marți

19 martie, 2024

30 noiembrie, 2015

BA PopescuCum poți reuși în cercetarea medicală din România? Care este secretul acelora puțini care se pot lăuda cu articole publicate în reviste internaționale bine cotate, publicate ca prim autor sau chiar ca autor senior?
Și: este asta suficient pentru a obține și recunoașterea colegilor tăi din străinătate? Dar pe a colegilor din țară?

Activitatea științifică a lui Bogdan Alexandru Popescu (foto) este ușor de exprimat în cifre. O simplă căutare în Pubmed găsește 129 de articole la care românul este autor sau investigator, din care autor la 103.

În reviste ISI are 62 de articole, citate în total de 3341 de ori, adică o medie de 54,77 citări pe articol. Are indice h 18.


A publicat deja, ca prim autor, în cele mai importante reviste științifice de cardiologie: Circulation, Journal of the American College of Cardiology sau Heart.

***

Povestea lui Bogdan Alexandru Popescu începe banal: în decembrie 1989 era student în an mic la facultatea de medicină din București, pe care avea să o termine în 1994.

În 1995 a început rezidențiatul în cardiologie la clinica din Fundeni, între timp transformată în institut de boli cardiovasculare. În perioada aceea, începuseră să apară și în România unele posibilități de specializare prin străinătate, multe tratate cu discreție de responsabilii cu popularizarea lor. Unii ar spune că norocul, alții ar spune că întâmplarea a făcut ca tânărul rezident să afle de existența unei burse de specializare oferite de statul Israel. Ideea acordării unor astfel de șanse tinerilor din toată lumea era suficient de pragmatică: specialiștii școliți acolo deveneau apoi adevărați ambasadori școlii ro ânești de medicină, după ce treceau printr-un program intensiv nu doar de pregătire profesională, ci și de cunoaștere a istoriei și chiar a limbii – atât cât o permiteau cele trei luni de specializare.

(Citiți și: ”Caricatura tristă a cercetării medicale: 6 universități, 6 instituții și 84 de unități subordonate produc un articol ISI la 4 ani pe cap de cercetător. Câteva comparații”)


La Sheba Medical Center din Tel Hashomer, cel mai mare spital din Israel și un centru foarte implicat în cercetarea clinică, avea să îl cunoască pe Ehud Schwammenthal, cadru didactic școlit la Düsseldorf și la Harvard.

Colaborând cu acesta, Bogdan Popescu a reușit nu doar să participe la studiile ecocardiografice pe care le conducea universitarul israelian, ci și să învețe ecocardiografie de la cei mai buni profesori. Lucru nemaiauzit pe atunci pentru un rezident român: în țară, puținele aparate nu erau tocmai noi și în niciun caz nu era loc la ele pentru medicii „negalonați“. Buna impresie pe care tânărul român a făcut-o în cele trei luni ale programului de specializare i-a făcut apoi pe medicii di Israel să caute finanțare pentru a le prelungi la un an acestora stagiul de la Sheba Medical Center.

Anul de pregătire avea să însemne apoi nu doar stăpânirea unei tehnici avansate de ecocardiografie, ci și includerea în echipa de autori care a semnat o serie de articole publicate în reviste de specialitate.

Întors la București, șansa avea să-i surâdă din nou lui Bogdan, de data aceasta sub forma unui concurs pentru un post de cercetare la clinica din Fundeni, pe care l-a câștigat fără probleme. Experiența de ecocardiografist avea să-i prindă foarte bine odată ce clinica a primit un aparat performant – profesorul Eduard Apetrei, șeful de atunci al clinicii, l-a repartizat pe tânărul specializat în străinătate să se ocupe de ecocardiografie.
Astfel a reușit nu doar să nu uite ce învățase, ci chiar să crească profesional în continuare, publicând noi articole de cercetare, de data aceasta ca prim autor. . Astfel a reușit nu doar să nu uite ce învățase, ci chiar să crească profesional în continuare, publicând noi articole de cercetare, de data aceasta ca prim autor.

În 2003, italienii din Pordenone, un mic orășel între Venezia și Udine, unde există un ambițios centru de cercetare în cardiologie, au dorit să reia o colaborare mai veche cu cardiologii români, lansând invitația pentru un cercetător român să se specializeze în Italia. De această dată, Bogdan s-a hotărât greu să concureze pentru bursă – spre deosebire de stagiul din Israel, acum devenise deja pentru a doua oară tată. Nu a putut rata însă ocazia de a lucra direct cu Gian Luigi Nicolosi, șeful clinicii din Pordenone, un foarte respectat cardiolog italian.

Ce avea această clinică și nu puteai găsi în alte părți era o arhivă electronică foarte bine pusă la punct, în care fiecare pacient fusese urmărit de-a lungul timpului și existau înregistrări „istorice“. În Europa, computerul nu devenise încă un instrument indispensabil pentru activitatea medicală, cu toate că administratorii vizionari ai clinicii din Pordenone începuseră procesul de informatizare deja de mai bine de un deceniu.

După studiile privind funcția diastolică a ventriculului stâng, realizate împreună cu Ehud Schwammenthal, românul a fost implicat în cercetări privind bioproteza valvulară aortică și a fost chiar prim autor pe o secțiune a unui important studiu cardiologic italian – GISSI-3 (Gruppo Italiano per lo Studio della Sopravvivenza nell’Infarto Miocardico).

De aici avea să provină și o primă publicație într-o revistă cu factor mare de impact – Heart, jurnalul oficial al Societății cardiovasculare britanice.

Chiar dacă și cele șase luni aveau să treacă repede, legătura cardiologilor români cu centrul din Pordenone avea să fie întărită de prezența lui Bogdan, după el urmând alți și alți tineri cardiologi, în stagii de un an. Și – cu o singură excepție – toți s-au întors apoi să profeseze în România.

Experiența italiană avea să-i fie de folos românului nu doar prin noile direcții de cercetare deschise, ci și prin ajutorul pe care avea să îl primească de la colegii din peninsulă atunci când, în 2004, a candidat pentru un loc în boardul Asociației europene de ecocardiografie (EAE), parte integrantă din Societatea europeană de cardiologie.

Cu doar 25 de membri în EAE în 2004, România nu putea emite pretenții pentru reprezentare în board, astfel că sprijinul acordat de italieni a fost decisiv.

După alte noi cercetări publicate și un stagiu de încă două luni la Pordenone, pentru Bogdan A. Popescu a apărut o nouă șansă. Proaspăt înființat în 2007, programul PN2 capacități prevedea fonduri substanțiale pentru investiții în infrastructură, dar și un termen foarte scurt de depunere a aplicațiilor. Lucrând contra cronometru, echipa din Fundeni, condusă de prof. dr. Carmen Ginghină, a venit cu ideea unui program de dezvoltare a unui laborator de ecocardiografie la standardele impuse de acreditarea europeană.

Director științific al acestui proiect, Bogdan a fost cel care a coordonat realizarea programului, prin care s-a înființat EuroEcoLab, un nou și modern laborator de ecocardiografie, dotat cu trei aparate de ultimă oră. Acesta a fost, de fapt, momentul decisiv pentru (încă) tânărul cercetător.

Odată cu echipamentele, au venit și posibilitățile de a realiza studii ample în România, de a pregăti tineri chiar aici, în țară, de a le permite să lucreze pe aparate noi, să pună mâna și nu doar să privească de la distanță. Urmarea? Formarea și consolidarea unei echipe performante de ecocardiografie, care a reușit apoi să realizeze studii clinice și să publice rezultatele acestora în reviste internaționale de prestigiu, fără a mai avea nevoie de includerea între autori a unor universitari din străinătate.

Granturile naționale obținute prin competiții de proiecte au asigurat apoi finanțarea atât de necesară pentru continuarea studiilor și pentru dezvoltarea de noi cercetări. În 2009, laboratorul devenea primul din România care obținea acreditare europeană.

Implicarea este o constantă pentru orice activitate a lui Bogdan Popescu. Fie că e vorba de organizarea, coordonarea sau participarea la cursuri de ecocardiografie în țară sau în Europa, fie de activitățile din cadrul asociației europene, cardiologul român nu pare genul care să facă un pas în spate când este ceva de făcut.

Probabil de aceea, în boardul EAE – devenită din 2012 Asociația europeană de imagistică cardiovasculară (EACVI) – a făcut parte din comitetele în care se muncește cel mai mult: de acreditare în ecocardiografie, cel al societăților naționale sau cel al ghidurilor de practică medicală. Prin muncă însă, a reușit să se impună, să devină cunoscut, să fie mai mult decât reprezentantul României.

Cu fiecare doi ani, cât durează un ciclu în conducerea EAE/EACVI, Bogdan A. Popescu a reușit să convingă mai mulți colegi ecocardiografiști din Europa că merită încrederea lor. A ajuns astfel să fie ales în comitetul executiv, întâi ca secretar (2010–2012), apoi ca trezorier (2012–2014) și, din 2014, ca viitor președinte; din 2016, va îndeplini un mandat de doi ani de președinte al imagisticii cardiovasculare europene.

Recunoașterea internațională pare să fi venit înaintea celei din țară. Cariera universitară a lui Bogdan Popescu a început târziu, abia în 2008, când a câștigat prin concurs postul de șef de lucrări. Patru ani mai târziu a devenit conferențiar și singurul lucru care îl desparte de postul de profesor este scoaterea unui astfel de post la concurs. Abilitarea de a conduce doctorate a obținut-o în 2014.

Tot în privința recunoașterii de către colegi, putem nota și alegerea sa, în 2014, ca vicepreședinte al Societății Române de Cardiologie, chiar primul dintre candidați, fără să își fi făcut o campanie în adevăratul sens al cuvântului.

În 2013, când au fost alegeri pentru membri corespondenți la Academia de Științe Medicale (AȘM), și-a depus dosarul cu oarece rețineri – avea doar 46 de ani și erau mulți alții mai în vârstă. În anul acela, singurul criteriu pe baza căruia s-a intrat în AȘM a fost valoarea lucrărilor publicate, numărul de citări obținut, indicele Hirsch. A fost primul pe listă la București, la o distanță considerabilă de următorul clasat, așa tânăr și conferențiar cum era.

Un episod sugestiv: după votul din plen, care a admis întreaga listă, un profesor din sală s-a ridicat și a spus că, pe viitor, ar trebui ca în Academia de Științe să nu fie primiți decât profesorii, că pentru conferențiari e cam devreme; profesorul în cauză este senator al unui partid politic și, în pofida unui dosar științific foarte subțire, a ocupat o sumedenie de funcții și demnități – aceasta este generația care se simte amenințată de succesul tinerilor medici cu stagii de specializare în străinătate.

***

dr. Aurel Marin este redactor-șef al săptămânalului Viața Medicală

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: