duminică

21 aprilie, 2024

7 decembrie, 2016

amber-ruddCei peste trei milioane de cetățeni europeni care trăiesc acum în Regatul Unit vor avea documente speciale, pentru a le permite angajatorilor și celor care închiriază locuințe să-i deosebească de cei ce vor intra pe insulă după Brexit, a explicat miercuri ministrul britanic de interne, Amber Rudd (foto).

Ea le-a spus parlamentarilor britanici că acești imigranți vor avea “un tip de act de identitate”, dar nu se știe deocamdată cum vor arăta acestea exact, detaliile urmând a fi stabilite ulterior.

Ele vor fi “implementate gradual, astfel încât să folosim toate avantajele tehnologice pentru a ne asigura că imigrația este gestionată cu atenție”, a adăugat Amber Rudd, răspunzând întrebării unui parlamentar care dorea să știe cum vor fi diferențiați imigranții de acum, de cei ce vor intra după Brexit în Marea Britanie.


Ultimele date oficiale arată că peste 100.000 de cetățeni din statele membre au depus deja aplicații la Ministerul de Interne, pentru a-și securiza statutul în Marea Bitanie.

Sistemul actual nu eprmite însă decât procesarea a 25.500 de aplicații pe an, ceea ce înseamnă, scrie The Guardian, că va fi nevoie, la ritmul actual, de aproximativ 140 de ani pentru procesarea aplicațiilor tuturor celor trei milioane de cetățeni ai UE27. Printre altele, procedura presupune completarea unui chestionar de 85 de pagini.

Reamintim că cei aflați acum în Marea Britanie au dreptul la viză de rezidență permanentă, indiferent cum va arăta politica în domeniu după Brexit.

Amber Rudd Rudd a mai declarat că se va păstra schema specială pentru lucrătorii sezonieri din agricultură, dar studenții vor fi incluși în cota anuală de imigranți.


Din cei aproximativ trei milioane de cetățeni UE27 care trăiesc în Marea Britanie, circa 200.000 sunt români.

Guvernul va prezenta legislativului planul pentru Brexit, dar Theresa May le cere parlamentarilor să aprobe activarea Articolului 50 înainte de martie

Theresa May a acceptat marți să prezinte legislativului un plan privind Brexitul, după ce a refuzat în mod repetat, explicând că dezvăluirea strategiei va fragiliza poziția Londrei la negocieri.

Guvernul a cerut în schimb ca parlamentul să respecte votul dat de cetățeni la referendumul din 23 iunie și decizia ei de a activa articolul 50 până în luna martie.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: