România a avansat în ultimii zece ani de pe locul 23 pe locul 21 în rândul statelor UE după durata medie de viață activă a unui rezident, durată care a ajuns la o medie 32,8 ani. Adică sub cerința legală de 35 de ani pentru a beneficia de pensie completă în condiții normale de muncă.
De remarcat diferența relativ mare dintre bărbați și femei. Diferență ce a crescut, contrar trendului european, până la 6,6 ani.
Pe baza evoluțiilor din 2005 încoace , ne evidențiem prin faptul că suntem una dintre cele doar patru țări din 28 în care creșterea ”speranței de muncă” a fost mai mare la bărbați decât la femei, alături de Polonia, Ungaria și Estonia. Cu mențiunea că am înregistrat, de departe, cea mai mică creștere din Europa la durata de viață activă a femeilor, cu excepția Danemarcei, țară care era oricum unul dintre liderii de activitate pe parcursul vieții în UE.
Durata medie de viață activă ( ”duration of working life” în lb. engleză) măsoară durata în care o persoană cu vârsta de 15 ani va fi activă (fie angajată, fie șomeră) pe parcursul întregii vieți.
Calculul este făcut în funcție de datele demografice și de cele din piața muncii și se referă la populația rezidentă, fără legătură cu țara în care persoanele în cauză lucrează.
Observații :
1.Dintre statele foste socialiste, s-au plasat peste media de creștere a duratei de viață activă între 2005 și 2015 consemnată la nivelul UE28 doar Ungaria, țările baltice și, de puțin, Polonia.
România s-a apropiat de această medie și a depășit-o net la nivelul bărbaților, dar a pierdut pe partea femeilor, situate la mai puțin de o treime din media europeană.
2.Legătura dintre durata de muncă pe parcursul vieții, nivelul de dezvoltare și nivelul de trai este evidentă din simpla înșiruire a țărilor care se află în top : Suedia, Olanda, Danemarca, Marea Britanie, Germania, și Finlanda, urmate, ca primă țară din blocul estic, de Estonia.
De remarcat că Olanda și Germania nu doar că au valori foarte ridicate la acest indicator dar au înregistrat și ritmuri mari de creștere pe ultimii zece ani.
3. România mai are nevoie de vreo doi ani de adăugat la speranța de viață activă pentru a prinde din urmă perechea latină Franța-Spania, pentru că de Portugalia suntem mult prea departe pentru a ne gândi că putem să o mai prindem din urmă în deceniile următoare. Italia e în spatele nostru cu un an și jumătate.
Cineva ar putea să se întrebe care ar fi situația dacă italienii ar munci precum germanii, pentru că raportul duratelor de viață activă corespunde aproape exact cu cel al nivelurilor de trai din cele două țări.
4. Rămâne de neînțeles de ce România s-a poziționat în contra tendinței europene evidente de majora preponderent și consistent (vezi cifrele subliniate cu roșu, inclusiv situația aproape anecdotică din Spania) durata de muncă la femei.
Mai ales că româncele apar pe antepenultimul loc, după grecoaice și italience, în timp ce bărbații ar mai urca separat vreo cinci locuri în clasament față de mediile naționale, spre un onorabil 36 de ani (peste letoni și aproape de francezii care apar cu 36,6 ani).
