miercuri

17 aprilie, 2024

21 aprilie, 2013

Problemele care au dus la absorbția foarte slabă a fondurilor europene în exercițiul financiar 2007-2013 riscă să se repete și în exercițiul 2014-2020.

Cel puțin asta rezultă din maniera în care tocmai se desfășoară discuțiile în negocierile preliminare ale României pentru Acordul de parteneriat cu Comisia Europeană pentru viitorele fonduri structurale 2014-2020.

O scrisoare din partea Comisiei, pe care cursdeguvernare.ro o prezintă astăzi în premieră, dovedește că autoritățile române s-au dus total nepregătite la discuții, chiar în timp ce premierul Victor Ponta se plângea că banii obținuți pentru următorul exercițiu sunt prea puțini. 

(…) Propunerea făcută de guvernul României nu întrunește încă minimele condiții de calitate și credibilitate pentru a permite un dialog informal eficient privind viitoarele documente de programare”– scriu negru pe alb reprezentanții Comisiei Europene, într-o adresă trimisă Ministerului Fondurilor Europene de la București, în 7 martie 2013.

Ce ar fi trebuit să facă Ministerul Fondurilor Europene și ce face de fapt

România, prin Ministerul Fondurilor Europene, negociază cu Comisia Europeană Acordul de parteneriat, documentul strategic fundamental care va stabili prioritățile și institiuțiile prin care țara noastră va absorbi fondurile europene în cadrul financiar multianual al UE 2014-2020.

Pentru perioada următoare de programare, România ar avea la dispoziție 21,8 miliarde de euro, fonduri structurale și de coeziune, conform deciziilor de la Consiliul European. România riscă, însă, să piardă un an de absorbție și să nu se poată atinge de acești bani mai devreme de decembrie 2014, din cauza unor rateuri ale Ministerului Fondurilor Europene în elaborarea strategiei în baza căreia va solicita fondurile.

Filmul elaborării strategiei și al schimbului de documente cu Comisia Europeană

În 31 ianuarie 2013, reprezentanții MFE au avut o întâlnire informală cu reprezentanții Comisiei Europene, în care partea română a prezentat un proiect de pachet de negociere (Negotiation Box).

Potrivit unor surse guvernamentale, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a prezentat atunci oficialilor CE o listă de proiecte europene pe care fiecare minister le consideră priorități sectoriale.

Potrivit oficialilor Comisiei Europene, MFE român ar fi trebuit să vină cu prezentarea unor direcții strategice privind prioritățile de dezvoltare pe care România le are în cadrul Uniunii Europene, priorități stabilite în baza unor analize socio-economice. Jean-Marie Sayler, director la Directoratul de Politică Regională și Urbanism al Comisiei Europene, a oprit discuțiile și i-a trimis pe reprezentanții României să refacă documentația.

În 19 februarie, Ministerul Fondurilor Europene a revenit cu un nou set de documente pentru negocierea Acordului de parteneriat. Conform surselor apropiate discuțiilor și consultate de cursdeguvernare.ro, Ministerul român a persistat în a trimite la Bruxelles liste de proiecte, nu liniile strategice cerute de Comisie.

În plus, documentația MFE nu ar fi avut la bază analiză socio-economică privind prioritățile de dezvoltare ale României, în baza cărora să fie mai apoi depuse priecte, așa cum cerea Comisia Europeană.

MFE avea la dispoziție un set de analize socio-economice realizate în proproție de circa 50%, dar studiile erau făcute în anul 2012, de fostul Minister al Afacerilor Europene, și nu au mai fost exploatate de MFE mai departe.

Prin urmare, nici Negotiation Box-ul oficial transmis de Ministerul Fondurilor  Europene nu a mulțumit serviciile Comisiei Europene.

Informația este confirmată de o scrisoare de la Comisia Europeană, obținută de cursdeguvernare.ro.

Scrisoare de la CE: ”Propunerile guvernului român nu întrunesc condițiile minime de calitate și credibilitate”

În 7 martie 2013, Normunds Popens, directorul general adjunct pentru Politică, Performanță și Conformitate din cadrul Directoratului General de Politică Regională și Urbanism al Comisiei Europene, i-a scris ministrului Fondurilor Europene de la București, Eugen Teodorovici, criticând fără niciun fel de rezerve documentația transmisă de România.

(Click pe imagine pentru mărire)

La această întâlnire (discuțiile informale din 31 ianuarie 2013 – n.r.), toate ministerele au expus propriile lor nevoi sectoriale, fără să fie susținute de o viziune strategică și fără să fie suficient și consistent raționalizate și coordonate.

Din păcate, contribuția primită pe 19 februarie confirmă încă această primă analiză. Înșiră o listă de nevoi sectoriale, adresată serviciilor Comisiei, fără necesarul arbitraj preliminar, față de o viziune strategică de dezvoltare preliminară”, afirmă oficialul european despre documentele prezentate de MFE în 31 ianuarie și 19 februarie.

În plus, prioritățile sectoriale înșirate de ”toate ministerele” depășeau alocarea de 21,8 miliarde de euro, prevăzută de decizia Consiliului European, pentru România, în exercițiul 2014-2020, se mai arată în scrisoare.

În aceste condiții, propunerea făcută de guvernul României nu întrunește încă minimele condiții de calitate și credibilitate pentru a permite un dialog informal eficient privind viitoarele documente de programare”, conchide directorul general adjunct pentru Politică, Performanță și Conformitate.

Cu o zi înainte de primirea scrisorii de la Bruxelles, ministrul Teodorovici a trecut prin ședința de guvern (din 6 martie) o notă prin care cere ministerelor să definitiveze listele cu priorităţile de finanţare din domeniile gestionate.

În perioada imediat următoare, ministerele vor elabora proiectul Acordului de Parteneriat şi programele operaţionale prin intermediul cărora vor fi atrase fondurile UE în 2014-2020. Ministerele definitivează listele cu priorităţile de finanţare din domeniile gestionate, iar Ministerul Fondurilor Europene va finaliza strategia de utilizare a fondurilor europene în următoarea perioadă de programare”, preciza MFE, într-un comunicat – care poate fi consultat AICI.

Negocieri ”imature și nepotrivite” pe programele operaționale : Împărțeala de la București, prioritară față de strategiile pentru Bruxelles

Guvernul de la București a avut, însă, prioritățile sale: împărțirea și reașezarea autorităților de management, chiar înainte de-a avea o strategie bazată pe analiza socio-economică reclamată de Comisia Europeană.

În discuțiile cu serviciile Comisiei Europene, Ministerul Fondurilor Europene a încercat să abordeze și o schemă a arhitecturii instituționale pentru viitoarele programe operaționale sectoriale 2014-2020.

MFE ar fi vrut să discute aceste aspecte la prima reuniune tematică de două zile cu serviciile Comisiei Europene (Bruxelles), din 19-21 martie, dar încă din 7 martie CE a refuzat aceste discuții, ca fiind ”imature” și ”nepotrivite” pentru acea perioadă, în lipsa analizelor socio-economice cerute.

Dialogul pe problemele de pe orizontală și de management, cum este arhitectura programelor, ar fi în acest stadiu imatură și nepotrivită și ar putea avea loc în următoarea rundă de întâlniri, prevăzută pentru aprilie. Agenda acestei a doua runde va fi finalizată asupra concluziilor primului set de întâlniri, cu perspectiva ca problemele în așteptare să fie abordate”, se arată în scrisoarea lui Normunds Popens, adresată ministrului Eugen Teodorovici.

(Click pe imagine pentru mărire)

Oficialul european a amânat pentru jumătatea lunii aprilie discuțiile privind împărțirea autorităților de management și a organismelor intermediare la ministerele românești.

Potrivit Foii de parcurs a MFE privind negocierea pentru 2014-2020, a doua reuniune tematică de două zile cu serviciile Comisie Europene urma să aibă loc la București, la ”mijlocul lunii martie).

Cursdeguvernare.ro a întrebat oficial, joia trecută, Ministerului Fondurilor Europene dacă reuniunea a avut deja loc sau urmează. Până acum, nu am primit un răspuns, însă ministrul Eugen Teodorovici arăta, într-un interviu acordat Euractiv, difuzat joia trecută, că săptămâna aceasta va avea loc runda de dicuții cu direcțiile CE.

În jurul datei de 17-18 aprilie ministrul a mai discutat, însă, cu reprezentanți ai CE despre viitoarea arhitectură instituțională și urma să transmită un proiect în acest sens.

Chiar și azi și ieri am avut dicuții cu Comisia Europană pe acest mecanism, urmează ca în următoarele zile să trimitem Comisiei mai multe detalii, adică: programele operaționale, de către cine se fac, prioritățile României”, spunea ministrul, pentru Euractiv.ro.

Referitor la analizele socio-economice cerute de CE, ministrul a spus că ”o parte dintre ele sunt finalizate, unele sunt încă în lucru, pentru că pe măsură ce CE cere anumite elemente, anumite detalii, ele suferă modificări”. – a declarat ministrul Teodorovici

Anterior, în 10 martie 2012, Guvernul a adoptat un memorandum privind viitoarele programe operaționale, arătând că în cadrul financiar 2014-2020 MEF va gestiona fondurile europene pe care astăzi 5 ministere le gestionează, iar Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice va păstra cele două programe operaționale din prezent: regional și administrativ. După constituirea mecanismelor administrative ale regiunilor, acestea vor prelua programul regional.

Prin urmare, concentrarea banilor europeni la ministerele PSD, aprobată de guvern prin memorandum, nu are la bază toate analizele socio-economice cerute și nici girul Comisiei Europene.

Rămâne de văzut cum vor evolua negocierile într-o atare situație și după această schemă de-a stabili prioritățile. 

(Descărcați scrisoarea de AICI : Pagina 1 , Pagina 2, Pagina 3 )

De ce riscă România să piardă un an din alocarea europeană următoare. Așa cum s-a întâmplat și în exercițiul 2017-2013

Maniera în care autoritățile române transmit la Bruxelles documente programatice și strategice nefunamentate riguros riscă să producă întârzieri care să împingă în decembrie 2014 primele fonduri absorbite de România în cadrul financiar multianul 2014-2020.

Oficial, în foaia de parcurs a negocierilor, Ministerul Fondurilor Europene își propune să transmită proiectul de Acord de parteneriat la Comisia Europeană la început de noiembrie 2013, pentru a fi aprobat de CE în ianuarie 2014.

Proiectul de Programe Operaţionale ar trebui transmis de MFE la Comisie în ianuarie 2014, pentru a fi aprobat de Comisie în martie 2014, potrivit foii de parcurs.

Erorile de negociere ale MFE se suprapun, însă, și pe dificultatea cu care în plan intern se negociază politic procesul de regionalizare și revizuirea Constituției, necesară reorganizării administrativ-teritoriale.

În plus, însăși constituirea viitoarei arhitecturi instituționale pentru fondurile europene face obiectul unor negocieri politice, având în vedere că ministerele conduse de PSD vor lua toate autoritățile de management. Astfel, responsabilitățile referitoare la achizițiile poublice și aprobarea proiectelor europene ar putea fi preluată de organismele intermediare, care vor fi în subordinea unor ministere ca Ministerul Muncii, al Educației, al Economiei, al Mediului etc. – noi subiecte de negocieri politice interne.

În anul 2014, când se așteaptă oficial aprobările de la Comisia Europeană, sunt și alegerile europarlamenatre (în toată UE), programate în iunie, iar dacă România nu primește o decizie favorabilă până atunci riscă amânări până spre sfârșitul anului.

Un astfel de scenariu ar presupune blocarea contractării de noi finanțări pentru proiecte europene timp de un an, având în vedere gradul ridicat de contractare și mai ales de solicitare de finanțări în actuala perioadă de programare.

(Citește și: ”Scrisoare către Emil Boc: Barroso, exasperat de ineficiența guvernului de-a atrage fonduri europene”)

În perioada de programare 2007-2013, s-au depus proiecte în valoare totală de 39 de miliarde de euro aferentă contribuției de la UE.

Contractele de finanțare semnate ajung la 16,8 miliarde de euro pe partea de contribuție de la UE, din cei 19,2 miliarde de euro puși la dispoziție de Comisia Europeană în actuala perioadă de programare.

Notă: Încercările cursdeguvernare.ro de-a primi un punct de vedere al Ministerului Fondurilor Europene referitor la scrisoarea Comisiei  – atât printr-o adresă oficială cât și prin încercarea de-a-l contacta direct pe ministrul Teodorovici (căruia îi este adresată personal scrisoarea CE) s-au soldat până acum cu eșec.

Este adevărat, ministerul are la dispoziție, potrivit legii, 30 de zile pentru a da presei un răspuns. Astfel încât toată lumea se află în așteptare: cursdeguvernare.ro așteaptă răspunsul ministerului, Comisia Europeană așteaptă strategia României, iar România așteaptă fondurile europene.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

10 răspunsuri

  1. Dualitate si culpabilitate, este termenul potrivit pentru aceste dialoguri ale surzilor si orbilor. CE da dovada de dualitate.Pe de o parte prin solicitarea documentelor arata ca fiecare stat este independent sa isi elaboreze strategia de dezvoltare, iar pe cealalta parte in momentul in care nu vede clar calea prioritara refuza alocarea sumelor de bani. Cu alte cuvinte vom primi bani numai pentru ce considera ei ca-i intereseaza mai mult. Culpabilitatea guvernatilor- Nu au o pozitie ferma si fara echivoc in fata acestor institutii si prin tot felul de fastaceli refac la nesfarsit documentatii si le prezinta la Bruxeles fiind mereu in culpa. Surzi si orbi si uni si alti deoarece in tara mii de proiecte in care s-au cheltuit banii oamenilor pentru documentatii si tot felul de aprobari zac in asteptare.Daca intarzierea se mareste? Economia mondiala si nationala evolueaza preturile cresc de la o luna la alta. mai este viabil un proiect facut astazi si finantat peste doi ani.Dar bani inglobati in elaborarea proiectului? Suntem sub papuc si indiferent ce documentatie va depune Romania chiar si la termen daca nu va pica pe „INTERESELE” CE tot vor fi amanati pe diverse motive.

  2. „Cu alte cuvinte vom primi bani numai pentru ce considera ei ca-i intereseaza mai mult. ”

    Logic. Daca noi vrem sa investim in rahat, nu inseamna ca ei trebuie sa ne si aloce banii.

  3. 1.Inainte de a negocia prioritatile si institutiile prin care se absorb banii UE, trebuia ca Guvernul sa stie ce are de FACUT!
    Pentru ca sa cunoasca ce directii strategice si ce prioritati exista in cadrul lor, Romania trebuie sa stie incotro sa o apuce!Renuntind la cresterea economica de 3-4 la suta pe an, promisa in campania electorala, e clar, ca Guvernul nu stie ce sa faca pentru dezvoltare, nu stie sa se orienteze, ca directie strategica si ce prioritati de dezvoltare, sa-si asume!
    Problema era simpla, deoarece odata cu disparitia economiei nationale – singurul lucru de facut, nu poate fi decit – „reconstructia economica si industriala-agricola” a tarii!
    Odata ce nimeni nu i-a pus la dispozitie un „program de reconstructie economica” era firesc ca Guvernul sa nu poata face propuneri, care sa intruneasca „conditiile de calitate si credibilitate” cerute de UE.
    2.In Romania, niciodata faza „analizelor socio-economice” n-a fost depasita, in sensul de a rezulta in final, un „program concret si fezabil,local, judetean sau national de reconstructie economica, industriala si agricola”.
    Analizele socio-economice, au fost lucrarile economice unice,”finale” dupa care, s-a asteptat ca dezvoltarea sa fie realizata de ANTREPRENORI.
    Atit PSD, cit si PNL au proclamat in gura mare, „axioma” necapitalista, de ei inventata – ca obligatia de a crea noi intreprinderi, apartine exclusiv antreprenorilor,adica domeniului privat.
    Cu aceasta conceptie, materializata in diverse legi si principii de „intimpinare” a antreprenorilor, economia nationala a disparut – fiind necesara acum,reconstructia industriala si economica a tarii!
    3.Cauzele care conduc (invariabil)la aceasta situatie, sint generate de necunoasterea fundamentelor politice, economice, organizatorice, administrative, institutionale, financiare, fiscale, legislative, CONSTITUTIONALE,etc. ale „dezvoltarii economice”.
    Ele nu se dezvaluie niciodata, in lipsa unei cercetari stiintifice de mare durata si profunzime a acestui fenomen complex si de mare dificultate stiintifica – dezvoltarea economica fiind un domeniu, inca neexplorat stiintific.
    4.In lipsa unui program national de dezvoltare, unitar si coerent, ministerele propun tot felul de prapastii si colateralitati economice, care in mod decent(cum sta bine UE), sint denumite ca lipste de „conditiile minime de calitate si credibilitate”!
    5. Daca intradevar „Curs de Guvernare.ro” este preocupat de soarta economica a tarii, poate intreba si Presedentia, de ce a refuzat in 2010 si 2011, evaluarea si promovarea in economie, a „programului de reconstructie economica si industriala”, oferit pentru a depasi criza in care am intrat in 2009!Programul acesta l-am oferit in mod oficial, prin posta(avind confirmarea de primire).El a fost expediat, separat, fiecarui consilier prezidential, in speranta ca macar unui dintre ei va intelege despre ce-i vorba si va propune evaluarea si promovarea lui!
    Daca se doreste ca problema dezvoltarii sa nu ramina blocata la Presedinte(si fostul Guvernul BOC),care au refuzat programul, sint dispus sa va pun la dispozitie textul scrisorii de oferta, confirmarea primirii sale – fiind de acord, chiar si cu evaluarea sa, de catre specialistii dvs.
    Ma tem,ca, asa cum Guvernul nu raspunde nici dvs., nici Presedentia nu va da nici un raspuns intrebarii dvs., fiind cu totii lipsiti de intelegerea si preocuparea, pentru cea mai grava starea in care se gaseste Romania – cea de tara esuata economic si social!
    Asta fiind situatia – ce-i de facut?

    1. va contrazic!
      -la pct.1 : recent, un distins reprezentant al Guvernului a declarat public (din spatele sticlei) cum ca :

      „avem nu UN Proiect National, avem ‘bibliorafte’ de proiecte nationale in fisetele fiecarui minister, nici nu mai stim in ce stadiu se afla fiecare, poate unele sunt deja ‘terminate’…”

      inclin sa-i dau dreptate….mai ales cu privire la adj. ‘terminate’ ;

      -la restul punctelor: va contrazic pe cale de consecinta a obs. de la pct.1!

  4. Banuiesc ca , guvernul Romaniei nu are in ministere profesionisti care sa intocmeasca studii de fezabilitate pentru proiecte care sa fie admise. Si nici nue de mirare.Sunt angajati numai hahalere cu facultati terminate pe la Spiru Haret sau natangi care au luat examenele pe bani.

  5. Nu inteleg de ce se aduce acum, la aproape 2 luni, o scrisoare probabil intermediara, care tine de schimburile normale de mesaje.Si se refera la situatia din 31 ianuarie…Cei de la MFE au vrut sa discute ceva, iar cei de la CE au zis ca deocamdata este imatur sa se discute atat timp cat alte repere nu au fost stabilite… Cam mult caz pentru nimic….

  6. Buna ziua!
    Foarte interesante comentariile. Cu privire la directiile strategice pe care ar trebui sa le aiba Romania, consideram ca una din cele mai importante ar fi stimularea mediului privat. Pe ce ne bazam cand afirmam asta.
    – Romania este pe ultimul loc in Europa la numarul de angajati din mediul privat
    – Conform ultimului raport publicat de CNPIMM, situatia in sectorul IMM la toti indicatorii este nesatisfacatoare.
    – Se preconizeaza ca pana la sfarsitul anului 2013 rata de insolventa in randul IMM va creste cu 65% fata de anul trecut.
    – In cadrul fondurilor structurale si de coeziune, ponderea IMM -urilor ca si solicitanti eligibili pentru toate programele operationale este de cca 20%
    Toata Europa, fara exceptie striga la unison ca sectorul IMM este cel mai important pentru economie ( cele mai multe locuri de munca create; cele mai mari contributii la bugetele nationale; cel mai mare consumator etc.). Paradoxul este ca in timp ce la nivel declarativ, marii actori europeni acorda o importanta deosebita sectorului IMM, la nivel de actiuni concrete si programe, marii castigatori ai ultimilor 8 ani au fost companiile multinationale si bancile.
    Prin urmare, iata una dintre prioritatile pe care ar trebui sa le aiba guvernul pentru exercitiul bugetar 2014-2020. Sa creasca ponderea sectorului IMM ca solicitanti eligibili in cadrul programelor operationale pana la cel putin 50% din total, consideram noi si sa renunte la activitatile bugetofage de pana acum prin finantarea a tot felul de proiecte ciudate care nu au adus niciun gram de valoare adaugata in economie.

  7. Accesul la fonduri UE pt ponderea mare a populatiei ,e un vis.Haosul creat in metodologia de prezentare a proiectelor,face imposibil accesul la acesti bani.Nu se vrea de guvernantii nostri sa accesam bani. E mai simplu sa mitui niste oameni fara bani.Ori asa ,tot aceiasi politicieni ajung la „bucate”. Pe nimeni nu intereseaza dintre politicieni,soarta poporului. Asta e!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: