luni

22 aprilie, 2024

29 iunie, 2016

putin erdoganPreședintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, și președintele Rusiei, Vladimir Putin, au discutat miercuri la telefon, ambii exprimând determinarea de restabilire deplină a relațiilor bilaterale și de luptă comună împotriva terorismului, anunță Reuters, care citează o declarație a președinției turce.

Convorbirea telefonică a fost stabilită după ce Erdogan a transmis luni la Moscova o scrisoare în care exprimă regretul pentru doborârea avionului militar rusesc de anul trecut.

Potrivit Reuters, în cadrul convorbirii telefonice de miercuri cei doi președinți au hotărât să se întâlnească. Până la acel moment urmează să fie făcuți ”pașii necesari” pentru restabilirea unor relații normale între cele 2 state.


Surse prezidențiale din Ankara citate de Reuters afirmă că Tayyip Erdogan și Vladimir Putin s-ar întâlni înaintea summit-ului G20 care se organizează în septembrie, în China.

Aceleași surse din aparatul prezidențial turc au descris pentru Reuters convorbirea telefonică a celor 2 șefi de state drept ”foarte productivă și pozitivă”.

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a trimis pe 27 iunie o scrisoare omologului său rus, Vladimir Putin, în care exprimă scuze pentru doborârea, în noiembrie 2015, a unui avion militar rus în apropierea graniței turco-siriene.

Informația a fost dezvăluită de un reprezentant al președinției ruse, care a mai relatat că, în scrisoarea respectivă, șeful statului turc afirmă că va face tot posibilul pentru restabilirea relațiilor între Moscova și Ankara și că Turcia este pregătită să acționeze împreună cu Rusia pentru combaterea terorismului.


”În scrisoare se afirmă, în special, că Rusia este un prieten și partener strategic al Turciei, cu care autoritățile turce nu doresc să strice relațiile”, se menționa în declarația Kremlinului.

După incidentul militar, relațiile dintre Turcia și Rusia s-au răcit suplimentar pe fondul negocierilor Ankarei cu Bruxellesul pentru parteneriatul menit să oprească fluxul imigranților din Orientul Mijlociu și Nordul Africii.

În schimbul rolului său în rezolvarea crizei eruopene a refugiaților. Turcia urmează să primească șase miliarde de euro.

De asemenea, Turciei i s-a promis eliminarea vizele impuse cetățenilor turci în UE, însă Turcia nu îndeplinește toate criteriile care țin de statul de drept. Oficialii turci au amenințat UE cu denunțarea acordului pe imigrație și cu reorientarea politică dacă relaxarea regimului de călătorie nu se petrece în această vară.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: