vineri

29 martie, 2024

27 noiembrie, 2015

Sergey-Naryshkin72cf8-amesi-plirwmeni-apantisi-apo-rwssia-agwnia-kai-panikos-logo-adinamiasPreședintele Dumei de Stat a Rusiei, Serghei Nariskin (foto stînga), și Preşedintele Consiliului Federaţiei Ruse, Valentina Matvienko (foto dreapta), se află în România, unde participă la un eveniment regional găzduit de Parlamentul de la București.

Oficialii ruși se află pe lista persoanelor și entităților împotriva cărora UE a decis să impună restricții ca urmare a agresiunii comise de Rusia asupra Ucrainei.

Diplomația românească a început demersurile pentru organizarea evenimentului în perioada mandatului de ministru de Externe a lui Bogdan Aurescu, informând Consiliul European despre această acțiune.


Niciunul dintre cele 27 de state membre UE nu a ridicat obiecțiuni legate de invitația lansată celor doi oficiali ruși.

dumaPreședinții Dumei de Stat și a Consiliului Federației Ruse se află pe lista celor 149 de persoane (listă actualizată în septembrie 2015)  cărora UE le-a impus restricția de călătorie în interiorul Uniunii.

De la respectarea deciziei sunt exceptate următoarele situații:

  • Țară-gazdă a unor organizații internaționale
  • Diplomați la post
  • Tratament medical
  • Țara-gazdă a unei convenții internaționale desfășurate sub egida ONU sau parte a unui acord care conferă privilegii și imunități

În oricare dintre aceste situații, statul în care ar urma să sosescă unul dintre cei aflați sub imperiul sancțiunilor trebuie să notifice Consiliului European vizita programată și să aștepte o rezoluție a Consiliului.


Surse din Ministerul de Externe au declarat pentru cursdeguvernare.rodiplomația românească a notificat CE în legătură cu posibila vizită în România a celor doi oficiali ruși, invocând a 4-a excepție (convenție guvernată de un acord care conferă privilegii și imunități).

Potrivit surselor citate, niciunul dintre celelalte 27 de state membre UE nu a ridicat obiecții în legătură cu lista invitaților, deci diplomația românească a continuat demersurile de organizare a reuniunii organizate la Palatul Parlamentului.

În condițiile în care există acordul european în legătură cu aceste vizite, în mediul diplomatic există doar dispute de natură filosofică, mai degrabă:

  • ce câștigă sau ce pierde România prin prezența oficialilor ruși la București în condițiile în care procedura formală de primire/predare a șefiei Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre putea fi îndeplinită de Ambasadorul la București al Federației Ruse?
  • este, sau nu, Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre o convenție guvernată de un acord care conferă privilegii și imunități?
  • de ce au trebuit invitați cei doi oficiali ai statului rus, în condițiile în care nivelul de reprezentare al Bulgariei a fost acela de Vicepreședinte al Adunării Naționale, Dimitar Glavchev, iar Grecia la nivel de  reprezentant al misiunii diplomatice de la București?

Parlamentul României găzduiește, începând de joi, a 46-a Adunare Generală a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), eveniment la care iau parte delegaţi din toate cele 12 state membre ale APCEMN, precum şi reprezentanţi ai unor parlamente naţionale sau organizaţii parlamentare internaţionale, cu statut de observator sau invitat special pe lângă această organizaţie parlamentară regională.

Incident în Senat

Ziua de vineri a avut ca principal moment rotaţia preşedinţiei Adunării Parlamentare a Cooperării Economice  a Mării Negre (APCEMN), care este preluată de România de la Federația Rusă.

parlamentÎn programul oficial a fost prevăzută ”alocuţiunea dlui. Sergey NARYSHKIN, Preşedintele Dumei de Stat a Adunării Federale a Federaţiei  Ruse (Sala de plen a Senatului)”.

La scurt timp după ce preşedintele Dumei de Stat a Adunării Federale a Federaţiei Ruse, Serghei Narîşkin, şi-a început discursul în Senat, şase persoane, parlamentari ucraineni, au ieşit în faţă cu două pancarte pe care era scris „Putin return Crimeea back to us” şi „2008 – Georgia, 2014 – Ukraine – Who’s next? – Putin stop!”.

De asemenea, un membru al delegaţiei ucrainene a strigat ”Afară din Crimeea”.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a arătat deranjat de manifestarea ucrainenilor şi i-a invitat pe aceştia în mai multe rânduri să ia loc în sală. Serghei Narîşkin, însă, nu a fost deranjat de proteste, continuându-şi discursul.

La finalul discursului susţinut de diplomatul rus au început să apară şi reacţii din sală ale participanţilor – câţiva au aplaudat, iar majoritatea au bătut cu palmele în masă preţ de câteva secunde şi au vociferat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Romania trebuie sa se gideasca ca nimic nu dureaza vesnic, iar mai devreme sau mai tirziu, Rusia se va intoarce cu fata la Europa, de care apartine.Trebuie deci, cultivata o relatie buna cu poporul rus!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Romania trebuie sa se gideasca ca nimic nu dureaza vesnic, iar mai devreme sau mai tirziu, Rusia se va intoarce cu fata la Europa, de care apartine.Trebuie deci, cultivata o relatie buna cu poporul rus!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: