pensii, cele din sănătate strict din banii pentru sănătate etc.) nu am fi avut deloc deficit.
În fine, dar nu în ultimul rând, se poate observa evoluția galopantă a deficitului bugetelor locale, plecat de pe plus la finele lunii septembrie și ajuns la peste 2,6 miliarde lei pe final de an. Cel puțin din această perspectivă, rămâne total de neînțeles de ce actualizarea ( refacerea puterii de cumpărare a sumelor colectate în termeni reali) impozitelor locale nu s-a făcut în mod automat.
Rămâne total de neînțeles și de ce nu se face anual actualizarea la inflație a impozitelor și taxelor locale. Coincidență interesantă, la o inflație anuală de 4,95% pe anul 2012, ar fi fost nevoie de un plus de 4,93% la taxarea locală pentru a nu avea deficit, ceea ce spune multe despre amânarea electorală a aducerii impozitelor la același nivel în termeni reali.
Sunt doar câteva dintre temele de discuție care meritau atenția factorilor de decizie și a unei mass-media mai receptivă la problemele economice, în contextul în care se repetă an de an aceleași neajunsuri. Neajunsuri ce ar putea fi, dacă nu eliminate complet, măcar atenuate ca efect asupra bugetului general consolidat, cu efectele de rigoare asupra serviciilor sociale asigurate de stat și a costurilor pe care le prespun.
