Articolul de fata nu are nici o legatura cu recentul “razboi al steagurilor”, este insa o scurta descriere a unor tendintele politice, de multe ori antagoniste, intre interesele nationale si nationalismul politic exprimat de unele minoritati etnice care traiesc intr-un stat national – democratic, liberal si membru al Uniunii Europene.
Bineinteles ca fiecare are dreptul la o opinie, care ar fi bine sa fie exprimata si bazata pe niste date relevante, fara folosirea sloganelor sintetice de gen “nationalism al secolului al XIX-lea” sau “anacronism” sau tot felul de dureri “MultiKulti”, legate mai mult sau mai putin de corectitudinea politica ce nu valoreaza nici macar oximoronul generat de legarea celor doua cuvinte intr-un singur termen.
Nu trebuie sa fii mare destept sau super informat ca sa intelegi ca statul-national invinge pe zi ce trece, cu cat crizele adancesc sau metamorfozeaza sublima (fara ghilimele) idee a solidaritatii si interesului national, biruit de altruismul unionist. Mi-as dori ca inaintea folosirii sloganurilor uzate de timp si consumate de criza sa ne ocupam de cateva date autentice care formeaza realitatea in care traim.
In primul rand trebuie sa mentionez ca in afara tarilor in care anumite etnii au hotarat sa traiasca, intr-un stat multi-national, ancorat printr-o constitutie si cu rezultate pozitive (mai mult sau mai putin) cum ar fi Elvetia (mai mult) sau Belgia (mai putin). Etniile europene care apartin unui stat national si-au construit existenta prin participarea activa la promovarea intereselor statului ai caror cetateni sunt, fara incercarea de a-l submina sau in extremis dezmembra. Uneori, ca in cazul Cehoslovaciei, s-au produs despartiri pasnice pentru simplul fapt ca se putea teritorial, economic si cultural. Incercarile si “despartirile” in state cu regiuni interconectate teritorial, economic si etnic s-au terminat cu bai de sange, mii de morti si dezradacinatii cu tragedii umane fara numar.
Din punct de vedere politic, etniile Europei care traiesc in state nationale au autonomii culturale si o repezentanta proportionala la numarul voturilor obtinute in alegerile pentru parlamentele tarilor respective si / sau in administratiile regionale in locurile de resedinta.
Partidele politice care reprezinta minoritatile nationale in Europa sunt:
Austria: Minoritatile slovene din Austria – Enotna Lista;
Bulgaria: Partidul Minoritatii Turce – MRF, Uniunea Civila Roma – Euroroma;
Danemarca: Partidul Germanilor din Danemarca -Schleswigsche Partei
Estonia: Partidul Minoritatilor Ruse – Konstitutsioonierakond, alt Partid al Minoritatii Ruse – VEE;
Finlanda: Partidul Minoritatii Suedeze – Svenska Folkpartiet
Franta: Partidul Bretonilor – Parti Breton, alt Partid al Bretonilor – UDB, Alt Partid al Bretonilor – Emgann;
Germania: Partidul Frizonilor – Die Friesen, Partidul Minoritatii Daneze SWWV;
Grecia: Partidul Macedonilor din Grecia – Rainbow
Italia: Partidul Slovenilor din Italia – Slovenska Skupnost, Partidul Tirolului de Sud – PPS, Uniunea Tirolezilor – UfS, Alt Partid Tirolez (german) – Libertarienii , Uniunea Valdotana – UV;
Letonia: Partidul Minoritatii Ruse – PCTVL ;
Lituania: Actiunea Poloneza din Lituania – AWPL
Olanda: Uniunea Frizonilor – FNP, alt Partid al Frizonilor – DeFriezen
Polonia: Partidul Minoritatii Germane – Deutsche Minderheit;
Romania: UDMR , Uniunea Minoritatilor din Romania (in afara de cea Maghiara);
Slovacia: Partidul Minoritatii Maghiare – MK; Alt Partid al minoritatii Maghiare – Most–Híd.
Daca in majoritatea statelor occidentale lucrurile sunt tratate rational (exemplul Spaniei sau al Marii Britaniii), in Estul Europei lucrurile degenereaza de multe ori, in primul rand din cauza resentimentelor create de despartiri dureroase, in al doilea rand din cauza unor interese politice interne (ca la noi) sau geopolitice ca in tarile Baltice, unde rusii au interesul de a mentine o situatie pentru a destructura regimurile occidentale.
Cred ca in Romania situatia minoritatii maghiare este mult mai buna (din punct de vedere civic) decat in Slovacia sau Serbia si la fel de proasta ca a majoritatii din punct de vedere economic.
Din punct de vedere faptic cred ca situatia din Romania este foarte asemanatoare cu cea din Slovacia, din punctul de vedre a revendicarilor acestei etni. Diferentele sunt insa mari cand este vorba de forta politica. Desi procentual populatia maghiara din Slovacia este mai numeroasa, situatia drepturilor civice este mult mai buna in Romania. Mai multe despre asta intr-o postare urmatoare.
Un răspuns
Sunt unele informatii gresite in articol. Ma refer la numarul real, efectiv al etnicilor maghiari din statele mentionate. Cel putin in Romania, acesta nu depaseste 1200 mii persoane declarate ca etnici maghiari. Dintre acestia maghiari ,,puri” sunt 1000 mii persoane, restul sunt tiganii nostri din Ardeal pe care UDMR-ul,si alte organizatii unguresti, i-au magherizat prin diverse procedee. Ca sa dau un singur exemplu, inainte de 2007, au fost atrasi prin acel ,,carnet” de cetatean maghiar care le permitea sa circule liber in UE. Evident, tiganii nostri s-au declarat maghiari. Niciodata maghiarii declarati din Romania nu au depasit in mod efectiv 1500 mii persoane. Trebuie amintit, in acest sens, ca dupa 1990 foarte multi au emigrat, ca dovada regretele exprimate de Marco Bela intr-o conferinta, in legatura cu reducerea semnificativa a etnicilor maghiari din Romania.
Apreciez ca articolul este echilibrat si ca autorul este bine intentionat. Totusi ar fi trebuit sa evidentieze principala cauza care ii face pe magiari sa fie nationalisti inversunati: ,,Traiesc in trecut” Daca ar trai in prezent, si mai cu seama pentru viitor, ar intelege ca noi toti suntem cetateni ai UE. Ca urmare, ce mai conteaza Tara secuilor, sau steagul acesteia?!