joi

25 aprilie, 2024

29 martie, 2014

Procentul tinerilor europeni care îşi prelungesc viaţa în familie, în casa părinţilor, în loc să devină independenţi, a crescut pe perioada crizei, din cauza înrăutăţirii situaţiei materiale a acestora, potrivit studiului “Situaţia socială a Tinerilor” Eurofound 2014.

În 2007, 44% din tinerii între 18 şi 29 de ani din Europa, trăiau încă în casa părinţilor, în timp ce în anul 2011, procentul acestora era de 48%.

Tinerii au fost cel mai afectaţi de şomaj în această perioadă, în rândul lor înregistrându-se cele mai mari rate ale şomajului şi ei fiind primii cărora li s-au redus veniturile după izbucnirea crizei.

(Citiți și: ”Noul defavorizat: tânăr, sărac, tânăr, şomer. O paralelă UK-România”)


Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în state din centrul şi estul Europei – Ungaria (36%) Slovenia (cu 21%), Lituania (cu 17%) şi Polonia (15%).

Numărul tinerilor între 18 şi 29 de ani care trăiesc singuri a crescut în Finlanda, Olanda şi Franţa.

În România, una dintre ţările cu cei mai mulţi tineri care locuiau în 2007 cu părinţii (peste 60%), ponderea a scăzut, în 2011, până la 54%.

Eurofound 2014 (CLICK PE IMAGINE PENTRU MĂRIREA EI)

Cui îi cer ajutorul atunci când au probleme

Cei mai mulţi dintre tineri cer ajutorul familiei atunci când au probleme de sănătate (85%), iar prietenii sunt la fel de importanţi ca şi familia atunci când simt nevoia să discute cu cineva (46% din ei apelează la prieteni, iar 48%, la familie).


Prietenii sunt mai importanţi, ca suport, în cazul tinerilor care locuiesc singuri şi pentru cei care sunt cuprinşi într-un sistem de educaţie.

Încrederea în instituţii

În general, tinerii au mai puţină încredere în poliţie, comparativ cu persoanele mai în vârstă, şi, în mod neaşteptat, studiul a constatat că procentul perosanelor între 18 şi 29 de ani care au încredere în această instituţie s-a conservat în anii de criză.

A scăzut, dar nu semnificativ, încrederea tinerilor europeni în guverne, parlamente şi în sistemul judiciar.

Declinul încrederii persoanelor de peste 29 de ani, în instituţiile de mai sus, a fost mult mai mare.

După cum era de bănuit, cele mai mari creşteri ale ponderii tinerilor care nu au deloc încredere în instituţiile statului s-au înregistrat în statele cele mai afectate de criză: Grecia, Cipru, Spania.

Cu toate acestea, nu a crescut în mod deosebit nici participarea politică şi nici participarea la proteste a tinerilor.

Încrederea în oameni

România este ţara unde criza a afectat în cea mai mare măsură încrederea tinerilor în persoanele din jurul lor.

Cele mai mari scăderi ale procentelor de tineri care au încredere în ceilalţi s-au înregistrat în România, Cipru şi Slovacia, în timp ce au crescut în Finlanda, Slovenia şi Germania.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: