sâmbătă

20 aprilie, 2024

31 ianuarie, 2018

Președintele Donald Trump a susținut marți seara primul său discurs despre Starea Uniunii, în care a pledat pentru încheierea programului Loteria Vizelor și, în general, pentru reforma întregului sistem de imigrație în SUA și a cerut sprijin legislativ pentru un plan de investiții de 1.500 miliarde dolari în infrastructură. Donald Trump a mai anunțat decizia de a menține funcțională închisoarea Guantanamo Bay și cea de înnoire și modernizare a arsenalului nuclear american.

Imigrație

„Încheiem Loteria Vizelor, un program care dă la întâmplare cărţi verzi, fără a se ţine cont de abilităţi, de merit sau de siguranţa poporului american. Este timpul să ne îndreptăm către un sistem de imigrare bazat pe merit, unul care lasă să intre în ţară oameni calificaţi, care vor să lucreze, care vor contribuie la societatea noastră, care vor iubi şi respecta ţara noastră”, a spus președintele în primul său discurs-bilanț al mandatului. Un discurs de circa o oră și jumătate, al treilea cel mai lung discurs despre Starea Uniunii din istoria SUA, potrivit estimărilor presei de peste Ocean.

Reluând una dintre temele sale favorite, Donald Trump vorbit din nou despre reforma întregului sistem de imigrație din SUA, în special în ceea ce privește reîntregirea familiei.


„Potrivit actualului sistem, viciat, un imigrant poate aduce cu el un număr nelimitat de rude îndepărtate. Planul nostru vizează doar familia apropiată. Sponsorizarea va fi limitată doar la soţ şi copii minori. Această reformă este necesară nu doar pentru economia noastră, dar şi pentru securitatea noastră şi pentru viitorul Americii. În ultimele săptămâni, două atacuri teroriste din New York au fost posibile din cauza Loteriei Vizelor şi a imigraţiei în lanţ. În epoca terorismului, aceste programe prezintă un risc pe care nu mai putem să ni-l asumăm. A venit vremea reformei”, a anunțat Donald Trump.

Economie

Donald Trump a scos în evidență în discursul său mersul bun al economiei, iar președintele s-a lăudat cu realizările sale după numai un an de mandat.

„De la alegeri am creat 2,4 milioane de noi locuri de muncă, între care 200.000 de locuri doar în sectorul manufacturier. După ani de zile de stagnare a salariilor, în sfârșit vedem creșteri salariale. Cererile de ajutor de șomaj au atins un minimum al ultimilor 40 de ani. Ceva de care sunt foarte mândru este că rata șomajului în rândul afro-americanilor a atins un minimum al tuturor timpurilor, iar în rândul hispano-americanilor, de asemenea, a ajuns la cel mai mic nivel din istorie. Încrederea în rândul afacerilor mici este la un nivel maxim al tuturor timpurilor. Bursa de acțiuni a zdrobit record după record, câștigând peste 8 trilioane de dolari (8.000 de miliarde de dolari – n.r.) în valoare în acest scurt interval de timp. Vestea cea mare pentru americani este că planul de pensii, conturile pentru finanțarea anilor de studii au urcat foarte mult. Și, așa cum am promis poporului american acum 11 luni, am realizat cele mai mari reduceri de taxe și cea mai mare reformă fiscală din istoria Americii. Reducerile noastre de taxe au asigurat o ușurare semnificativă pentru clasa de mijloc și pentru afacerile mici. Am redus taxele pentru americanii care muncesc din greu, aproape am dublat deducerile fiscale pentru toată lumea”, a arătat Donald Trump.

„Împreună, să construim o Americă sigură, puternică şi mândră”, a îndemnat el în primul său discurs despre Starea Naţiunii, urmărit în direct de zeci de milioane de telespectatori.


„În această seară, vreau să vă vorbesc despre tipul de ţară care vom deveni: noi toţi, împreună, ca o singură echipă, un singur popor şi o singură familie americană”, a afirmat preşedintele republican, schiţând astfel planuri de cooperare cu democraţii, de la imigraţie la infrastructură.

Liderul administraţiei de la Washington a cerut Congresului să sprijine un plan de investiţii în valoare de cel puţin 1.500 de miliarde de dolari pentru a dezvolta infrastructura în Statele Unite, una dintre promisiunile sale de campanie. „Vom construi noi drumuri strălucitoare, poduri, autostrăzi, căi ferate şi căi navigabile în întreaga ţară”, a promis preşedintele.

Politică externă

Coreea de Nord și Iranul au fost principalele ținte externe ale discursului lui Trump. Rusia nu a fost menționată decât o dată în discursul președintelui, „la pachet” cu China.

Sunt țările „rivale” Statelor Unite, a spus Trump, care ameninţă „interesele, economia şi valorile” americane. El a subliniat că în faţa acestora „slăbiciunea este calea cea mai sigură spre conflict”.

Pentru a asigura „puterea” Washingtonului, preşedintele american a cerut Congresului să voteze fondurile necesare pentru armata americană, în special pentru „a moderniza şi a reconstrui arsenalul nuclear” cu scopul de „a-l face atât de tare şi de puternic, încât să descurajeze orice agresiune”.

Pe de altă parte, Donald Trump a anunțat că a ordonat marţi menținerea închisorii Guantanamo Bay, marcând o ruptură netă cu tentativele repetate şi în final fără succes ale predecesorului său Barack Obama de a închide controversatul penitenciar.

Într-o aluzie la manifestaţiile care au zguduit recent Republica Islamică, liderul de la Casa Albă a afirmat că ţara sa este „alături de poporul iranian în lupta sa curajoasă pentru libertate”.

În discursul său, preşedintele american a avertizat în privința „bunăvoinţei şi concesiilor” care se fac în faţa ameninţării nucleare nord-coreene şi a promis că nu va repeta „erorile administraţiilor precedente”.

„Niciun regim nu şi-a oprimat propriii cetăţeni” atât de brutal ca dictatura crudă din Coreea de Nord, a declarat Donald Trump. „Periculoasa preocupare pentru rachete nucleare a Coreei de Nord ar putea foarte curând să ne ameninţe teritoriul. Ducem o campanie de presiune maximă pentru a evita să se întâmple asta”, a asigurat liderul de la Casa Albă.

„Este suficient să privim caracterul vicios al regimului nord-coreean pentru a înţelege natura ameninţării nucleare pe care o poate reprezenta pentru America şi aliaţii ei”, a mai spus preşedintele Donald Trump în discursul ţinut marţi seară în Congresul de la Washington.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. In mare, spicuirile din discursul despre Starea Natunii al lui D.Trump arata o situatie foarte buna a USA si masuri optimiste pentru viitor.
    Realitatea e mai nuantata – cresterea economica si a burselor este, deocamdata, generala in lume ceea ce nu inseamna ca situatia va fi la fel in urmatorii ani;
    Dupa cate s-a publicat pana acum, reducerea taxelor a vizat mai ales marile companii nu clasa de mijloc, despre deduceri nu stiu exact cat de favorabile sunt;
    Politica anti-emigratie care trebuie controlata poate fi corecta in principiu, trebuie vazuta concret legislatia in domeniu, oricum, insistenta pe construirea gardului la granita cu Mexic nu pare, cel putin financiar, o hotarare buna;
    Fondurile cerute pentru diverse actiuni: nu se arata cum ar fi sustinute de buget – datoriile USA (uriase), dupa cate am inteles, sunt sustinute din exterior datorita faptului ca dolarul este moneda internationala si prioritar tranzactiile din petrol se fac in dolari: pana cand ?
    In politica externa rezultatele pozitive sunt nule ca sa nu zicem negative – Trump nu a reusit decat sa invrajbeasca lumea araba (state arabe impotriva Qatar) sau Israelul cu Palestina iar relatiile cu Coreea de N si Iranul sunt departe de a detensiona situatia internationala.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. In mare, spicuirile din discursul despre Starea Natunii al lui D.Trump arata o situatie foarte buna a USA si masuri optimiste pentru viitor.
    Realitatea e mai nuantata – cresterea economica si a burselor este, deocamdata, generala in lume ceea ce nu inseamna ca situatia va fi la fel in urmatorii ani;
    Dupa cate s-a publicat pana acum, reducerea taxelor a vizat mai ales marile companii nu clasa de mijloc, despre deduceri nu stiu exact cat de favorabile sunt;
    Politica anti-emigratie care trebuie controlata poate fi corecta in principiu, trebuie vazuta concret legislatia in domeniu, oricum, insistenta pe construirea gardului la granita cu Mexic nu pare, cel putin financiar, o hotarare buna;
    Fondurile cerute pentru diverse actiuni: nu se arata cum ar fi sustinute de buget – datoriile USA (uriase), dupa cate am inteles, sunt sustinute din exterior datorita faptului ca dolarul este moneda internationala si prioritar tranzactiile din petrol se fac in dolari: pana cand ?
    In politica externa rezultatele pozitive sunt nule ca sa nu zicem negative – Trump nu a reusit decat sa invrajbeasca lumea araba (state arabe impotriva Qatar) sau Israelul cu Palestina iar relatiile cu Coreea de N si Iranul sunt departe de a detensiona situatia internationala.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: