vineri

19 aprilie, 2024

25 septembrie, 2017

Aproximativ 53% dintre elvețienii care s-au prezentat la referendumul de duminică au respins reforma pensiilor, considerată necesară în contextul îmbătrânirii populației, dar prea timidă pentru a conserva nivelul actual al pensiilor, în opinia unor critici.

Institutul gfs-bern, care a efectuat sondajul, atrage atenția că rezultatul se află în marja de eroare.

Măsurile, votate în aprilie de parlament, reprezintă primul plan de reformă a sistemului de pensii în ultimii 20 de ani și poartă numele Pension Reform 2020.


Reforma a devenit necesară din cauza creșterii speranței medii de viață la 83 de ani și a apropierii momentului (2027) când vor începe să se pensioneze cei născuți în perioada baby boom (1950-1960), factori ce vor pune o nouă presiune pe sistemul de pensii.

Principalele măsuri propuse la referendum pentru a controla în anii viitori creșterea deficitului din sistemul de pensii:

  • creșterea contribuțiilor de la 8 la 8,3%
  • plățile de protecție socială deduse din salarii vor crește de la 10,25% la 10,55%, o povară ce trebuie împărțită în mod egal între lucrători și angajatori
  • vârsta de pensionare pentru femei ar urma să crească de la 64 la 65 de ani, vârsta la care se pensionează bărbații
  • contribuțiile pentru al doilea pilon (ocupațional) se vor diminua, dar aceasta va fi compensată cu o plată suplimentară lunară de 70 de franci elvețieni la sistemul public AVS/AHV. Aceste plăți vor începe în 2019 și vor fi asigurate din creșterea TVA
  • TVA va crește cu 0,6 procente, față de 8% valoarea prezentă, pentru a susține deficitul

Deoarece majorarea TVA presupune modificarea legii constituționale, pentru implementarea reformei era nevoie nu numai de obținerea aprobării majorității, ci și de o condiție suplimentară – trebuie să existe majoritate în peste jumătate din cele 26 de cantoane, scrie TheLocal.ch.

Reforma propusă de guvernul de la Berna a fost susținută de partidele de stânga și de centru, în timp ce dreapta ți mediul de afaceris-a opus, iar sondajele arată că planul a fost votat preponderent de persoanele în vârstă.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: