Banca Națională a continuat programul de reducere treptată și prudentă a dobânzii de politică monetară (DPM), până la nivelul de 4,25% pe an față de 4,5% anterior. Diminuarea acestui indicator economic cheie pentru piața financiară s-a făcut într-un ritm mai mic mic decât cel al procesului de dezinflație, respectiv un punct procentual față de peste un punct și jumătate la nivelul inflației anuale (vezi tabelul).
DPM rămăsese neschimbată la nivelul de 5,25% în perioada 30 martie 2012 – 2 iulie 2013, în pofida presiunilor de reducere pentru a stimula creșterea economică. Datele consemnate de statistica oficială referitor la inflație au confirmat abordarea moderată a BNR și reticența în a scădea mai rapid dobânda la care băncile pot obține lichiditate de la banca centrală cu garanții în titluri de stat.
Paradoxal, mai multe instituții bancare au continuat să practice dobânzi relativ ridicate în raport cu DPM atât pe partea de creditare cât și pe partea de depozite constituite de populație sau firme, cu valori de două cifre în primul caz și de 5 – 5,5% în cel de al doilea. Ceea ce poate constitui un mod de a-și spori profitabilitatea din marjă și nu din volumul de creditare în primul caz dar apare bizar în condițiile în care puteau să obțină aceiași bani la un cost mai scăzut direct de la BNR.
Cert este că apelul la diminuarea ambelor tipuri de dobânzi a trebuit să fie reiterat. Mai puțin ca amplitudine și mai mult ca ton și direcție de acțiune, mai ales în condițiile scăderii importante a nivelului inflației. Inflație care are toate șansele să se încadreze în ținta fixată pentru finalul acestui an, de 2,5% plus/minus 1%.
Deocamdată, datele arată chiar o situare probabilă a indicelui prețurilor de consum sub cea mai recentă prognoză a BNR pentru a doua jumătate 2013 și pentru 2014. Ceea ce sugerează mai degrabă o neîncredere generată de incertitudinile persistente în mediul financiar internațional (vezi reducerea liniilor de creditare ale băncilor-mamă) și local ( vezi eventualul impact determinat de așa-numitele ”clauze abuzive”) decât evoluțiile din economia reală.
Schimbare de palier a DPM este certă, dar se face pe o pantă mai lină pentru că este mai importantă stabilitatea decât fidelitatea. Respectiv consecvența sensului de modificare și mesajul transmis decât ajustarea bruscă după cum se schimbă pentru moment condițiile din mediul economic.
De altfel, statistica pe ultimele trei luni arată că băncile oricum au reacționat cu întârziere la părăsirea palierului de 5,25% al DPM, decalat ( mai întâi și mai mult au redus dobânzile la depozite și abia apoi și mai puțin pe cele la credite) și parțial.
Dar rezultatul final al măsurilor de aducere a dobânzilor mai aproape de nivelurile practicate în Zona Euro se va vedea de-abia pe finalul anului și la începutul lui 2014, odată cu atingerea pragului de minim local al inflației anuale consemnate oficial. Cert este că valorile destul de bune în termeni reali ale remunerării depozitelor sunt de natură să stimuleze economisirea și să continue procesul de înlocuire a finanțării din surse externe cu finanțarea din surse interne.
În fine, trebuie subliniat că rata dobânzii pentru facilitatea de depozit va fi de numai 1,25 la sută pe an ceea ce însemnă un nivel care va stimula băncile să caute mai activ plasamente în economie. Dar acesta nu este singurul factor în ecuația financiară a sistemului bancar. Celălat îl reprezintă rata rezervelor minime obligatorii (RMO), la care BNR nu a umblat de mai multă vreme și care va putea fi utilizat la momentul potrivit.
Deocamdată, BNR păstrează nivelul RMO la valori de 15% pentru pasivele în lei (nivel rămas încă din iulie 2009) şi 20% pentru cele în euro (din aprilie 2011). Remunerarea acestor sume se ridică la 0,83%/an pentru lei, 0,41% pentru euro și 0,17% pentru dolarul american.
Reducerea eventuală a nivelului rezervelor minime obligatorii păstrate la banca centrală ar permite și o diminuare a dobânzilor practicate la creditare, prin scăderea ponderii remunerării marginale a resurselor de care dispun băncile.
