sâmbătă

20 aprilie, 2024

29 ianuarie, 2019

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat, marţi, că susţine achiziţionarea unei aeronave pentru deplasarea demnitarilor români la Bruxelles.

Eugen Teodorovici a mai spus că, în prezent, membrii Guvernului se deplasează folosind curse de linie, ”de la caz la caz”, în condiţiile în care există miniştri de Finanţe din alte state care vin la Bruxelles cu aeronave personale.

Ministrul a subliniat că o astfel de achiziţie ţine de imagine Guvernului.


”Susţin, ca ministru de Finanţe, achiziţia unei astfel de aeronave. Este normal, de bun simţ. Sunt miniştri de Finanţe care vin la Bruxelles, la întâlniri, cu aeronavele personale. Nu spun că ar trebui să aibă ministrul de Finanţe, dar mi se pare normal şi de bun simţ. Ţine de imaginea Guvernului”, a afirmat Eugen Teodorovici, la Parlament.

Ministrul de Finanțe a mers la Comisia de Buget, acolo unde senatorul ALDE Daniel Zamfir și-ar fi dorit să vină și guvernatorul Mugur Isărescu, pentru a discuta despre mecanismul de stabilire al ROBOR.

În lipsa lui Mugur Isărescu s-a discutat mai puțin despre ROBOR, dar mai mult despre mult-așteptatul proiect de buget 2019. Fără o precizare explicită, ministrul de Finanțe a spus că există fonduri pentru a fi efectuată achiziţia unei aeronave guvernamentale în 2019.

Încă din vremea guvernelor Ponta, România pare că încearcă să achiziționeze o aeronavă oficială.


Guvernul Dăncilă a anunțat luni că a trimis Corpul de Control la Tarom, pentru o investigație asupra modului în care compania a vândut două aeronave Airbus, folosite în trecut ca aeronave oficiale.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: