sâmbătă

20 aprilie, 2024

26 septembrie, 2018

Sunt semne clare că acțiunea de lobby lansată de coaliția de guvernare la Bruxelles în favoarea guvernului de la București se va încheia cu un eșec răsunător.

Vizita premierului Dăncilă la Berxelles, întâlnirile cu liderii politici de la stânga la dreapta eșicgierului, precum și discuțiile lui C.P. Tăriceanu cu liderii ALDE par să nu fi convins pe nimeni.

În Parlamentul European s-a stabilit că în prima sesiune plenară din octombrie se va dezbate situația actuală din România privind respectarea statului de drept și a valorilor și principiilor europene, iar în a doua sesiune plenară din octombrie se va vota o rezoluție cu acest subiect.


În dorința de a convinge grupurile politice europene că realitățile din România nu susțin oportunitatea adoptării unei rezoluții despre România, așa cum explica marți europarlamentarul Maria Grapinni la Antena 3, PSD și ALDE au decis trimiterea premierului Dăncilă la Bruxelles, pentru discuții cu oficiali ai principalelor 4 familii politice europene.

Tur de forță al premierului Dăncilă la partidele politice europene

Premierul Dăncilă s-a întâlnit marți cu lideri PPE și S&D, miercuri având programate discuții cu lideri ALDE și ai Verzilor, dar și o întâlnire cu grupul parlamentar al socialiștilor și democraților, la aceasta din urmă participând și ministrul Tudorel Toader.

Pentru a populariza acțiunea, Guvernul a postat pe Youtube scurte filmulețe ”mute” de la primele două întâlniri și a transmis comunicate ce conțin exclusiv abordările române.

Opiniile interlocutorilor premierului Dăncilă nu pot fi însă cenzurate, deci știm că premierul nu a reușit să schimbe opinia PPE sau ALDE și este greu de presupus că a putut convinge Verzii, grup politic care a solicitat organizarea dezbaterii pe problemele de la București în Parlamentul European.

Și socialiștii cer socoteală pentru referendum


cursdeguvernare.ro a solicitat, miercuri dimineață, purtătorului de cuvânt al președintelui grupului S&D, Udo Bullmann, o poziție după discuțiile de marți cu premierul Viorica Dăncilă. Răspunsul nu a venit până la ora publicării materialului.

În schimb, cu ajutorul lui Cătălin Ivan, care a postat pe Facebook filmări de la discuția premierului Dăncilă cu europarlamentarii socialiști, aflăm că foștii colegi din Parlamentul European s-au arătat surprinși, nemulțumiți că guvernul PSD organizează un referendum pe tema familiei tradiționale.

Europarlamentarii au reproșat premierului Dăncilă că nu a informat grupul politic și că demersul contravine atât standardelor UE cât și poziției oficiale a S&D în chestiune.

Reacția premierului Dăncilă surptinsă în filmarea lui Cătălin Ivan: „Nu este îndreptată spre o anumită orientare sexuală sub nicio formă. Vom vedea ce va ieși, dacă vor veni la vot. Partidul Social Democrat nu va face campanie… nu va face campanie… Este obligația tuturor să facă acțiuni ca să arate ce înseamnă acest referendum. Dar nu vom face campanie pentru a se lua o decizie sau alta”.

Manfred Webber (PPE): Am văzut la București oameni bătuți de forțele de ordine, este inacceptabil

După întâlnirea Viorica Dăncilă, Manfred Weber, liderului grupului Partidului Popularilor Europeni, și-a exprimat îngriorarea față de situația cu care se confruntă România, prin intermediul unui mesaj pe Twitter.

„Țara este în situția în care lupta anticorupție și pentru independența sistemului judiciar este sub presiune. Am văzut în această vară la București oameni bătuți de forțele de ordine, sincer este inacceptabil. Lupta împotriva corupției nu este un lux, este o absolută necesitate pentru a ne proteja cetățenii și economia de abuzul statului. Asta este ceea ce cerem guvernului României pentru a schimba cursul lucrurilor. Noi suntem aici de partea cetățenilor Europei și niciodată nu vom negocia cu privire la statul de drept”, a transmis liderul grupului PPE din PE.

Liderul european al ALDE: Nu există răspunsuri, doar perdele de fum

Întâlnirea cu liderii grupului ALDE a fost prefațată de o întrevedere pe care un europarlamentar olandez a avut-o, la București, cu liderul român Călin Popescu Tăriceanu. Matthijs van Miltenburg, membru al Grupului ALDE din PE, a scris pe Twitter în timpul întâlnirii cu preşedintele Senatului:

”Tăriceanu dă vina pe statul paralel, pe serviciile secrete din România pentru toate deficienţele în ceea ce priveşte statul de drept. Aceasta este prea simplu, aşa că am întrebat ce măsuri va lua pentru a lupta împotriva corupţiei, pentru a lupta împotriva fraudei şi pentru a acţiona în vederea dezvoltării României.”

Concluzia discuțiilor, sintetizată în ultima postare a lui Matthijs van Miltenburg: „Nu există răspunsuri din partea domnului Tăriceanu, doar perdele de fum”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: