joi

28 martie, 2024

21 august, 2018

Mircea Beuran și Ramona Lile, doi universitari în cazul cărora instituțiile de specialitate au dat verdict de plagiat, au fost selectați de Ministerul Educației pentru completarea / suplimentarea locurilor din Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).

CNATDCU este unul dintre organismele de care depinde calitatea cercetării din universitățile și institutele românești, întrucât el este cel care spune dacă o lucrare este suficient de importantă pentru ca autorul ei să primească titlul de doctor în științe.

Totodată, este instituția ce confirmă sau infirmă acuzațiile de plagiat, motiv pentru care a trebuit să facă față unor presiuni puternice venite din sfera politică, după 2012, când a început retragerea titlului de doctor deținut de politicieni cunoscuți, precum Victor Ponta, Gabriel Oprea etc.

Activitatea CNATDCU este organizată în cadrul a cinci domenii fundamentale, 35 comisii de specialitate şi 77 domenii fundamentale.

Ministerul Educației a pus de curând în dezbatere publică lista cu numele aprobate de Valentin Popa pentru completarea sau suplimentarea locurilor de membru CNATDCU.

Consiliul general al CNATDCU, structura de conducere, unde se votează hotărârile finale, este compus din 47 de membri, în care intră automat președinții celor 35 de comisii de specialitate.

Printre acestea se află mai multe persoane controversate, printre care și cel puțin doi plagiatori:

Mircea Beuran (foto) – este prima persoană publică foarte cunoscută care a primit un astfel de verdict. În 2003, acesta și-a dat demisia din funcția de ministru al Sănătății (în Cabinetul Adrian Năstase), după ce Comisia de Etică a Universității de Medicină Carol Davila, din București a constatat că două volume din Gjidul de medicină internă erau o traducere integrală a două lucrări de specialitate publicate în Franța și SUA.

El apare pe lista aprobată de ministrul Educației, ca președinte al Comisiei de specialitate Medicină și, prin urmare, membru al Consiliului general al CNATDCU.

Vicepreședinte al aceleiași comisii va fi Patriciu Achimaș – Cadariu, și el fost ministru al Sănătății (în Guvernul Dacian Cioloș) și demisionat în urma unui scandal – cel al dezinfectanților din spitale.

Ramona Lile (foto) – Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice a hotărât în 2012 să o sancționeze cu avertisment pentru că a plagiat în lucrarea (nu de doctorat) Managementul Strategic, publicată în 2011 la Editura „Gutemberg Univers” din Arad. Cartea a fost retrasă din librării, la ordinul Consiliului.

Ea va fi numită în Comisia pentru „Inginerie industrială și management”.

La „Sociologie, științe politice și administrative”, pleacă din CNATDCU  Komp Kathrin (University of Helsinki), Pantea Maria-Carmen  (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca) și Balahur Doina (Universitatea «lexandru Ioan Cuza din Iași).

Ei sunt înlocuiți de:

  • Buzea Carmen (Universitatea „Transilvania” din Brașov)
  • Sandu Ștefan Antonio – Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, unde rector suspendat este ministrul Educației (Valentin Popa). Lucrările sale sunt publicate de Editura Lumen, al cărei director este.
  • Seceleanu Andra – Universitatea „Andrei Șaguna” din Constanța”

Mulți dintre cei aflați pe lista propusă de ministrul Valentin Popa înlocuiesc cerectători și cadre universitare din străinătate, retrase după decizia de anul trecut ai MEN de a-i obliga să aducă un aviz din partea instituției unde lucrează.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. O organizatie de impostori cu staif si cu pretentii foarte mari aceste CNATDCU. Este foarte comoda si aducatoare de foloase nemeritate postura de arbitru. Ma refer in special la comisia de Artele Spectacolului unde o teza absolut originala si deschizatoare de drumuri in domeniul muzicii, o metoda inedita si eficace pentru imbunatirea tehnicii pentru suflatori, a fost invalidata pe motiv de plagiat desi a fost verificata de doua ori in cadrul scolii doctorale UNMB si concluzia a fost ca nu se poate discuta despre plagiat. Coeficientul de similitudinede 4% gasit, fiind marginea de eroare a softului CNATDCU. Acesti impostori din comisia Artele Spectacolului pot face orice pentru ca ei sunt sistemul imuabil, transpartinic si corupt, avand ca numitor comun incompetenta si apartenenta la structuri. Daca nu accepti filierele cunsocute care redacteaza teze de doctorat, nu poti sa obtii statutul de doctorand, decat platindu-ti studiile doctorale, platind niste taxe exorbitante (10.100 RON numai sustinerea tezei) si poti sa ai surpriza ca cineva din UNMB, membru al comisiei Artele Spectacolului sa traga sforile sa ti se invalideze teza pe motive inventate, in timp ce impostorii invadeaza campul posesorilor ilegali de teze de doctorat. Nu mai e nimic de facut. Trebuie schimbate din temelie aceste structuri infractionale bazate pe cumetrii si interese, structuri care au dus la crearea de „dinastii universitare”, eminente cenusii, cu tentacule in CNATDCU. Am convingerea ca se sapa temeinic la distrugerea culturii romane. Se promoveaza manele si teze bizare, de genul „Conotatiile sexuale al muzicii Caraibeene” .In Conservatorul din Bucuresti (UNMB) Gheorghe Zamfir nu a putut sa aiba niciodata o catedra de nai si am asistat la o emisiune de televiziune, in urma cu cativa ani, in care un reputat profesor, sef al scolii doctorale din UNMB ii explica maestrului Zamfir, de ce nu este posibil sa aiba o catedra si de ce nu poate pregati el studentii in studiul instrumentului nai. In acelasi Conservator, Vali Vijelie poate sustine cursuri de manele. O impostura generalizata care impinge tineretul valoros sa pareseasca tara. Singura care aincercat sa faca ceva impotriva acestor impostori este jurnalista Emilia Sercan pe care o felicit pentru curaj, pentru ca sistemul cripto-comunist reactioneaza dur pe principiul „Statul contra Natiunii”. Urmasii, acolitii si protejatii Elenei Ceausescu inca fac legea in aceasta tara si aceasta afirmatie nu e o formulare fara acoperire .

    26.09.2019

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: