Liderii UE s-au întâlnit vineri la Bruxelles pentru a discuta, în cadru informal, chestiuni instituționale care privesc alegerile europene din 2019 și viitorul cadru financiar multianual.
Componenta politică a acestor discuții- listele transnaționale și continuarea procedurii supranumite ”Spitzenkandidaten” (familiile politice europene trebuie să prezinte public în alegeri persoana pe care o vor promova să ocupe președinția Comisiei Europene)- pare simplu de rezolvat, chiar dacă nu toată lumea se declară dispusă să repete procedura prin care Jean Claude Juncker a câștigat președinția Executivului european.
Mult mai complicate se anunță negocierile legate de prioritățile politice ale următorului Cadru Financiar Multianual.
Combinația de factori generată de ieșirea Marii Britanii din UE – care văduvește bugetul comunitar de aproximativ 12-13 miliarde euro anual – și apropierea de un nou ciclu bugetar determină Uniunea Europeană să își pună întrebări fundamentale legate de modul în care își cheltuie banii.
Discuțiile de vineri a liderilor UE 27 s-au purtat asupra a câteva principii:
- nivelul contribuțiilor naționale și structura veniturilor comunitare
- eficiența principalelor programe europene– Politica Agricolă Comună și Politica de Coeziune, dar și eficiența cu care statele membre utilizează banii
- posibila condiționare a accesului la fonduri europene de respectarea normelor europene privind statul de drept
În legătură cu acest ultim punct, o importantă precizare: posibila condiționare va depăși, foarte probabil, zona de Justiție, urmând să fie aplicată – sau cel puțin așa anunță, din ce în ce mai apăsat, Germania și Austria- statelor care refuză să primească migranți.
Un semnal important pentru modul în care ”greii” Europei conduc discuțiile privind viitorul Cadru Financiar Multianual a fost transmis, miercuri, cu 2 zile înainte de reuniunea de la Bruxelles, de către miniștrii de Finanțe german și italian, Peter Altmaier și Carlo Padoan.
Într-un editorial comun publicat de Politico, cei doi au scris:
”În fața actualelor provocări, Italia și Germania sunt deschise să discute o creștere limitată a Bugetului UE, cu două condiții. În primul rând, povara taxelor asupra cetățeanului să nu crească, ba chiar să înregistreze o ușoară scădere. În al doilea rând, politicile de Coeziune să fie mult mai eficiente”.
Una dintre ideile de eficientizare a Politicilor de Coeziune propuse de tandemul italo-german este ca prin intermediul acestor politici să fie finanțate numai proiecte prin care se implementează recomandările specifice de țară.
Peter Altmaier și Carlo Padoan au trecut în revistă și noile provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană, care bineînțeles trebuie adresate inclusv prin noua filosofie bugetară.
Iar nevoia de reformă a Politicilor de Coeziune devine evidentă în momentul în care privim la cifre și la impactul pe care l-au produs fondurile de Coeziune în ultimii 10 ani în Europa.
Politicile europene de Coeziune sunt orientate cu predilecție către regiunile slab dezvoltate ale Europei, descrierea oficială a acestora fiind zona în care PIB per capita este mai mic de 75% din media UE.
Statele din Estul Europei au beneficiat de investiții de miliarde de euro ca efect al politicilor de coeziune ce au drept scop ajutarea economiilor slabe (fondurile de coeziune au însemnat aproape o treime din bugetul ciclului financiar 2014-2020, adică 351,8 miliarde euro).
Care au fost efectele? Hărțile de mai jos arată
statutul regiunilor europei la intrarea în ciclul financiar precedent (prima hartă fiind realizată în baza datelor Eurostat la nivelul anului 2009)
modul în care s-a modificat acest statut, având ca referință anul 2015, este ilustrat mai jos:
O primă concluzie, evidentă: în ciuda sumelor importante de care au beneficiat, regiunile nu reușesc să își modifice statutul. Excepții notabile există numai în centrul Europei.
După finalizarea unui ciclu financiar de 7 ani, surprinzător, zonele roșii din Europa se întind- asta înseamnă că politicile de coeziune nu își îndeplinesc scopul.
În fond, și asta constatăm clar în România, canalizarea, apa curentă la sate sau stațiile de epurare (cele mai întâlnite proiecte finanțate din fonduri de coeziune sau PNDR) sunt necesități fundamentale, nu motoare de creștere economică.
Este o chestiune care ar trebui înțeleasă și de premierul României, Viorica Dăncilă, pe care am ascultat-o săptămâna trecută spunând guvernului, cu referire la nevoia de a păstra neschimbate politicile europene de coeziune: ”Aceste politici sunt vitale și se pliază pe realitatea din România!”
Tot cifrele demonstrează că lucrurile se vor schimba chiar dacă, oficial, nu se va schimba nimic, căci Brexit mai produce o consecință neașteptată: odată cu ieșirea Marii Britanii din UE, la nivelul blocului comunitar media PIB per capita coboară. În consecință, mai puțini bani vor fi disponibili pentru programele de coeziune, pentru mai puține regiuni.
