joi

25 aprilie, 2024

1 octombrie, 2014

Parlamentul European l-a chemat pe nominalizatul guvernului britanic în Comisia Europeană, Jonathan Hill, la o nouă audiere săptămâna viitoare, au declarat eurodeputaţii, ciaţi de Reuters. Britanicului i-a fost repartizat portofoliul serviciilor financiare şi nu a reuşit să convingă europarlamentarii că ar fi potrivit pentru acesta, au afirmat ei.

Cel mai probabil, va fi audiat luni sau marţi.

Jonathan Hill a surprins încă de la început, cu umor şi mult şarm. În mod neaşteptat, şi-a început discursul în limba franceză: „Când Jean-Claude Juncker mi-a dat acest portofoliu, a avut gentileţea să spună că vorbesc limba lui Shakespeare. Îmi voi da silinta sa fiu cat se poate de explicit în limba mea maternă. Dar, înainte de toate, vreau – în limba lui Moliere, sau cel puţin in apoximarea mea a limbii lui Moliere – să vă mulţumesc pentru onoarea de a mă fi invitat azi aici”.


Intrând în miezul discuţiilor, Lordul Hill nu a reuşit să convingă eurodeputaţii cu răspunsurile sale. În mai multe rânduri a dat răspunsuri de genul: dacă vreţi să aflaţi detalii, vă sugerez să ne întâlnim cu funcţionarii relevanţi să discutăm situaţia.

„Îşi foloseşte şarmul pentru a evita să spună ceva important”, a remarcat un eurodeputat belgian.

Răspunsurile sale au surprins de multe ori. întrebat despre schemele de garanţii a depozitelor şi legislaţia care să vizeze acest domeniu, Jonathan Hill a spus că nu se poate angaja să prezinte/elaboreze această legislaţie.

Iar când i s-au cerut detalii despre planurile Comisiei de a crea o uniune a pieţelor de capital, acesta a răspuns că este prea devreme pentru „o viziune grandiaosă”, altfel, eurodeputaţii ar crede că „nu este în toate minţile”.


În plus, nu s-a sfiit să admită că nu are „o opinie formată pe baza informaţiilor” pentru moment, ceea ce a stârnit murmur în sală şi a provocat perplexitate.

Luat la ţintă de eurodeputaţii UKIP

Jonathan Hill a stârnit aplauze de fiecare dată când i-a dat replica parlamentarului eurosceptic Steven Woolfe, de la Ukip.

Acesta l-a întrebat pe comisarul european, înnobilat de Regina Elisabeta II, cine este stăpânul căruia îi jură credinţă: Regina sau UE. A făcut evidnet referire la jurământul de credinţă în faţa suveranei britanice, în calitate de membru al Camerei Lorzilor, şi jurământul în calitate de comisar european, pe care va trebui să îl depună dacă va fi confirmat.

Lordul Hill a spus că a fost norocos şi a întâlnit-o pe Regină. „Nu cred niciun moment că Majestatea Sa ar crede că este vreun conflict între jurământul în faţa ei cel pe care îl voi rosti odată ajuns comisar. Nu-mi imaginez că Regina va avea vreo obiecţie să lucrez în Comisia Europeană”, a răspuns acesta.

Eurodeputatul UKIP a revenit şi i-a spus comisarului că nu are nicio putere sau influenţă pentru a proteja City-ul londonez. Jonathan Hill a spus că a venit la Bruxelles s lucreze în interesul Europei nu să protejeze City-ul.

Referitor la posibilul conflict de interese în care s-ar afla, britanicul a arătat că a părăsit activitatea de lobby de aproape cinci ani, o perioadă mai lungă decât termenul impus comisarilor de a nu se implica în activităţi similare după încheierea mandatului.

Jonathan Hill a avut de răspuns şi referitor la ieşirea Marii Britanii din UE. Întrebat dacă va împiedica Brexit-ul, acesta a spus că pur şi simplu nu este de competenţa şui acest lucru. Însă „vreau ca ţara mea să rămână parte a Uniunii cu 500 de milioane de oameni, cu valori comune, care trăiesc împreună, muncesc împreună, fac comerţ şi înfruntă provocările mondiale împreună”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: