joi

28 martie, 2024

28 septembrie, 2014

Deficitul bugetar consemnat pe primele opt luni din acest an a fost de numai o cincime în raport cu cel din aceeași perioadă a lui 2013 (0,24% din PIB față de 1,26% din PIB).

Rezultatul nu a fost obținut prin creșterea ponderii încasărilor din rezultatele economiei (acestea s-au diminuat de la 20,9% din PIB la 20,7% din PIB) ci prin restrângerea drastică a cheltuielilor ( de la 22,1% din PIB la 20,9% din PIB).

CLICK pentru mărire

Simplificat, în valori nominale, deficitul bugetului general consolidat după primele opt luni din 2014 s-a redus cu aproximativ șase miliarde și jumătate de lei față de aceeași perioadă a anului precedent, când a fost de aproape opt miliarde lei. Veniturile au crescut în termeni nominali cu cinci miliarde lei, în timp ce cheltuielile au coborât cu aproape un miliarde de lei sub valoarea nominală din 2013.


De reținut, majorarea veniturilor bugetare s-a produs și în termeni reali cu 3,2% (adică ajustat cu inflația medie anuală de 1,2% la o creștere nominală de 4,3%) și s-a situat peste creșterea PIB din prima jumătate a anului (+2,6%). Cu toate acestea, până acum ponderea în PIB a veniturilor nu a fost și ea mai mare decât anul trecut. Ceea ce trimite la fezabilitatea PIB-ului estimat pentru anul în curs la 662,3 miliarde lei.

Pe partea de cheltuieli, diminuarea a fost localizată cu precădere pe zona cheltuielilor de capital (-28,5% ) și cea a proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă (-9,9% în termeni nominali). Au mai scăzut ca pondere în PIB și sumele alocate pentru proiecte cu finanțare rambursabilă ( de la 0,4% la 0,2% din PIB sau -43,1% în termeni nominali).

CLICK pentru mărire

Față de aceeași perioadă din anaul precedent, au crescut cu o zecime de procent ca pondere în PIB cheltuielile de personal, cele cu dobânzile plătite la creditele contractatea de stat și transferurile de la bugetul de stat. Au scăzut puternic cheltuielile de capital (-0,5% din PIB) și moderat cele cu bunuri și servicii (-0,2% din PIB). Deși a crescut în cifre nominale, asistența socială s-a restrâns și ea cu 0,1% din PIB.

De remarcat excedentul de 1,52 miliarde lei consemnat la bugetului centralizat al unităților administrativ-teritoriale (date fiind necesitățile comunităților locale și imperativul de a angaja lucrări de la începutul anului pentru a mai avea și timp pentru finalizarea lor). Acesta s-a majorat de două ori și jumătate, de la 606,8 milioane lei după primele 8 luni din 2013 la 1.521,5 milioane lei după primele 8 luni din 2014.


Pe partea celorlalte bugete importante în structura bugetului general consolidat se remarcă gradul relativ scăzut de acoperire a cheltuielilor din veniturile specifice stabilite (74% la bugetul asigurărilor sociale și 83% la Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate. Din acest motiv, bugetul asigurărilor sociale a necesitat subvenții de la bugetul de stat de aproape opt miliarde lei pentru a se asigura plata pensiilor. Alte aproape două miliarde de lei au acoperit necesarul din sectorul sanitar.

Prin acest mecanism, în fapt, pensionarii își achită singuri o parte din pensie iar asigurații din sistemul sanitar contribuie suplimentar față de sumele declarate transparent, prin impozite suplimentare. Deoarece banii colectați cu destinație precisă nu ajung, taxele sunt majorate artificial în alte domenii, pentru a avea de unde să se facă transferuri de la bugetul de stat către pensii și sănătate.

Subvențiile care au trebuit date prin mecanismul descris mai sus au fost cauza directă a expandării deficitului bugetului de stat până la 0,97% din PIB după primele opt luni ale anului în curs. Diminuarea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator, prevăzută pentru 1 octombrie 2014 va mări decalajul dintre sumele colectate și cele alocate pentru plata pensiilor.

Ea va conduce la expandarea în continuare a subvențiilor pentru echilibrarea obligatorie a bugetului asigurărilor sociale, cu consecințe pe termen lung asupra capacității de a finanța investiții publice, cu sau fără fonduri atrase de la bugetul UE.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: