joi

18 aprilie, 2024

6 noiembrie, 2016

mayMembrii Guvernului britanic pregătesc eventuale alegeri parlamentare anticipate, după ce un deputat conservator a demisionat ca protest faţă de modul în care Theresa May gestioneazî ieșirea din Uniunea Europeană, afirmă surse politice citate de cotidianul The Telegraph, scrie Mediafax.

„Perspectiva convocării alegerilor anticipate de către premierul Theresa May este discutată deschis de miniştri”, a declarat un oficial guvernamental care a preferat să-și păstreze anonimatul.

Mandatul actualei legislaturi britanice se încheie în mod normal în anul 2020, dar situația politică s-ar putea complica pe fondul disputelor privind Brexitul – conservatorul Stephen Philips şi-a prezentat vineri demisia, acuzând Guvernul Theresa May că tinde spre dreapta, în lipsa unei opoziţii puternice de centru.


Partidul Conservator are doar o majoritate de 14 locuri în raport cu opoziţia în Camera Comunelor, riscând să piardă un eventual vot pe tema Brexit din cauza deputaţilor conservatori eurofili.

În acest context, a explicat un oficial guvernamental, „Theresa May se vede forţată să se adreseze poporului pentru creşterea majorităţii parlamentare şi pentru a se asigura că declanşarea procedurii de ieşire din UE nu va fi întârziată”.

După recenta decizie a justiţiei privind consultarea Parlamentului pe tema Brexit, numeroşi deputaţi, inclusiv liberal-democratul Nick Clegg, au ameninţat cu modificarea planului de ieşire din UE sau chiar cu blocarea acestuia, potrivit Mediafax.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: