Ne simţim răspunzători
Ca şi în cazul reformei în energie, autorul scrie rîndurile de faţă cu sentimentul că poartă o răspundere. De aceasta dată, pentru faptul că a contribuit decisiv la introducerea schemei de sprijin bazată pe certificatele verzi in România, şi pentru că a susţinut, ori de cîte ori a avut prilejul, energia regenerabilă neconvenţională, cunoscută şi ca energie din surse alternative (*1). A iscălit HG-ul de promovare în scurtul interval de revenire la ANRE, perioadă în care s-au emis şi Codurile pieţei şi ale reţelei, în vigoare. De fapt, a „întors” o reglementare ce ar fi stabilit tarife fixe de achiziţie, de tipul feed in, decuplată de concurenţă şi de ţintele angajate de România în Uniunea Europeană.
Piaţa concurenţială de certificate verzi (CV) a fost proiectată cu un certificat pentru fiecare MWh generat de surse eoliene, solare, biomasă şi microhidrocentrale, dar numai cele noi sau retehnologizate. Limitele de variaţie a CV în piaţă erau practic cele de azi. Nivelul sprijinului nu era determinat de costul asociat diferitelor tehnologii, ci era aliniat la costul extern al energiei înlocuite, din combustibili fosili, adică la un preţ al daunelor energiei aşa-zicînd “murdare”, exprimat de preţul emisiilor de carbon. Se pleca de la prezumţia că energia alternativă din diverse surse e la fel de curată şi, de asemenea, că sprijinul nu va mai fi necesar spre mijlocul acestui deceniu, odată cu reaşezarea costurilor investiţiilor şi plata integrală a emisiilor de CO2.
Politicienii se angajează, apoi fac tot ce cred ei
Piaţa de certificate verzi ramîne ca schemă de sprijin a energiei curate şi în strategia energiei 2007 – 2020 (s-a aprobat varianta din 04.09.2007), pe cît de celebră, pe atît de inutilă. Strategia punea însă un accent hotarît pe dezvoltarea unităţilor mari funcţionînd pe cărbunii din ţară, şi nu lua prea în serios sursele regenerabile. Deşi le descria corect potenţialul şi menţiona ţinta de 38 % în anul 2020, convenită cu autorităţile UE. Într-o atitudine mai degrabă singulară, autorul a încercat să atragă atenţia că strategia noastră contrastează cu evoluţiile pan-europene, dar că datorită semnalelor date de angajamentele naţionale şi de prezenţa schemei de sprijin trebuie să ne pregătim serios pentru integrarea energiei alternative variabile în sistemul de energie electrică. Trebuia lansate programe de dezvoltare a reţelei şi de flexibilizare a sistemului, şi întreprinse demersuri pentru eliminarea barierelor artificiale în calea exportului de energie variabilă în regiune.
Dar, era clar, interesul guvernelor precedente rămînea de partea producătorilor termo, şi toate eforturile s-au axat pe înfiinţarea unor campioni naţionali în care energia hidroelectrică să subvenţioneze energia termoelectrică. Toţi decidenţii, consilierii şi specialiştii îşi vedeau de drumul lor, în timp ce autorului nu-i ramînea decît să se uite de pe margine cum viaţa îi va da din nou dreptate.
Politicienii capătă un interes disproporţionat pentru susţinerea regenerabilelor
Dar politicienii din parlament vor valorifica cu asupra de masură ideea şi piaţa de CV, în cadrul unei legi distincte. De la un certificat pentru orice tehnologie, s-a ajuns la 6 pentru energia generată de sursele fotovoltaice. Ca şi cum pe participanţii la piaţa de energie i-ar interesa costurile diferenţiate ale diferiţilor producători alternativi. Discuţia fiind practic localizată în parlament, dar deschisă grupurilor de influenţă, decizia privind numărul de certificate s-au luat fără calcule cost – beneficiu. Care ar fi trebuit să arate cum se raportează costul suplimentar introdus de CV la costul extern al energiei din cărbuni, pe care o înlocuiesc.
Degeaba a încercat Comisia Europeană, timp de cîţiva ani, să convingă autorităţile române să renunţe la supracompensarea energiei verzi. Oficialii s-au menţinut pe poziţie, au lăsat legea neschimbată, ca după numai 2 ani să anunţe schimbări radicale ce vor lăsa în off-side pe investitori.
Potrivit estimărilor, pînă la sfîrşitul acestui an, numai capacităţile de generare a energiei eoliene vor însuma o putere instalată de 3.000 MW. Dar procentul energiei verzi în producţia naţionala va fi sub 9%, cît este angajamentul României pentru anul curent.
Politicienii încearcă o repliere
În loc să se limiteze la corectarea doar a anomaliilor schemei de sprijin, guvernul e pe cale să adopte un pachet de soluţii radicale, vădit anti – piaţă, propus de departamentul energiei pentru întregul sector de generare.
Ca şi cum n-ar fi suficient reducerea în avans a numărului de certificate, se instituie moratorii şi asupra plăţilor CV.
Se măreşte în acelaşi timp sprijinul ilegal acordat surselor ineficiente şi se obligă ANRE şi Transelectrica, printr-o reglementare secundară, să pună în coşul consumatorului cantităţi de energie şi de servicii de sistem de la anumiţi producători termo, în anumite cantităţi şi la anumite preţuri.
Se recurge la o terminologie de tristă amintire, pentru ca nespecialistul să capete încredere că totul se face cu grijă, responsabilitate şi rigoare. Complexele energetice funcţionînd pe cărbuni vor avea “acces garantat care să asigure funcţionare continuă cu o putere medie de cel putin…MW” şi obligaţia (sic!) să asigure servicii tehnologice de sistem către Transelectrica de cel puţin 400 şi respectiv 600 MW, “în condiţiile reglementărilor ANRE”.
Cei implicaţi vor întelege desigur despre ce e vorba. Reglementatorul, dacă e obedient, se va conforma obligaţiei de a impune achiziţii pe lîngă piaţă, prin contracte reglementate, Transelectrica va înţelege că “are obligaţia să asigure dispecerizarea cu prioritate…” a celor două complexe, adică să nu le mai deconecteze grupuri generatoare cînd sînt în dezechilibru faţă de contracte, chiar dacă alţii vor pierde bani respectînd regula pieţei şi sînt în echilibru.
De fapt, unde e adevărul?
Pentru a vedea ce boală a atins sistemul şi piaţa de energie electrică odată cu integrarea masivă a regenerabilelor variabile, şi ce tratament trebuie aplicat, diagnosticul corect e esenţial. Spuneam în episodul anterior că pe o piaţă liberalizată de energie electrică, participanţii sînt „price takers”, deoarece toţi primesc preţul marginal al ultimului kWh vîndut.
Regenerabilele şi centralele electronucleare vor licita cu preţul cel mai mic, chiar şi cu preţ zero de ofertă, deoarece avînd costuri fixe mari şi variabile foarte mici au cel mai mare interes să se afle în piaţă.
Urmează centralele eficiente pe bază de combustibili fosili, cărbuni şi gaze naturale în tehnologia CCGT. Preţul de închidere al pieţei va fi stabilit de o centrală îmbătrînită pe gaze naturale, păcură sau cărbuni.
Apariţia eolienelor deranjează foarte mult grupurile energetice funcţionînd pe cărbuni, rigide sub aspectul modulării sarcinii, şi viabile sub aspectul eficienţei cît timp au la dispoziţie energie de echilibrare ieftină, iar costul emisiilor de carbon nu e prea mare. Conform unei reguli de bază, toţi producătorii au obligaţia să intre în piaţă echilibraţi, adică fără abateri de la tranzacţii. Cum în general complexele funcţionînd pe cărbuni nu pot urma graficul orar de livrare contractat, ele au nevoie de energie de echilibrare de la sursele mai flexibile. Intră acum în competiţie cu sursele de energie regenerabilă variabilă, fapt ce duce la creşterea cererii şi deci la scumpirea energie de echilibrare. Insuficient de eficiente pentru a-şi permite achiziţia în noile condiţii, complexele caută soluţii guvernamentale „no cost”, şi exact acest lucru e pe cale să se întîmple acum.
Sute de MW, reprezentînd 5 – 8% din consumul mediu naţional de energie electrică, sau 40 – 60% din capacitatea de generare a fermelor eoliene in funcţiune, e dispecerizată pe stoc, mai exact e (re)aruncată în vînt.
Autorităţile mai alimentează şi o campanie mediatică de respingere a regenerabilelor. Oficial, s-a declarat că numai datorită energiei verzi, 1 MWh furnizat consumatorului rezidenţial s-ar scumpi cu 53 de lei în acesta an, şi că s-ar atinge un maxim de 150 lei în 2015. Abia după 2015 ne-ar aşteapta o reducere, ca urmare a ieftinirii certificatelor verzi în piaţa concurenţială specifică. Pînă în 2014, un CVse tranzacţionează la valoarea maximă de 55 euro, deoarece producţia de energie verde este sub cotele obligatorii, de 9% în 2013 şi de 10% în 2014. Se uită în această explicaţie că regenerabilele sînt, în acelaşi timp, şi un factor – cheie de scădere a preţului în piaţa angro, înlocuind producţie din termocentralele depăşite, care dădeau preţul pieţei la peste 230 lei un MWh. Faţă de 170 acum şi cu tendinţă de scădere spre 150.
Aşa încît, după estimările noastre, creşterea de preţ reală din acest an nu poate fi mai mare de 9 lei la consumatorul casnic, restul de bani încasaţi în numele CV se vor duce în sectorul de producţie termo. Consumatorii nu sînt informaţi asupra acestui mecanism ce reprezinta în esenţă o schemă mascată de subvenţie. Am mai spus şi AICI că autorităţile fie nu ştiu să determine acest impact, fie doresc deliberat să pună scumpirile ce vin din ineficienţa altor producători pe seama energiei alternative.
Concluzie: Ar fi o greşeala capitală ca guvernul să semene neîncrederea în rîndul investitorilor
E mai mult decît evident că România are nevoie de cît mai multă energie sustenabilă şi din surse proprii. În acest sens, sursele alternative reprezintă miza cea mare. Sustenabilitatea lor e determinată de faptul că sînt curate, se află în ţară la un potenţial ridicat şi fac o casă bună atît cu hidroenergia, cît şi cu energia bazată pe gaze naturale. Şi chiar cu energia bazată pe tehnologia avansată de ardere a cărbunilor.
Pe masură ce tehnologiile alternative se maturizează, scad investiţiile specifice, în timp ce la sursele clasice cresc continuu: investiţia specifică, costul combustibilului şi costurile externe. Dacă România ar reuşi să convingă responsabilii UE să adopte un model de piaţă de tipul „intrare – ieşire” (a se vedea episodul precedent), costurile de echilbrare ar scădea vertiginos şi exportul ar creşte. În cîţiva ani, energia din surse eoliene, solare şi din biomasă va fi mult mai competitivă decît energia generată de termocentralele vechi.
Ar fi o greşeala capitală ca guvernul să semene neîncrederea în rîndul investitorilor. Calcule oneste vor arăta că scumpirea imputată regenerabilelor este în acest an de 5 – 6 ori mai mică decît preţul certificatelor. Pentru anul viitor, la unele tehnologii ar putea fi necesară o revedere a numărului de certificate. Toate aceste calcule şi revizuiri trebuie făcute cu competenţă şi fără interferenţe politicianiste interesate.
Mai trebuie arătat investitorilor că în România rentabilitatea acestor investiţii e mai mare, pentru că la noi efectul pozitiv de reducere al preţului angro al energiei electrice e deosebit de pronunţat.
**
(*1) – Sursele de energie alternativă sînt resurse regenerabile, altele decît facilităţile hidro cu capacităţi mai mari de 10 MW. De prim interes este energia vîntului, avînd în vedere evoluţia tehnologiei şi a preţului de revenire, precum şi marele potenţial disponibil (14 – 23 GW). Costurile de investiţii în fermele eoliene s-au redus mult în ultimii 3 ani, ajungînd acum la circa 950 Eur/kW (eoliana onshore). În acelaşi timp, costurile tehnologiei electronucleare au ajuns la 4000 Eur/kW, iar ale tehnologiei pe bază de cărbuni, la 1800 Eur/kW, şi acestea continuă să crească.
***
Jean Constantinescu este consultant și cercetător în Energie, fost președinte al ANRE și coordonator din partea International Resources Group pentru proiectul USAID. A participat la înființarea majorității instituțiilor de reglementare românești din domeniul Energiei.
4 răspunsuri
Domnul Constatinescu, pana la urma eu remarc ca ati devenit mai mult economist, decat energetician. Partea interesanta este ca totusi partea economica pe care o prezentati nu se refera la efectiv la sistemul microeconomic, si mai degraba as zice ca modul dvs. de gandire merge pe partea macroeconomica. Dvs. faceti prezentari pro eoliene si reflectati impactul asupra intregului sistem energetic. Recunosc, chiar daca am vreo 14 ani de minister, ca nu am colborat cu ANRE. Am avut si eu o foarte, foarte mica victorie in relatia cu ANRE-ul in care v-am demostrat ca acel tarif social in fapt era o jegmaneala a prapaditilor. Cei 60 kWh/lunar, daca ii depaseai consumatorul era penalizat cu un cost al kWh depasit, care nu avea nici cea mai mica acoperire economica. In urma unor schimburi de adrese, ANRE-ul a acceptat ca acei 60 kWh sa devina in fapt o medie anuala, astfel incat ce depasea omul in timpul iernii sa se compenseze cu consumurile bine sub 60 kWh din timpul verii. Este adevarat ca la scurt timp dupa aceasta s-a limitat accesul la tariful social la un venit foarte mic pe cap de familie. De ce am facut referire la acest aspect, ca sa va sustin ideea ca intr-adevar in fapt decand a aparut ANRE, ministerul a fost total, si total incompetent. Mereu am sustinut faptul ca ministerul nu poate sa vina la ANRE sa spuna asta este tariful pe care trebuie sa-l pui, pentru ca ANRE-ul trebuia sa fie si trebuie sa fie total si total independent. DAR NU OPREA NIMENI MINISTERUL SA VA DEMONSTREZE CA ANRE-ul GRESESTE. Altfel spus sa fiti sigur ca daca treceau Certficatele Verzi sa fie analizate in CTE-ul ministerului, care nu mai functioneaza decand a venit DG un specialist de la ANRE, eu m-as fi opus sa fie o compensatie atat de mare. Indiferent eolienele ar fi intrat in piate d-aboa peste vreo 20 – 30 de ani daca s-ar fi respectat intocmai Directiva de piata. Practic favorizarea eolienelor nu a mai avut nici o legatura cu PIATA PROIECTATA si de catre ANRE le inceput. De multe articole incoace tot incerc sa inteleg de ce dati vina pe ineficienta centralelor pe carbune? In primul rand sustinem sau nu sustinem piata (fie ea si de energie). Daca as fi proprietarul unei centrale pe carbune ineficiente (dar stiti si dvs. ca nu este chiar asa nici macar la nivelul microeconomic). Nu sunt dar uitati cum as gandi. CA INVESTITORUL, DOAR STRAIN, in eoliene i-a STATUL ROMAN MANA PE CAP, si face o afacere extraordinare in foarte putini ani, dublarea spre triplarea investitie,…., nu m-ar interesa, chiar daca mie producator pe carbune ma duce de la un factor de incarcare de la 80% la 50%, eu tot as putea sa ma profit. Dar haideti sa facem scenariu ca pana in final se dezvolta eolienele pana la 50%, chiar si 70% din sistemul energetic. Deci eu as mai functiona cu un factor de incarcare de 20%, putin probabil sa mai fac profit. Dar tot ca producator de energie, fiind energetician, eu stiu foarte bine ca este imposibil sa nu am 10 zile pe an, sau 100 de zile pe an, macar, in care eolienele TAC, SUNT MUTE. Si atunci eu va intreb vreti energie, cata energie, pai 50% sau 70%, adica intre vreo 4500 MW instalati sau mai multi. ATUNCI VA INTREB, MA LASATI SA IMI VAND ENERGIA LIBER PE PIATA, NU AVETI ENERGIE NU VA DAU DECAT LA PRETUL CARE ECONOMIC MA ADUCE IN SITUATIA IN CARE AS FI AVUT UN FACTOR DE INCARCARE 80%. ADICA NU CUI 100 de lei ci cu 300 de lei. O sa-mi spuneti ca importati (intre timp spitalele, populatie, industria nu are energie electrica, in multe locuri se produc pierderi economice). Cat importanti? 1000 de MWh, ca sa glumesc probabil de la Bulgari ca bate vantul acolo, 2000 MWh. Foarte bine eu va dau 2500 MW dar nu cu 300 de lei ci cu 500 de lei. MA LASATI? Dar haideti sa venim la cursurile de facultate. Energia electrica este unul din produsele, chiar si pe vremea comunsita, care are calitatea DE TOP. Adica continuitatea, frecventa, disponibilitatea, masurabila (paltesti efectiv ce consumi), si mai erau vreo 2 – 3 caracteristici. Nu le am in cap acuma. Asa ca va mai pun o intrebare. Corespunde energia electrica eoliana acestor 6-7 caracteristici de calitate ?!?!?. EU ZIC CA NU. Pai cum are acces pe piata un produs de calitatea a II-a sau a III-a inaintea aceleia de calitatea I. De aceea eu raman demodat pentru ca din aceste motive, si nu numai, am privit tare suspicios conceptul de piata pentru energia electrica, tocmai pentru ca nu poate fi o piata libera, libera. Daca vreti luam exemplu unui produs de pe piata libera, libera. PANTOFUL. Sa zicem ca ecologistii o vor sustine ca pe piata trebuie sa fie mai multi pantofi sintetici, ci nu de piele. Si obtin facilitati pentru producatorii de pantofi sintetici. Ca sa devina competitivi pun o taxa pe pantofii de piele, ca acesti pantofi sintetici sa fie si mai accesibili pe piata, mai ieftini. Cum v-ati inchipui dvs. sa apara si o reglementare obligatoriu cumparti pantofi sintetici, cu prioritate cumparati pantofi sintetici, nu puteti cumpara pantofi de piele fara sa faceti dovada ca ati cumparat si unii sintetici. CHIAR ACCEPTAND ACEASTA ABERATIE,….., DVS. ATI PURTA PANTOFI SINTETICI SAU DE PIELE. In speranta ca aceste randuri sa nu va supere, voi urmarii in continuare serialele dvs., si sper ca odata sa-mi fac timp sa le recitesc pe toate de la cap la coada.
Tariful social a fost o solutie simpla, aplicata de ANRE abia constituita, si se adresa consumatorilor f. saraci, pentru ca oricum si ceilalti erau subventionati prin tarife reglementate. Ulterior, am propus una mai buna, a se vedea aici:
http://www.j-constantinescu.org/___P_publice.html
dar, din pacate, nu au fost si nu sint interlocutori.
Tot in articolul din 2009, citat mai sus, puteti observa ca eu pledam pentru o structura echilibrata a surselor termo-c/termo-g//hidro/nucleare/alternative, ultima tot o resursa nationala, si care sa rezulte din niste simulari pe care le-am sugerat aici:
https://cursdeguvernare.ro/reforma-in-energia-electrica-ce-s-a-vrut-si-ce-a-iesit-iii-cum-poate-deveni-reforma-prietenoasa.html
Ne trebuie o tehnologie termo noua si mai e loc destul pentru energia alternativa, ale carei probleme de calitate nu mai sint azi un secret, pentru cei care se pricep.
Si, de asemenea, n-as vrea sa aducem politicile energiei in cizmarie.
Articolul puncteaza corect acele lucruri pe care autoritatile le pastreaza, sistematic, sub pres.
Seria aceasta de articole a trebui sa ajunga la un public mult mai larg.
Problema cu energiile asa zise verzi este una de natura economica. Practic cine apuca sa ridice o morisca electrica are o renta viagera platita de restul populatiei si de firme. Ar fi ca si cum banii ar sta intr-o banca cu 15%/an. dobanda cand restul daca pot incasa 5-6%/an.
Al doilea aspect este legat de faptul ca se produce o energie scumpa de calitate inferioara. Practic centralele termo trebuie sa intre in functiune cand nu bate vantul. Nu mai vorbim de frecventa si alti parametrii. In Germania se cauta ca firmele care au nevoie de energie de calitate sa nu mai plateasca taxa de energie verde deoarece nu o pot folosi si se opresc utilajele in functiune (vezi Der Spiegel cu articole pe aceasta tema) sau cauta se se mute in alta tara. In Bulgaria a cazut guvernul pe tema pretului la energie care a crescut enorm din cauza a prea multe centrale eoliene si solare. Acuma se cauta deconectarea centralelor solare din sistemul bulgaresc (Agerpress).
In concluzie, sub masca energiei veri unii fac castiguri fabuloase in timp ce populatia si firmele platesc acest pret.
Spre exemplu, directorul general al combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi, Bruno Ribo, a declarat, marţi, că activitatea companiei va deveni nesustenabilă dacă factura la energie va continua să crească.
Ribo a spus că anul trecut factura plătită de ArcelorMittal la energie electrică şi gaze a fost de 140 milioane euro, în creştere cu 25 milioane euro faţă de 2009, primul an al crizei, dar posibil să crească cu încă 54 milioane euro până în 2015, dacă nu vor fi reduse costurile suplimentare peste factura cu preţul la energie.
Directorul general a precizat că ArcelorMittal, în calitate de mare consumator de energie-locul al doilea pe ţară-, este preocupat de tariful final al electricităţii, deoarece factura totală reală include, pe lângă preţ, toate costurile suplimentare pentru transport şi distribuţie, certificate verzi, taxe de cogenerare, costurile de echilibrare şi accize.
”Dacă aceste costuri suplimentare, taxe, peste preţul energiei vor continua să crească, afacerile noastre în România nu vor mai fi sustenabile. Este important ca ArcelorMittal să nu aibă costuri suplimentare în comparaţie cu cele ale companiilor producătoare de oţel din ţările membre are Uniunii Europene, menţinând, astfel, sustenabilitatea activităţilor industriale în România’, a declarat Ribo.