marți

26 martie, 2024

11 februarie, 2016

madalin-voicuDeputatul Mădălin Voicu, pentru care DNA a cerut încuviințarea preventivă a arestării, a declarat joi că dosarul întocmit de DNA conține și mai multe interceptări, printre care o discuție purtată de el cu fostul ministru Eugen Orlando Teodorovici, în care îi cerea acestuia să-l primească pe Nicolae Păun pentru a discuta o problemă.

Mădălin Voicu și Nicolae Păun au început joi să citească dosarul care se află la Comisia Juridică din Camera Deputaților, cea care va trebui să emită o recomandare pentru votul pe care plenul îl va da în cazul ridicării imunității celor doi în vederea arestării preventive.

Dosarul este format din 19 volume ce totalizează aproape 5.000 de pagini.


În timpul unei pauze, deputatul PSD Mădălin Voicu a explicat jurnaliștilor că există stenograme, dar „sunt interceptări ciudate, adică au cel puţin un grad de banalitate care presupun că nu-l pot folosi domnii de la DNA”, chiar dacă ele sunt „savuroase”.

Acuzația de trafic de influență care i se aduce, a mai spus deputatul, s-ar putea referi la telefonul dat fostului ministru de Finanțe Eugen Orlando Teodorovici pentru a-l primi în audiență pe Nicolae Păun, parlamentar și președinte al Asociației Partida Romilor Pro Europa.

“Interceptările de la dosar sunt foarte savuroase. Problema cu intervenţiile mele era legată de un telefon dat domnului Teodorovici cu gândul să îl primească pe domnul deputat Paun, după care lucrurile au decurs normal.

Eu am vrut să ajut, de bună-credinţă. Nu am făcut intervenţii, nu am băgat pile. Ce au discutat ei, nu ştiu.


Să dai un telefon unui prieten să  îi spui „primeşte-l pe x sau pe Y“ că are de discutat o problemă cu tine, vi se pare trafic de influenţă?

Eu sunt un om corect, educat, nu am luat niciodată niciun ban de nicăieri decât dacă am făcut o anumită muncă. N-am nicio treabă nici cu spălarea de bani, nici cu nimic”, a declarat Mădălin Voicu.

”Sigur că ei (DNA – n.red.) mă scot în faţă ca pe urs. Îl luăm pe Mădălin, lasă că merge şi Mădălin. Bine, nu e numai cazul lor şi în partid e la fel (…) Acum, din cauza unor lucruri pe care le-am spus, le-am crezut şi le-am făcut trebuie să plătesc oalele sparte ale altora”, a mai adăugat deputatul, citat de Mediafax.

Președintele ANAF, urmărit penal în acest dosar, eliberat din funcție

DNA i-a pus sub urmărire penală, miercuri, pe președintele ANAF și pe unul dintre vicepreședinții instituției, Mihai Vătășoiu, în dosarul în care s-a cerut arestarea deputaților Mădălin Voicu și Nicolae Păun.

Cei doi au fost eliberați din funcție după ce au refuzat să-și dea demisia, deși aceasta le-a fost cerută de minsitrul Finanțelor și sugerată de către premier.

Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, a cerut miercuri demisia celor doi șefi ai ANAF deveniți suspecți într-un caz de corupție. Premierul Dacian Cioloș a anunțat joi dimineață că a avut miercuri o discuție cu președintele ANAF și că i-a sugerat acestuia să își dea demisia.

”Situația o să să clarifice astăzi” – a declarat presei premierul Cioloș, înainte de vizita pe care a făcut-o la ministerul Economiei.

Într-un comunicat emis joi, Gelu Ștefan Diaconu afirmă că vrea să fie demis ”astfel încât la finalizarea acestui dosar cineva sã-și asume consecințele acestei mãsuri”.

Dosar cu prejudiciu de peste 27 de milioane de lei

Procurorii susțin că Nicolae Păun a deturnat fondurile europene destinate unor proiecte prin care urmau să fie calificați mii de romi din grupuri defavorizate.

Prejudiciul este de 24,220 milioane de lei finanțare comunitară și peste 3 milioane de lei contribuția națională.

Din aceste sume ar fi trebuit calificați și angrenați în antreprenoriat peste 6.000 de romi, prin intermediul a două proiecte: „Antreprenoriatul social, o șansă pentru comunitățile de romi” și „Acces pe piața muncii – O șansă pentru tine”.

Parte din bani au ajuns sub forma de donație la Asociația Partida Romilor „Pro Europa”, sau la Nicolae Păun și la Mădălin Voicu, prin diferite circuite.

Mădălin Voicu și Nicolae Păun – acuzați de deturnare de fonduri europene – ar fi apelat la serviciile lui Gelu Ștefan Diaconu pentru a obține scutiri de impozite pentru veniturile unor persoane defavorizate incluse într-un proiect cu bani europeni care a fost executat doar pe hârtie, persoane care nici nu știau că fac parte din proiect și că urmează să plătească impozite.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: