marți

26 martie, 2024

1 noiembrie, 2017

Președintele american Donald Trump a criticat miercuri sistemul Loteria Vizelor practicat de SUA, considerând că acest program este cauza atentatului de la New York soldat cu opt morți, și a cerut instituirea unui sistem de acordare a vizelor ”pe bază de merit”, informează Reuters.

”Teroriștii au venit în țara noastră prin așa-numitul Program al Loteriei Vizei Diversității, o frumusețe a lui Chuck Schumer (liderul democraților din Senat- n. red.)”, a scris Donald Trump pe Twitter. ”Vreau un sistem pe bază de merit. Luptăm din greu pentru o imigrație bazată pe merit, să terminăm cu Sistemele Loteriei Democrate”, a mai scris președintele Trump în postarea sa.

Presupusul autor al atentatului terorist comis marți la New York a fost prezentat de mass-media ca fiind Sayfullo Habibullaevic Saipov, cetățean uzbec, 29 de ani, care a sosit în SUA în 2010. Nu este foarte clar deocamdată dacă a fost beneficiar al Loteriei Viuzelor.


Saipov figura în evidențele poliției pentru două delicte rutiere. El a comis atacul cu o camionetă cu care a lovit bicicliști și trecători în Manhattan, omorând opt persoane, dintre care șase străini, și rănind alte 11.

În fiecare an, Departamentul de Stat american acordă printr-o loterie un număr limitat de vize pentru cetățenii unor state cu o rată redusă a imigrației în SUA. Beneficiarii programului ”Viza diversității”, numit uneori și loteria cărții verzi, primesc și permis de reședință permanentă în SUA.

Începând din anul 1995, circa 50.000 de persoane — din mai multe milioane de solicitanți — au primit viză de intrare în SUA prin acest program care a fost promovat de congresmanul Chuck Schumer, în prezent lider al minorității democrate din Senatul american.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: