miercuri

27 martie, 2024

10 februarie, 2016

500euroEra bancnotelor de 500 de euro s-ar putea sfârși nu doar din dorința liderilor europeni de a descuraja activitățile ilegale, notează Bloomberg.

Măsura ar putea sprijini eforturile Băncii Centrale Europene (BCE) de a ținti inflația.

BCE ia în considerare o nouă reducere a dobânzii la facilitatea de depozite pentru bănci și ar putea avea de câștigat de pe urma intenției liderilor europeni de a reduce evaziunea fiscală și finanțarea activităților teroriste. Eliminarea bancnotei de 500 de euro ar putea elimina o barieră în calea reducerii și mai ample a dobânzilor.


Dobânzi negative la depozit ar putea determina băncile din zona euro să renunțe la această facilitate pentru a nu pierde bani. În zona euro, unde valoarea bancnotelor de 500 de euro din circulație reprezintă echivalentul a circa un miliard de dolari, acestea ar ocupa fizic 3 metri cubi. Dispariția bancnotei ar face depozitarea sumelor din depozitele BCE mai dificilă.

Eliminarea bancnotei de 500 de euro ”ar permite o nouă tăiere a nivelului dobânzilor nominale deoarece ar face depozitarea lichidităților considerabil mai scumpă și mai dificilă”, a explicat Charles Goodhart, fost oficial al Băncii Angliei, în prezent profesor la Școala de Economie din Londra.

Având în vedere și decizia Băncii Japoniei de a se ”aventura” în teritoriul dobânzilor negative, aceste instrumente de politică monetară, considerate cândva puțin probabil, încep să se răspândească la nivel mondial, unde scăderile convenționale de dobânzi de până acum nu au fost de natură să susțină revenirea inflației și a creșterii economice, notează publicația citată.

Decidenții politicii monetare din zona euro pot apela și la extinderea programului de relaxare cantitativă, însă au dat semnale că iau în calcul și scăderea ratei dobânzilor, sub nivelul actual de 0,3%.


În acest context, la nivel european a apărut un nou val de sprijin pentru măsuri menite să descurajeze abilitatea spălătorilor de bani, a evazioniștilor și a teroriștilor de a-și finanța activitățile, ca urmare a atacurilor teroriste de la Paris.

Una dintre politicile propuse este reducerea plafoanelor pentru tranzacțiile cash, la nivel european, inițiativă ce aparține ministrului german de Finanțe. În Germania, cash-ul reprezintă 80% din valoarea tranzacțiilor.

O altă propunere a fost eliminarea bancnotei de 500 de euro. ”Această decizie aparține consiliului de guvernatori al BCE”, a punctat Jens Weidmann, președintele Bundesbank. El a precizat totodată că perspectivele s-au schimbat, iar BCE va trebui să analizeze noile evoluții la ședința din martie. Mai multe bănci mari se așteaptă deja la o reducere a dobânzii la facilitatea de depozit.

decizie a BCE de a duce dobânzile mai mult în teritoriul negativ a născut deja discuții cu privire la posibilitatea ca băncile să aleagă să își depoziteze banii în propriile buncăre.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: